Revoluţia new media: pot fi consideraţi bloggerii jurnalişti?

Sursa articol: TRAIAN BADULESCU
Încep cu consideraţia mea personală: da, dar nu orice blogger poate fi jurnalist. Pe de altă parte, nu orice jurnalist REUŞEŞTE să fie un blogger de succes.
Iar un blog nu trebuie să fie neapărat de calitate dacă are un milion de accesări pe lună, să spunem. Bloggerul, cât de multe accesări ar avea pe site, nu va fi automat jurnalist pe acest considerent.

Dar ce înseamnă jurnalist?  Un jurnalist este cel care colectează şi distribuie ştiri şi alte informaţii şi îşi obţine veniturile din această muncă. În funcţie de context, profesia de jurnalist poate include diferite tipuri: redactori, editorialişti, cronicari, reporteri radio şi TV dar şi fotoreporteri. Pe de altă parte, un reporter este un acel tip de jurnalist care cercetează, scrie şi raportează informaţiile care urmează să fie prezentate în mass-media.

Mass-media implică presa scrisă (ziare şi reviste), mass-media electronice (televiziune, radio, film documentar), şi, de circa 15 ani, media digitală (cum ar fi jurnalismul on-line). Reporterii au surse, realizează interviuri, efectuează cercetări, anchete, analize etc.
Jurnalismul a dezvoltat, de-a lungul timpului, o varietate de etici şi standarde şi aici vorbim de deontologia jurnalistică. În timp ce obiectivitatea şi lipsă de părtinire sunt adesea considerate importante, unele tipuri de jurnalism, precum jurnalismul de advocacy şi de lobby, adoptă în mod intenţionat un punct de vedere subiectiv.

Eu unul am absolvit o facultate de jurnalism. Însă acord o atenţie din ce în ce mai mare internetului şi canalelor new media. PRWeek şi Nasdaq au realizat, în 2010, un studiu în urma căruia rezulta că 52% din bloggeri se consideră jurnalişti. Este clar că bloggerii câştigă o influenţă din ce în ce mai mare, pe măsura trecerii timpului. Colectiv, bloggerii au o acoperire egală sau chiar mai mare decât media tradiţionale din mai multe categorii. La ora actuală, atât bloggerii, cât şi instituţiile media tradiţionale, au capacitatea de a răspândi informaţii pe web în acelaşi ritm – adică rapid, în timp real. Dar cât de credibile sunt informaţiile de pe bloguri? Acelaşi studiu PRWeek – Nasdaq a constatat că 91% dintre bloggeri folosesc blogurile şi reţelele sociale “întotdeauna” sau “uneori” pentru cercetare (în comparaţie cu 35% pentru ziare). Cele mai multe blog-uri se bazează pe alţi bloggeri – şi pe oricine care se află pe reţelele sociale – ca surse pentru articolele lor. De asemenea, studiul a constatat că 64% dintre bloggeri şi 36% dintre reporterii online folosesc Twitter ca un instrument de cercetare pentru story-urile lor, dar numai 19% dintre reporterii de ziare şi 17% din reporterii revistelor tipărite utilizează acest mediu social ca o unealtă  de cercetare. Oricum, şi Twitter sau Facebook devin din ce în ce mai accesate de către jurnaliştii tradiţionali. Ofer ca exemplu zvonul recent, privind posibila asasinare a liderului nord coreean Kim Jong-Un. Chiar dacă e un zvon, informaţia a fost preluată rapid de pe Twitter şi difuzată de toată mass-media. Specificându-se, fireşte, că este un zvon lansat pe acest canal de social-media.
De multe ori, paradoxal, se întâmplă ca unii jurnalişti să devină bloggeri şi viceversa. De ce aleg jurnaliştii (aşa cum am făcut şi eu) să deschidă blog-uri? Simplu: pe blogul personal poţi urmări imediat reacţiile cititorilor şi îşi poţi exprima propriile păreri. Iar blog-ul unui jurnalist îi poate satisface acestuia dorinţa de a comunica şi de a se afirma mai mult ca lider de opinie. Blog-ul său poate deveni o mică instituţie media în sine. De multe ori, jurnaliştii clasici sunt mai “leneşi” în privinţa blog-urilor. E normal, ei au de scris şi pentru suporturile mass-media pentru care lucrează, pe când bloggerii “puri” se concentrează de cele mai multe ori pe blog şi atât. Invers, de multe ori, bloggerii au contracte cu anumite instituţii mass-media iar articolele le sunt preluate de cotidiane, reviste tipărite etc.

