De ce ar trebui romanii sa apeleze mai mult la agentiile de turism !

  • dragos-anastasiu
32 Views

Agențiile de turism sunt văzute de români ca fiind un intermediar nenecesar, potrivit lui Dragoș Anastasiu, patronul grupului Eurolines care a încheiat recent un parteneriat cu touroperatorul TUI. Doar 15% dintre românii care își mai permit în acest moment o vacanță apelează la serviciile unui consultant în turism.

”Din studiile noastre se vede că numai 15% din cei care își fac concediile apelează la agențiile de turism. Acest lucru ține și de comportamentul agențiilor de turism. Lumea le privește precum un intermediar mai degrabă nenecesar. Senzația este că cei care lucrează în agenții nu-și dau interesul. Noi încercăm să le arătăm oamenilor că ne pasă de cea mai frumoasă perioad[ din anul lor, vrem să știm ce-și doresc și să-i trimitem în locuri sigure. Lumea așteaptă mai multă implicare din partea consultanților în turism”, a declarat managerul Eurolines, într-un interviu pentru evz.ro.

Potrivit acestuia, agentul de turism trebuie să-i poată oferi clientului îndrumare, nu atât asupra locației, deoarece oamenii care ajung în agenție sunt foarte bine informați asupra locului unde vor să-și petreacă vacanța, ci asupra prețului și calității serviciilor.

”Avem o problemă care începe la client, care a căpătat obișnuința să se târguiască. Omul încearcă să obțină prețul cel mai mic și pune presiune pe consultant, care pune la rândul lui presiune pe touroperator și câteodată se cedează acestei presiuni. Atunci se întâmplă ce s-a întâmplat anul ăsta: incapacități de plată, iar asta înseamnă, în turism, că omul care și-a plătit o vacanță fie nu mai plecă, fie ajunge la destinație și să nu este cazat, fie este cazat, dar să nu fie repatriat”, argumentează Anastasiu. Totuși, acesta subliniază că în acest an loviturile au fost suportate de agenții care le-au mai plătit încă o dată touroperatorilor care aveau probleme financiare numai să-și protejeze clienții.

Potrivit managerului Eurolines, clienți ar trebui educați să înțeleagă că nu ieftin ar trebui să fie principalul criteriu, ci siguranța și calitatea, iar aceste lucruri se plătesc. ”La vacanțe târguiala înseamnă și scăderea calității. Și aici avem un cerc vicios: clientul se târguiește, agentul încearcă să îi facă pe plac de regulă scăzând de calitate”, a adăugat managerul grupului Eurolines.

”Unii hotelieri se poartă de parcă ar vinde chiloți”

O altă explicație pentru numărul mic al românilor care trec pragul unei agenții de turism este și acela că în aceste vremuri dificile tot mai puțini români își permit concedii peste hotare. Cele câteva zile libere și le petrec atunci într-o stațiune din țară și aleg să se prezinte direct la hotel sau la pensiune și să ocolească astfel agențiile de turism.

”80% din românii pleacă în țară. Românilor li se pare absolut normal să se ducă direct la pensiune, hotelierii au alimentat această tendință din disperarea că stau cu camerele neocupate. O altă nebunie e că au intrat în nebunia asta cu reducerile de pe site-urile de cupoane. Unele unități de cazare se comportă ca și cum ar vinde chiloți”, declara supărat Dragoș Anastasiu.

Cât ne va costa vacanța de vară de anul viitor

Orice destinație externă pentru vacanța de vară de anul viitor va fi mai scumpă cu circa 3% față de acest an din caza creșterii prețurilor la carburanți, ceea ce a dus la majorarea costurilor cu transportul. ”Turcia va rămâne, Grecia la fel. Ce mă aștept este să mai descoperim câteo insulă în Grecia sau în Spania, pentru că acum avem doar Tenerife. MIza noastră este să avem zboruri de legătură către Viena și către Munchen foarte ieftine, și se pare că ne și iese acest lucru. Reușim să legăm astfel Bucureștiul cu o scurtă escală la Viena de multe destinații calde, de la Tenerife, la Egipt și Republica Dominicană”, a declarat acesta.

În urma parteneriatului cu TUI, românii au acces astfel la vacanțele oferite de touroperator la același prețuri ca și turiștii germani. Potrivit lui Dragoș Anastasiu, Eurolines va avea o creștere de 63% în 2011, așteptându-se la o dublare a afacerilor din turism în următorii ani în urma colaborării cu TUI.

Vânzarea de pachete turistice reprezintă circa 20-25% din afacerile Eurolines. Circa 18.000 de români și-au făcut vacanța prin agențiile Eurolines, potrivit datelor furnizate de companie. În urma parteneriatului cu TUI, Atanasiu a investit circa 400-500.000 de euro în rebranduirea a circa 25 de agenții de turism ca TUI Travel Centre. Acesta estimează că  în următorii ani, numărul să ajungă la 100 pe plan local.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...

2 Responses

  1. Corina Martin spune:

    Ei , DA , un articol bun , doar ca eu l-as numi ” De ce ar trebui romanii sa apeleze mai mult la agentiile de turism !
    In plus , imi place fotografia ….!