România va înregistra o creştere cuprinsă între 12 şi 14% dinspre piaţa franceză

30 Views

2011: România va înregistra o creştere cuprinsă între 12 şi 14% dinspre piaţa franceză
COMUNICAT DE PRESĂ ► România are o poziţionare bună la Salonul Mondial de Turism de la Paris ► Invitation Romania reintroduce România în circuitele culturale TUI Franţa şi promovează produsul turistic de circuit Oltenia ► Ce preferă turiştii francezi în România?

Capitala Franţei va găzdui, între 17 şi 20 martie, Salonul Mondial de Turism (Salon Mondial du Tourisme – www.lemondeaparis.com), cel mai mare târg de turism al acestei ţări pentru clienţi şi una din cele mai importante manifestări de turism din Europa.

Potrivit lui Gheorghe Fodoreanu, preşedintele touroperatorului specializat pe incoming Invitation Romania, în ziua premergătoare târgului de turism, Ambasada României găzduieşte o reuniune care va avea ca scop promovarea României, în special a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu (care va avea loc, în acest an, în perioada 1-25 septembrie – amănunte pe www.festivalenescu.ro). Vor fi prezenţi doamna Yvette Fulicea, ministru Plenipotenţiar, oameni politici şi de turism din Franţa, Henri Émile – coordonatorul sportiv al naţionalei franceze de fotbal (amintim că pe 6 septembrie va avea loc meciul România – Franţa, pentru calificările la Euro 2012), laureaţi ai Festivalului Enescu etc.

Cu această ocazie, „Invitation Romania” va lansa noua broşură de promovare „Roumanie”, realizată împreună cu partenerii francezi. „Este un mare succes al incomingului românesc, nu doar al firmei pe care o reprezint. Din păcate, în ultimii 15-18 ani au dispărut broşurile generaliste dedicate pieţei turistice româneşti. Vom prezenta această broşură la diverse evenimente profesionale, unde vor participa circa 6000 de proprietari de agenţii de turism, cu peste 38,000 de puncte de vânzare. Amintesc şi faptul că Invitation Romania este reprezentant al TUI Franţa pentru circuite culturale, fiind prezenţi cu două pagini în catalogul TUI dedicate circuitelor culturale pentru Europa Centrală şi de Est plus Rusia”, precizează Gheorghe Fodoreanu, preşedintele Invitation România.

Festivalul George Enescu va reprezenta unul dintre principalele evenimente care va atrage turişti francezi în România, în 2011. Numai Invitation Romania estimează că va aduce, cu această ocazie, peste 600 de turişti străini. Meciul de fotbal România – Franţa va coincide cu perioada festivalului şi în această zi vor avea loc mai multe evenimente. La Bucureşti vor sosi, din Franţa, atât un grup de presă muzicală, cât şi unul de jurnalişti sportivi. Gheorghe Fodoreanu a adresat conducerii SNAV (Sindicatul Naţional Francez al Agenţiilor de Turism) invitaţia organizării unei reuniuni la Bucureşti a acestei organizaţii, în perioada Festivalului Enescu, propunere aflată în prezent în curs de analizare.

Estimări privind piaţa franceză în 2011

Potrivit unui studiu realizat în urma chestionării touroperatorilor care lucrează cu piaţa franceză, Travel Advisor Media estimează o creştere de 12-14% a numărului de turişti francezi în România faţă de anul precedent. Anul trecut, prin touroperatori au venit în ţara noastră circa 120.000 de turişti francezi.

Francezii preferă în primul rând circuitele culturale şi sunt interesaţi de obiectivele aflate în patrimoniul UNESCO.

Iată care este ordinea preferinţelor pentru pachetele turistice consumate în România:

Bucovina
Transilvania şi Maramureş
Traseul „La Voye Royale” (după romanul omonim al lui Andre Malraux) – care implică un circuit Bucureşti – Bucureşti
Bucureşti
Litoralul Mării Negre (în special pentru tratament)

Ca o noutate, Invitation România a lansat pe piaţa franceză produsul de circuit Oltenia. Acesta va include Râmnicu Vâlcea, Horezu, Târgu Jiu (cu creaţiile lui Brâncuşi – Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii), Valea Jiului, Defileul Cazane (considerat de mulţi specialişti drept cel mai spectaculos din Europa), Sarmisegetuza, Deva, Sibiu, Transfăgărăşan (mult mai popular datorită emisiunii Top Gear).

Pentru alte amănunte
Traian Bădulescu

Director general
Travel Advisor Media
Mobil: 0040-722.766.255
traian.badulescu@advisortravel.ro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...