Care este secretul succesului statiunii Albena

  • pool
108 Views

STUDIU TRAVEL ADVISOR MEDIA

Care este secretul succesului staţiunii Albena

► Cel mai solicitat family resort din Bulgaria şi singura staţiune  din Europa Centrală şi de Est manageriată de o singură societate ► De ce este Albena staţiunea externă preferată de români


Albena a devenit, în timp, cea mai cunoscută staţiune de pe litoralul bulgăresc, pe piaţa românească. Dezvoltarea Albenei a fost atipică faţă de cea a altor staţiuni din această parte a Europei: a fost privatizată „la pachet”, ajungând să fie deţinută, ca pachet majoritar, de o unică societate – Albena JSCo. Măsură care a folosit mult. Albena poate constitui un exemplu şi pentru litoralul românesc, prin coerenţa managementului. Sloganul de promovare al Albenei pentru pieţele internaţionale este, de trei ani, „Simply Heaven”.

Începuturi

Albena a fost inaugurată oficial pe 24 august 1969, atât ca staţiune, cât şi ca societate. În prezent, ponderea turiştilor care revin este între 35 şi 40%. Albena a fost creată special pentru turiştii străini. La acea vreme, era orientată în special către piaţa rusească, sovietică. Arhitectura a reuşit să creeze un produs foarte bun iar staţiunea a obţinut, în 1970, cel mai mare premiu al statului bulgar în domeniu – “Premiul Dimitrov”. A doua etapă de evoluţie a Albenei a fost în 1973. În 4 ani, au fost construite 43 de hoteluri. În acest sens a fost creată în mod special o companie de construcţii în oraşul Dobrich, pentru a produce toate materialele. Hotelurile erau construite în stil piramidal. Ulterior, potrivit noilor proiecte, hotelurile au fost construite în mod clasic. O altă particularitate a Albenei este aceea că o mare parte a hotelurilor sunt îndreptate către mare şi camerele la fel. Bineînţeles că hotelurile de lângă mare sunt avantajate, dar şi hotelurile din zona verde, mai îndepărtate de plajă, au vedere tot spre mare.
Structura pieţelor emitente s-a schimbat de-a lungul timpului. În anii ‘80, erau prezenţi aici turişti de pe toate pieţele europene: germani, belgieni, scandinavi. În prezent, Albena primeşte, aproape în proporţii egale, turişti din Germania, Rusia, România şi Bulgaria. Turiştii români deţin, la ora actuală, o pondere de 25%. Dar în ultimii ani, Albena a înregistrat o creştere importantă dinspre piaţa bulgară.
Jumătate dintre clienţii Albenei proveneau deja, în anii 70, din Europa de Vest. Coasta Mării Negre era atractivă atât din punct de vedere peisagistic, cât şi din punct de vedere al preţurilor, foarte mici, şi al serviciilor foate bune. Dacă preţurile ar fi fost mari şi serviciile slabe calitativ, nimeni nu ar fi venit din ţările Europei de Vest. “Dacă spunem că ruşii erau împinşi de către guvern să vină aici şi nu aveau altă variantă, Europa de Vest era mult mai selectivă. Pentru ei contau serviciile şi preţul. Doar avantajele acestea puteau aduce turişti vestici la Marea Neagră, atât în România cât şi în Bulgaria” – este de părere Krasimir Stanev, directorul general al Albena JSCo.
Unul din secretele Albenei constă în managementul unitar. Acesta este şi motivul pentru care Albena a fost creată ca o unică entitate, unde statul a acordat proprietarilor de terenuri acţiuni şi nu proprietăţi reale, după schimbările din 1989. Albena a fost privatizată astfel ca o singură societate – ceea ce s-ar fi putut întâmpla, la vremea respectivă, şi în cazul României, cu staţiunea Neptun-Olimp. Procesul a fost încheiat în 1997. Dacă la început erau circa 1000 de proprietari, societatea Albena a reuşit să cumpere de la stat circa 35% din acţiuni, şi să privatizeze în totalitate Albena. În prezent, Albena Holding controlează şi deţine peste 58% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Albena Invest Holding şi unor acţionari privaţi, iar 7% se află în proprietatea municipalităţii Balchik, datorită faptului că o parte din teren era deţinută de acest oraş.

Reatragerea touroperatorilor germani în anii 90

Litoralul românesc şi cel bulgăresc au avut o evoluţie oarecum asemănătoare în anii ‘70 şi ‘80. Din păcate, litoralul românesc a pierdut majoritatea turiştilor străini în anii ‘90. Cum au influenţat touroperatorii germani dezvoltarea litoralului bulgăresc? În 1993, de exemplu, a început renovarea hotelurilor Kaliakra si Gergana, cu sprijinul marilor touroperatori germani TUI şi Neckermann. Albena nu a primit de la ei un sprijin financiar, a fost de fapt un împrumut pe care societatea l-a plătit înapoi.
Societatea Albena şi-a diversificat, de-a lungul timpului, proprietăţile. Deţine un hotel în Elvetia, iar holdingul Albena Invest mai are două hoteluri în staţiunea bulgărească de ski Borovets. În prezent, societatea Albena se află în etapa de diversificare a produsului şi a afacerii, inclusive cu investiţii în agricultură şi cultivarea legumelor şi fructelor pentru a satisface cerinţele clienţilor.
„Albena este o staţiune pentru toată familia, dar este şi o locaţie ideală pentru multe activităţi sportive. Avem o bază sportivă dezvoltată, capabilă să găzduiască multe tipuri de competiţii sportive. Aproape în fiecare săptămână avem câte o activitate sportivă diferită. Dar Albena este şi o staţiune pentru cei tineri. În plus, avem trei centre SPA, unul la Hotelul Dobrudja, altul la Ralitsa Superior, iar cel mai nou, numit SPA Elements, la hotelul Flamingo Grand. Aceste centre oferă servicii de calitate înaltă”, ne informează Hristo Penev, director adjunct pentru operaţiuni al Albenei.

