Turcia si Grecia vor destinatiile de top in aceasta vara!

27 Views

Războiul din Libia “taie” Egiptul şi Tunisia din vacanţele românilor, care vor alege Turcia

Războiul din Libia “taie”, cel puţin pentru moment, Egiptul şi Tunisia, ţări vecine cu Libia, de pe lista de vacanţe a românilor pe acest an. Momentan, charterele spre cele două destinaţii nu au repornit, iar oficialii agenţiilor apreciază că marii câştigători ai situaţiei vor fi Turcia, Grecia şi Spania.
La târgul Holiday Market, organizat săptamâna trecută, reprezentanţii agenţiilor de turism prezente au spus că staţiunea turcă Antalya se prefigurează a fi destinaţia preferată a românilor pentru vacanţa de vară. “Ne asteptam la o majorare a numărului turiştilor români din Turcia, de 5-10%”, au declarat oficialii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Nu doar numărul turiştilor români vor fi în creştere în unele destinaţii, ci şi tarifele. Astfel, se preconizează ca în Turcia tarifele să urce uşor în acest an.

Egiptul şi Tunisia au primit primele lovituri în turism la începutul anului, când revoluţiile interne au determinat o parte din turiştii care doreau să îşi petreacă vacanţa aici să anuleze. Toate charterele care urmau să fie operate din România spre aceste destinaţii au fost şi ele anulate. Totuşi, după liniştirea apelor din Egipt şi Tunisia, tur-operatorii discutau despre o reluare a zborurilor spre aceste destinaţii, din aprilie.

“Turismului nu-i place nici o situaţie conflictuală, iar ceea ce se întâmplă acum în Libia aduce un potenţial mare de risc pentru întreaga regiune. Momentan, Egiptul şi Tunisia nu s-au redeschis ca destinaţii pentru turiştii români. Suntem în aşteptare”, spun oficialii ANAT. În opinia lor, cererea se va reorienta masiv spre Grecia şi Turcia.

Oficialii operatorului german Tui au spus anterior că Spania va fi marea câştigătoare a situaţiei din Egipt. Românii se reorientează spre această destinaţie, care a venit încă din 2010 cu oferte foarte bune pe piaţa locala. Totuşi, Spania într-o măsură mai mică decât Turcia.

Sursa: http://www.travelmix.ro/razboiul-din-libia-taie-egiptul-si-tunisia-din-vacantele-romanilor-care-vor-alege-turcia/ 

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...