Circa 25.000 de turişti aşteptaţi în perioada minivacanţei de 1 Mai pe litoral

24 Views

Gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral variază în prezent între 20% şi aproape 100%, reiese din datele obţinute de Gândul de la hotelieri.

Pe litoral numărul de turişti aşteptaţi în perioada minivacanţei de 1 Mai din acest an este de circa 25.000 de persoane, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În staţiunea Mamaia, de exemplu, hotelierii contactaţi ne-au precizat că până duminică nu mai au nici o cameră disponibilă, însă de duminică, o parte dintre turişti vor elibera camerele.

În schimb, reprezentanţii FPTR au estimat că de 1 Mai gradul de ocupare în staţiunile Mamaia şi Vame Veche – cele mai căutate de pe litoral în această perioadă – va fi de 100% din numărul de locuri pregătite, iar în celelalte staţiuni de la Marea Neagră gradul de ocupare ajunge la 70%.

Dan

Lansat în 2009 de Booking Net SRL, HelloRomania.eu își propune să ofere cel mai bun sistem de rezervări din Romania, caracterizat prin: cele mai bune prețuri la clienți cea mai bună garanție pentru unitățile de cazare cea mai variată ofertă de cazare, incluzând hoteluri, pensiuni, apartamente, moteluri, hosteluri, vile și cabane cea mai buna promovare internațională

You may also like...