Cinci turisti morti si peste 100 disparuti dupa ce o nava de croaziera s-a scufundat in Volga
Cel putin cinci persoane au murit si alte 101 sunt date disparute dupa ce nava de agrement Bulgaria s-a scufundat in fluviul Volga, a anuntat, luni, directorul centrului regional pentru situatii de urgenta, Igor Panshin.
Cele cinci victime – patru femei si o fetita – au fost gasite pe puntea navei, in cursul operatiunilor de salvare desfasurate in cursul noptii de duminica spre luni, potrivit Mediafax.
„Nava turistica este rasturnata de pe o parte pe alta de curentii din Volga, iar combustibilul se scurge din rezervoare”, impiedicand actiunile de salvare, a spus el.
Panshin a declarat insa ca scafandrii au reusit sa faca opt scufundari in cursul noptii, principala lor prioritate fiind sala de muzica a navei, unde se aflau multi copii in momentul producerii accidentului.
Referindu-se la posibilele cauze ale accidentului, el a afirmat ca, potrivit relatarilor martorilor oculari, nava a incercat sa schimbe directia, inclinandu-se puternic pe partea dreapta, moment in care a fost lovita de valuri, care au inundat puntea. „Nava a mai plutit inca opt minute”, a spus Panshin.
Nava Bulgaria avea la bord 185 de persoane, dintre care 79 au fost salvate. Conform informatiilor preliminare, sase pasageri calatoreau fara bilet, in conditiile in care nava avea autorizatie sa transporte numai 120 de persoane.