Greva din Italia afecteaza si zborurile de pe aeroportul Timisoara

19 Views

AvionO cursa Wizz Air care trebuia sa decoleze, marti, de pe Aeroportul International din Timisoara cu destinatia Roma a fost anulata, iar alte sapte curse Carpatair inregistreaza intarzieri din cauza grevei generale a sindicalistilor din Italia, transmite corespondentul Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Aeroportului International din Timisoara, Nicoleta Trifan, a declarat, marti, ca sapte curse aeriene care aveau ca destinatie Italia sunt reprogramate, iar una a fost anulata din cauza grevei generale din tara respectiva.

Ea a precizat ca, din cauza faptului ca Aeroportul din Timisoara este un hub aerian, intarzierile se vor rasfrange si asupra altor curse.

Potrivit site-ului Aeroportului International din Timisoara, cursa Wizz Air care trebuia sa decoleze la ora 13.10 spre Roma a fost anulata, iar cursele Carpatair care urmau sa decoleze spre Roma, Bologna, Verona, Bergamo, Florenta, Venetia si Ancona inregistraza intarzieri de pana la patru ore, din cauza grevei din Italia.

Nicoleta Trifan a spus ca traficul aerian va reveni la normal de indata ce greva va inceta. Ministerul Afacerilor Externe i-a avertizat pe romanii care doresc sa calatoreasca in Italia ca pe teritoriul acestui stat are loc, marti, o greva generala a confederatiei sindicale CGIL impotriva masurilor de austeritate. Miscarea de protest va afecta transportul aerian, urban, naval si feroviar.

MAE mentioneaza ca angajatii din transportul aerian nu vor lucra intre orele 10.00 si 18.00, iar cei din transportul naval si feroviar vor opri activitatea intre 9.00 si 17.00, fiind prevazute intarzieri de opt ore fata de programul normal. Transportul urban va fi afectat la Roma si Napoli de la 9.00 la 17.00, la Milano de la 18.00, la Torino de la 9.00 la 12.00 si de la 15.00 la 18.00, la Bologna de la 19.30 si la Palermo de la 8.30 la 17.30.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...