În general, blog-urile reprezintă o nouă formă de a-ţi împărtăşi ideile, un nou stil de a face acest lucru. Sunt şi miniştri, şi politicieni, care deţin propriile blog-uri. Ei nu pot fi consideraţi în niciun caz jurnalişti. Bloggerii scriu pentru că vor. Jurnaliştii scriu pentru a fi plătiţi, pentru că este job-ul lor. Dar ce ne facem cu bloggerii care au început să scrie de plăcere, pe un anumit subiect (turism de exemplu) şi apoi încep să fie plătiţi pentru asta? Cum adică plătiţi – veţi spune? Simplu: prin bannere publicitare, datorită informaţiei de calitate şi a numărului mare de accesări. Agenţiile de publicitate au început să contacteze, de câţiva ani buni, aceşti bloggeri. De asemenea, din ce în ce mai multe companii şi organizaţii includ bloggerii populari în baza lor de date mass-media. Aşa am procedat şi eu, pentru că mă interesează ca informaţia pe care o furnizez să aibă răspândire şi impact, diseminare puternică pe canalele online. Pe partea de turism, în România sunt câţiva bloggeri de succes, care sunt invitaţi la diverse evenimente în ţară şi străinătate, precum infotripuri sau conferinţe. Sunt bloggeri care publică interviuri proprii cu personalităţi din diverse domenii. Din păcate, sunt bloggeri care scriu mai bine decât un jurnalist mai începător, care mai e şi plătit pentru asta.

Un judecător american din Oregon – Marco A Hernandez – a decis că bloggerii nu sunt jurnalişti. Cum a argumentat acesta? Pe pagina 9 a unei hotărâri de 13 pagini, judecătorul a stabilit cerinţele de calificare pentru profesia de jurnalist:

1. Educaţia în jurnalism.
2. Acreditare sau dovada de afiliere cu o entitate mass-media recunoscută
3. Dovada de aderare la standardele jurnalistice, cum ar fi editarea, verificarea faptelor sau dezvăluiri privind conflictele de interese
4. Menţinerea convorbirilor şi interviurilor realizate
5. Înţelegere reciprocă sau un acord de confidenţialitate între acesta şi sursele sale
6. Crearea unui produs independent, mai degrabă decât asamblarea scrierilor şi postărilor altora
7. Contactarea surselor pentru a obţine toate laturile şi toate părerile avizate asupra unui subiect.

Ei bine, pe mine nu m-au convins acest puncte. Dar deloc. Le iau pe rând. Educaţia. Am terminat Şcoala Superioară de Jurnalistică – în anii 90, probabil cea mai practică instituţie de învăţământ superior dedicată presei scrise. Am fost şef de promoţie în 1998. Dar nu o spun ca să mă laud. Susţin că nu trebuie să ai neapărat studii de jurnalism ca să fii jurnalist. În România sunt mulţi jurnalişti importanţi care la bază sunt, de exemplu, ingineri. Cristian Tudor Popescu nu este jurnalist? Dacă am fi aplicat acest punct, peste jumătate dintre jurnaliştii români nu s-ar califica. Acreditare… Hm… Sunt din ce în ce mai mulţi jurnalişti care au părăsit mediile tradiţionale pentru a-şi crea propriile site-uri de ştiri. Unele, de mare succes. Acestea nu sunt considerate deja instituţii de presă, dacă au angajaţi şi mulţi vizitatori unici lunar? Şi bloggerii trebuie să respecte anumite standarde, altfel ar putea fi daţi în judecată pentru calomnie sau insultă, ca orice jurnalist.

