Radu Enache: Nu mai investesc 1 leu!
Seful unuia dintre cele mai mari lanturi hoteliere locale: Nu mai investesc 1 leu pana cand nu se limpezesc lucrurile
Omul de afaceri Radu Enache, a carui familie detine pachetul majoritar al companiei Continental Hotels, a declarat ca atata timp cat nu va stii care sunt coordonatele macroeconomice in Romania urmatorilor 3 ani, el nu va mai investi nici macar 1 leu in piata hoteliera locala, intrucat „s-a fript foarte tare” cu proiectele din trecut din cauza incertitudinilor. Cu toate acestea, el recunoaste ca va continua sa dezvolte proiectul hotelier de 2 stele, Hello Hotels, avand in plan deschiderea unei noi unitati in Bucuresti, pentru ca acest brand este „singura satisfactie”.
„Noi ne-am fript foarte tare cu dezvoltari pe care le-am facut in baza unor ipoteze care s-au schimbat dramatic atat din cauza crizei globale, cat si din pricina situatiei interne. Nu vrem sa mai investim nimic pana cand nu vom stii pe ce elemente economice sa ne bazam. Avem nevoie de predictibilitate fiscala, de o predictie de curs valutar. Totodata vrem sa scada si TVA-ul pe food&beverage asa cum s-a intamplat si in alte tari. Bine, asta daca se doreste incurajarea industriei turistice”, a spus Radu Enache.
Potrivit lui, grupul hotelier Continental are in prezent cinci proiecte incluse in planul de dezvoltare, proiecte care au ajuns la nivelul obtinerii autorizatiilor de constructie. Printre acestea se afla si hotelul Continental din Suceava, pentru care Radu Enache anuntase in august un plan de modernizare de 3,5 milioane de euro.
„Momentan nu ma gandesc sa mai investesc nimic. Totul depinde de coordonatele macroeconomice pe care le primim de la cei care guverneaza. De ce as face eu o investitie, daca investitiile in Romania au scazut cu 40%. Avem nevoie de niste elemente de baza. Vrem sa stim, ne punem capul in streang sau nu”, a adaugat Enache, care ocupa si functia de presedinte al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania.
„Nu spun ca am nevoie neaparat de imbunatatirea infrastructurii ca sa investesc, dar trebuie sa stiu si eu pe ce ma bazez ca sa pot sa imi fac un plan, un buget. In 20 de ani de activitate, acesta este primul an in care avem dificultati in construirea bugetului. Nu stim ce elemente de baza sa ne asumam”, a adaugat presedintele Continental Hotels.
Acesta a declarat ca in cele din urma isi va determina bugetul pe anul viitor luand in considerare un curs valutar intre 4,32-4,34 lei/euro.
„2012 va fi un an super-imprevizibil. Oricine se va gandi de doua ori ca sa vada daca va investi in ceva si cred ca toata lumea se va zbate ca sa supravietuiasca cu capul sus. S-au anuntat destul de multe investitii hoteliere pentru 2011 si toate au fost amanate. Toata lumea sta si asteapta pentru ca nu poti sa dai drumul la bani si sa iti asumi riscul asta fara sa ai garantia unui viitor”, a daugat acesta.
Pe de alta parte, Enache a precizat ca va continua dezvoltarea brand-ului economy Hello Hotel, care are cea mai buna dinamica din grup.
„Hello Hotels este singura noastra satisfactie si vom continua sa dezvoltam acest proiect. De unde la inceput vroiam sa pozitionam acest hotel in orase cu circa 180.000 de locuitori, acum ne-am reorientat spre orase cu peste 300.000 de locuitori”, a declarat Radu Enache.
Acesta a spus ca se pregateste de demararea lucrarilor la o noua unitate Hello in Bucuresti, pentru care are deja „proiectul in buzunar”.
„Noi credem ca Bucurestiul este o piata interesanta pentru 2 stele”, a precizat Radu Enache, adaugand totodata ca hotelul Hello a avut in 2011 cea mai buna rata medie de ocupare la nivel de grup, respectiv de 75%.
Grupul Continental Hotels, care include hotelul de cinci stele Grand Continental Hotels, trei hoteluri de trei stele Continental Forum, patru unitati Continental, un Hello Hotels si patru unitati Ibis, a raportat in 2011 un grad mediu de ocupare de 50,8%.
Ca si comparatie, hotelul de cinci stele al grupului a inregistrat o rata de ocupare de 65%.
„Piata turistica la ora asta este extrem, extrem de dificila. Dupa parerea mea turismul a scazut in Romania, dar nu as putea sa inaintez inca o cifra. La noi, de exemplu, nu a crescut numarul turistilor si atunci am incercat sa ne crestem cota de piata prin promotii si prin reduceri de pret. Cam asta poti sa faci pe o piata cu un numar neschimbat de turisti”, a spus Enache.
Potrivit lui Enache, Continental Hotels va inregistra in 2011 o stagnare a business-ului, la 21-22 milioane de euro.
„Pentru anul viitor noi ne asteptam la o stagnare sau la o crestere foarte mica, una incontrolabila. Ne propunem asa un obiectiv de crestere in lei, pentru ca aceasta crestere in lei ne-o putem asuma”, a punctat Enache.
El spune ca pentru 2012 grupul are in planul de dezvoltare si introducerea pe piata a unui nou tip de serviciu, insa nu a oferit inca detalii despre acest proiect.