Peste 1.000 de turisti romani sunt blocati in Antalya. Vezi de ce

26 Views

TurciaPeste 1.000 de turisti romani sunt blocati in statiunea turca Antalya, dupa ce agentia de turism Premium Holidays, de unde si-au cumparat vacantele, intampina dificultati din cauza problemelor financiare ale partenerului sau din Turcia, informeaza Mediafax.

„Sunt peste 1.000 de turisti romani blocati in Antalya si toti au probleme cu intoarcerea in tara, pentru ca agentia de turism Premium Holidays nu le-a putut pune la dispozitie un avion cu care sa se intoarca”, a declarat sambata Sorin Vaduvoiu, directorul executiv al Perfect Tours, care are in Turcia 100 de turisti cu pachete ale Premium Holidays.

El a adaugat ca turistii au avut in ultimele zile probleme si cu cazarea si le-au fost cerute garantii suplimentare pentru a putea innopta in hoteluri.

„Mai avem 100 de turisti in Antalya si am reusit sa readucem in tara 16 dintre ei. Vor veni si ceilalti in doua zile. Am platit pentru toti inca odata serviciile de transport”, a mai spus Vaduvoiu.

Acesta a precizat ca toti turistii care au ajuns in Turcia cu pachete Premium Holidays au probleme cu intoarcerea in tara.

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) a anuntat sambata ca orarul mai multor curse charter pentru vacantele in Antalya (Turcia) ale turistilor romani ar putea fi perturbate in perioada urmatoare, ca urmare a dificultatilor pe care le intampina touroperatorul Premium Holidays din cauza problemelor financiare ale partenerului sau turc.

„ANAT monitorizeaza atent situatia plecarilor si a repatrierilor de pe aceasta destinatie, in cadrul unui comandament de urgenta creat la nivelul asociatiei, in urma centralizarii tuturor datelor si informatiilor ce au fost transmise de catre agentiile de turism din tara. In cea mai mare parte, agentiile de turism ANAT din Romania au fost nevoite sa achite inca odata contravaloarea serviciilor de cazare catre hotelurile din Antalya, pentru ca vacantele turistilor romani sa nu fie afectate, ca urmare a neplatii serviciilor de catre touroperatorul turc”, se arata intr-un comunicat al ANAT.

ANAT precizeaza ca va solutiona situatia pentru ca turistii aflati in Antalya sa se intoarca in Romania fara probleme.

„Recomandam turistilor care au achizitionat vacante pe destinatia Turcia, cu plecari in perioada imediat urmatoare, sa contacteze ageniiile de turism, pentru reconfirmarea coordonatelor de vacanta proprii. ANAT asigura turistii romani ale caror vacante sau zboruri au fost anulate ca toate agentiile de turism fac eforturi pentru ca vacantele turistilor romani sa fie cat mai putin afectate”, se mai arata in comunicat.

Potrivit asociatiei, ANAT lucreaza in coordonare directa cu companiile aeriene ce urmau sa asigure zborurile charter, si impreuna cu alti touroperatori, care analizeaza posibilitatea preluarii pasagerilor pe alte curse charter, pentru a reduce la minim riscul afectarii vacantelor acestora.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...