Travis Tourism începe anul 2012 ca lider al pieţei regionale a turismului corporate în Moldova
Travis Tourism începe anul 2012 ca lider al pieţei regionale a turismului corporate în Moldova
Anul 2011 s-a dovedit a fi un an profitabil pentru agenţia Travis Tourism, care a înregistrat o creştere de 17,6% a vânzărilor pe segmentul business, faţă de anul 2010.
Ca şi în anii precedenţi, Travis Tourism a continuat să rămână lider regional al vânzărilor de bilete de avion pentru clienţi corporate, cu peste 12000 de bilete emise, precum şi în domeniul închirierii de autovehicule pentru companii.
Creşterea veniturilor provenite de la clienţi corporate a fost determinată în principal de dezvoltarea liniei de închiriere de autoturisme şi autocare, prin modernizarea continuă a parcului de vehicule propriu, cel mai mare din Iaşi.
Achiziţia de noi autoturisme în ultima lună a anului 2011, cum ar fi Noua Toyota Avensis, Noul Ford Focus Sedan, Chevrolet Orlando sau noul Renault Trafic s-a datorat în special creşterii solicitărilor de autoturisme pentru leasing operaţional din partea companiilor multinaţionale cu care Travis Tourism are încheiate contracte de travel management.
Pentru anul 2012, în care agenţia aniversează 10 ani de existenţă, politica Travis Tourism este de a-şi consolida poziţia de lider al pieţei de turism business din Moldova şi de achiziţionare de noi clienţi corporate cu acoperire naţională cu sediul în Bucureşti prin introducerea unor noi soluţii adaptate acestora.
Despre Travis Tourism
Travis Tourism, înfiinţată în anul 2002, este una dintre cei mai importante agenţii de turism business din România. Prin sediile sale operaţionale în Iaşi şi Bucureşti, agenţia oferă servicii complete de turism individual şi corporate, emitere bilete de avion, închiriere de autovehicule, organizare de evenimente.
Travis Tourism deţine de asemenea site-urile www.romaniarentacar.eu şi www.fly4.ro .
Contact:
George-Alin Pătru
Sales & Marketing
+40 748 762853
http://biz.travis.ro alin.patru@travis.ro