Da, poate ar sta mai slab la partea de susţinere în instanţă faţă de instituţiile media clasice, aici e încă un punct slab. Privind interviurile şi convorbirile realizate, cred că bloggerii care se respectă le păstrează, având şi ei înţelegeri de confidenţialitate. Pe de altă parte, sunt mulţi bloggeri care îşi publică propriile ştiri, fără a prelua. Şi contactează toate sursele avizate. Deci, care ar fi conflictul aici?

Tot acel judecător, Hernandez, afirma că doar publicarea de ştiri reprezintă presă. Aici, citez revista Forbes, care ia apărarea bloggerilor în cadrul unui amplu articol. David Coursey, colaborator al Forbes, spune: “Când am scris pentru ziare, articolele 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 erau standard. Aici, la Forbes, reuşesc să respect punctele 2, 3, 4 (foarte rar ), 5 (din nou, foarte rar) şi 6 (deşi cele mai multe materiale includ conţinut din alte surse)”. Forbes nu este presă? Ar fi absurd să susţinem contrariul. Şi renumitul The New York Times a lansat o dezbatere privind condiţia bloggerului. Ellyn Angelotti, care predă social media, tendinţele digitale şi dreptul mass-media la Institutul Poynter, şcoală de jurnalism şi democraţie din St. Petersburg, Florida, susţine, în paginile NYT, că “noi ar trebui să sărbătorim modul în care tehnologia ne permite săne exprimăm discursul mai mult decât oricând înainte – fără discriminări. Asta nu înseamnă că editorii online nu ar trebui să fie judecaţi în funcţie de un set de evoluţia a standardelor şi practicilor “non-jurnalistice.”.
Dacă stăm să analizăm, şi multe instituţii de presă tradiţionale încalcă principiile informării obiective, realizând campanii înverşunate împotriva unor partide (de exemplu) sau făcând adevărate campanii de relaţii publice subtile pentru o anumită persoană sau organizaţie. Aici, poate că bloggerii ar putea fi mai independenţi. Este un adevăr: în spatele fiecărei instituţii mass-media există interese economice şi politice. La fel se poate întâmpla şi cu bloggerii care încep să fie plătiţi. Este un cerc vicios din care nu se poate ieşi. Altfel, mass-media ar funcţiona mai greu.

Ar fi multe de spus pe această temă şi voi aprofunda subiectul în timp.
Concluzia mea este că un blogger poate fi considerat jurnalist dacă:

1. Publică articole, ştiri şi informaţii de interes public verificate, din surse proprii sau compilate, scrise cu responsabilitate şi cu profesionalism. Profesionalism care poate proveni şi din experienţă, nu în urma unor studii. Mulţi bloggeri au început ca amatori şi s-au perfecţionat în timp.
2. Actizează ca un jurnalist free-lancer sau ca o instituţie mass-media. Asta înseamnă că trebuie să obţină personalitate juridică (PFA sau firmă) ori să aibă un contract de preluare a propriilor ştiri cu o instituţie mass-media. Există blog-uri individuale şi blog-uri colective, unde semnează mai mulţi autori.
3. Are confirmarea publicului: accesări multe (de la mii de vizitatori unici pe lună în sus, în funcţie de nişa abordată).

Ies din calcule blog-urile cu conţinut ok, dar cu 10 vizitatori pe lună, dar şi blog-urile cu (prin absurd) un milion de vizitatori pe lună, dar care conţin bârfe, bla-bla-uri, materiale preluate permanent de pe alte site-uri, precum videoclipuri, bancuri etc. Un blog de succes nu este neapărat jurnalism.

Articolul este interactiv, aşa că aştept opiniile voastre. Eu am aruncat mânuşa…
Sursa articol: TRAIAN BADULESCU