370 de bilete pentru… excursii în spaţiu!

53 Views

Credeţi că este o glumă? Nu pare real? Obişnuiţi-vă doamnelor şi domnilor cu viteza. Compania Virgin Galactic a anunţat anul trecut că va începe zboruri suborbitale cu scop turistic. Plecările se vor efectua de la Spaceport America (SUA), primul aeroport spaţial privat din lume.
SpaceShipTwo, cu o capacitate de 6 pasageri şi doi piloţi, este nava care va duce turiştii în spaţiu. O asemenea excursie durează două ore şi jumătate, timp în care se ajunge la altitudinea maximă de 110 kilometri. De aici călătorii vor avea o vedere fabuloasă asupra pământului şi vor experimenta cinci minute de imponderabilitate! Zborul costă 200.000 dolari de persoană şi a fost deja rezervat de 370 de clienţi. Dintre aceştia cel mai tânăr este un astronaut de 18 ani, iar cel mai în vârstă are 89! Turiştii vin din 40 de ţări şi peste 60% sunt bărbaţi. Printre cei care şi-au dat publicităţii numele figurează câteva celebrităţi americane, precum actriţa Victoria Principal, comicul Russell Brand ori directorul de cinema Bryan Singer.

Situat în deşertul New Mexico Spaceport America va fi gata, conform previziunilor, în 2011. Clădirea a fost proiectată de britanicul Norman Foster iar construcţia sa a început în 2009. Prima pistă a aeroportului are trei kilometri lungime şi 60 metri lăţime. Primul zbor este anunţat pentru sfârşitul lui 2011, ori începutul lui 2012.

Compania Virgin Galactic este proprietatea miliardarului britanic Richard Branson, om de afaceri care a atras în planurile sale spaţiale investitori din Kuala Lumpur. Branson crede că prin 2020 o călătorie în spaţiu va putea costa ceva mai puţin, în jur de 20.000 euro. El prevede, ca viitoare etapă a proiectelor sale, inaugurarea unor hoteluri de lux în spaţiu. Unităţile vor putea fi utilizate ca viitoare baze de aprovizionare şi odihnă pentru astronauţi, în zborul către Lună. „Vrem să construim hoteluri în spaţiu. Ţintim către Lună” – a spus Branson, care estimează costul unui sejur de trei zile într-un hotel spaţial la… 3 milioane de euro.

ION BADEA
Revista Traveller Magazin nr.86( mai 2011)

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...

1 Response

  1. 21 iunie 2011

    […] cu scop turistic. Plecările se vor efectua de la Spaceport America (SUA), primul aeroport … Continuarea → Citeste articol complet ” 370 de bilete pentru… excursii în spaţiu! […]