Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013 in Romania
Azuga se pregătește să urmeze modelul francez
Pentru aceste eveniment au fost realizate pârtii de schi, instalații de transport pe cablu, aducțiuni de apă, dotări pentru fabricarea zăpezii artificiale.Iarna acestui început şi cea de la sfârșitul său vor fi ultimele probe dinaintea evenimentului. Până acum instalațiile de produs zăpadă artificială au funcționat cu folos, Azuga fiind una dintre staţiunile montane ce a primit de timpuriu turiştii la schi. Pârtiile din stațiune dispun de transport pe cablu (1 telegondola, 3 teleski-uri și 2 babyski-uri) cât și instalaţie de nocturnă.
Încet dar sigur Azuga se impune în rândul stațiunilor turistice specializate în practicarea sporturilor de iarnă. Staţiunea Azuga dispune de doua pârtii excelente (Sorica şi Cazacu) cu grade de dificultate medii, practicabile tot sezonul de iarnă, atât datorită temperaturilor foarte scăzute(iarna nu depășesc 7-8 grade Celsius) cu precipitații abundente, cât și datorită tunurilor de zăpadă artificială.
Acestora li se adugă condiţii bune şi foarte bune de cazare şi masă, instructori de ski, alte forme de petrecere a timpului liber şi condiţii excelente pentru iniţiere în practicarea sporturilor de iarnă.
La o scară mai mică şi păstrând proporţiile, la Azuga poate fi reeditată povestea de la Chamonix – Mont Blanc. Câteva asemănări deja sunt…
Sursa: http://puiunistoreanu-moinesteanu.blogspot.com/