Targul de Turism al Romaniei a inregistrat un număr de peste 20.000 de vizitatori

28 Views

rgul de Turism al României, ajuns la cea de-a 25 – a ediţie, a înregistrat un număr de peste 20.000 de vizitatori

Bucureşti, 5 aprilie 2011
Comunicat

Romexpo a organizat în perioada 31 martie – 03 aprilie 2011, în Pavilionului A din cadrul Centrului Expoziţional Romexpo, cea de-a 25-a ediţie a Târgului de Turism al României – TTR.

TTR primăvară 2011 a reunit peste 180 de firme din 21 de ţări, pe o suprafaţă de peste 6500 mp, cu un grad de internaţionalizare de aproape 50%.

Atât destinaţiile pentru vacanţa de vară, cât şi ofertele de Paşte au fost prezentate de către autorităţile pentru promovarea turismului din Bulgaria, Grecia, Turcia, Ungaria, agenţii de turism, hoteluri şi pensiuni din ţară şi din străinătate. De asemenea, ambasadele acreditate la Bucureşti: Cehia, Croaţia, Bulgaria, Cipru, Chile, Emiratele Arabe Unite, Italia, Iran, Macedonia, Mexic, Peru, Serbia, Slovacia, Slovenia au beneficiat de standuri de promovare turistică. Ofertele prezentate la târg au înregistrat reduceri de până la 50%.

Printre evenimentele ce au avut loc în premieră pentru public, se numără: „Sălbatic. Nocturn. Tradiţional”, expoziţie de artă fotografică care a prezentat publicului o altă imagine a României prin cele trei secţiuni ale sale: fotografie wildlife, fotografie „România noaptea” şi fotografie etnografică; momente tradiţionale româneşti, respectiv dansuri populare moldoveneşti interpretate de Ansamblul folcloric DOINA; concerte de muzică tradiţională susţinute de Ansamblul iranian Shabdiz.

În premieră pentru Târgul de Turism al României, publicul s-a bucurat de un Parc de Aventură organizat împreună cu Asociaţia Turistică Ghizii României – o aventură în inima Bucureştiului cu tiroliană, Omul Păianjen, podul indian şi un panou de alpinism.

Primăria Bucureşti – Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement a oferit „Premiul Vizitatorului„, ce a constat în 50 de legitimaţii de protocol valabile pentru agrementul de pe lacul Herăstrău, care permit accesul nelimitat şi gratuit pe toata perioada sezonului estival 2011.

Vom participa şi la ediţiile următoare ale Târgului de Turism cu standuri mai mari, deoarece considerăm România o piaţă de desfacere foarte profitabilă. Suntem siguri ca raporturile de colaborare cu România atât în turism cât şi în alte domenii vor fi consolidate în următorii ani”, a declarat domnul Marin Pandžić, reprezentantul Ambasadei Croaţiei la Bucureşti.

Ambasada Chile va participa şi la viitoarele ediţii ale Târgului de Turism al României, având în vedere ca acesta constituie un eveniment de o înalta ţinută, unul dintre cele mai importante la nivel naţional”, a declarat E.S.Dna. Maria Eliana Cuevas, Ambasadorul Chile la Bucureşti.

 

 

În aceeaşi perioadă a avut loc şi Rommedica – expoziţie internaţională de medicină şi farmacie, ajunsă la cea de-a XXI-a ediţie.

Peste 60 de companii producătoare şi importatoare de echipament medical din 7 ţări au prezentat vizitatorilor ultimele tehnologii din domeniu. Au fost prezenţi în prima zi a târgului directori ai spitalelor din Bucureşti şi din ţară, care au vorbit despre managementul medical performant în contextul socio-economic actual.

În premieră, la Rommedica, a participat cu stand Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a oferit consultanţă pacienţilor şi furnizorilor de servicii medicale. Explore Medicine TV, cel mai complex portal de educaţie medicală video din domeniu, a susţinut şi promovat efortul de inovare şi modernizare a sistemul sanitar, propunând o platformă didactică online, unică prin noutatea, calitatea, dar mai ales utilitatea suportului video. Societatea Naţională de Cruce Roşie (SNCR) a susţinut o conferinţă cu tema “A şti sau a nu fi – învaţă să acorzi primul ajutor”, precum şi simulări de prim ajutor pe toată durata expoziţiei Rommedica. Iubitorii de carte au participat la lansările celor mai noi titluri din domeniului medicinei şi farmaciei prezentate la stanul Editurii Universitare “Carol Davila” .

Antique MarketTârg de obiecte de artă şi antichităţi, aflat la prima ediţie, a găzduit pentru expunere, evaluare şi vânzare piese de mobilier şi decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte personale şi de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, vehicule de epocă şi multe altele.

Notă pentru editori

Romexpo este o societate cu capital privat, având ca acţionar majoritar Camera de Comerţ şi Industrie a României. Societatea este membră a Asociaţiei Mondiale a Industriei Târgurilor şi Expoziţiilor (UFI), a Alianţei Târgurilor din Europa Centrală (CEFA), a Asociaţiei Internaţionale de Auditare a Statisticilor Expoziţiilor (CENTREX), a Asociaţiei Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa (EURASCO) şi a Asociaţiei Organizatorilor de Târguri şi Expoziţii din România (ASOEXPO).

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...