    Primorsko Club – o nouă investiţie a Albenei

Ţinând cont de cererea foarte mare pentru Albena, din 2010, societatea care administrează staţiunea externă favorită a românilor a introdus pentru piaţa noastră o alternativă: staţiunea Primorsko Club, aflată în sudul Bulgariei, lângă localitatea Primorsko.
Primorsko este o staţiune de vacanţă şi reprezintă aproximativ jumătate din spaţiul pe care îl ocupă Albena, întinzându-se pe o suprafaţă de 600 de hectare. Potrivit conducerii societăţii Albena, aceasta va investi în următorii 3-5 ani aproximativ 100 de milioane euro pentru renovări, îmbunătăţirea infrastructurii şi construcţia de noi hoteluri. Primorsko are o plajă mare, de calitate şi este înconjurată de o pădure, aflându-se în mijlocul naturii.
“Vrem să transformăm Primorsko în cel mai bun resort din Bulgaria, practic staţiunea secolului 21. Zona are un potenţial natural foarte ridicat. Este nepoluată, foarte curată, cu condiţii climatice foarte propice”, consideră Krassimir Stanev, directorul executiv al societăţii Albena.
Cea mai mare structură de cazare din Primorsko Club este hotelul Les Magnolias, de 4 stele în regim all inclusive, unde, la ora actuală, peste 70% dintre turişti sunt francezi. Acesta reprezintă o oază de confort şi ambianţă plăcută în mijlocul dunelor de nisip unice, reunite cu vegetaţia pădurii. O distanţă de 200 metri desparte hotelul de plajă, lăsând o zonă de parc cu ierburi exotice. Complexul are şi un Centrul Spa, unde sarea de mare, apa minerală şi nămolul se folosesc în tratarea unui număr mare de boli. Tratamentul se face sub stricta supraveghere a personalului foarte bine pregătit şi calificat. Tot aici se mai găseşte un centru de înfrumuseţare, coafor, sală de fitness, saună, solar şi o piscină exterioară cu o secţiune pentru copii, precum şi o piscină acoperită.
De asemenea, Primorsko Club are vile de 2 şi 3 stele, care oferă toate condiţiile de confort, situate într-un cadru natural deosebit. În curând, şi clienţii acestor vile vor beneficia de servicii all inclusive. Primorsko Club se află deja în oferta agenţiilor de turism specializate pe Bulgaria.

    10 ani de la “atacarea” pieţei româneşti

Istoria a început în 2002. Conducerea staţiunii Albena a invitat mai bine de 100 de jurnalişti din România pentru a prezenta avantajele litoralului bulgăresc de la Marea Neagră, şi în special ale Albenei. Iniţiativa a aparţinut Camerei de Comerţ Româno-Bulgare din Ruse, iar organizarea a fost realizată împreună. În primăvara anului 2003, la târgul de turism de la Romexpo, Albena a fost singura companie din Bulgaria, ocupând acelaşi stand şi deţinând aceeaşi poziţie ca şi în prezent. “Acum cred că am ajuns la al zecelea sezon, şi avem oferte mai bune, o prezentare mai bună, şi consider că Albena a reuşit să-şi consolideze în România reputaţia de destinaţie pentru vacanţele cu familia. Acest lucru inseamnă că noi, ca şi companie, trebuie să ne dezvoltăm produsele astfel încât să satisfacem un număr din ce în ce mai mare de oaspeţi din ţara dumneavoastră. În acei primi ani am reuşit să impunem Albena drept un simbol al calităţii, al varietăţii produselor” – conchide Margita Todorova, directorul de marketing al Albena JSCo.
Potrivit directorului general al staţiunii Albena, Krassimir Stanev, “piaţa românească înseamnă foarte mult pentru Albena. Sunt mândru de faptul că acum 10 ani am realizat importanţa pieţei româneşti pentru Albena. Am fost prima dintre staţiunile din Bulgaria care am început să promovăm litoralul nostru în România. Printre primii noştri parteneri s-a numărat Autoritatea Civilă a Aviaţiei din România. A fost o perioadă cu foarte multe greutăţi. A existat acea perioadă în care românii erau foarte suspicioşi în ceea ce priveşte concediul petrecut în Bulgaria, dar uşor, uşor cu fiecare an am câştigat mai mulţi clienţi pentru Albena. În al treilea sau al patrulea an am participat la primul târg internaţional de turism din România deşi ministerul bulgar al turismului nu a realizat importanţa acestei participări. După al doilea an de participare, ministerul nostru de resort a început să realizeze importanţa pieţei româneşti. Acum avem peste 35.000 de turişti, ceea ce înseamnă între 25 şi 30% dintre turiştii care vin la Albena, un procent foarte bun ţinând cont de faptul că trecem prin ani de criză economică. Vreau să menţionez faptul că dacă prin absurd se va întâmpla ca românii să nu mai vină la Albena, atunci am avea probleme financiare grave.
“În Albena, clienţii pot participa la multe festivaluri, evenimente culturale şi sportive. Acesta este avantajul nostru faţă de Nisipurile de Aur şi Sunny Beach. Avem o gamă largă de festivaluri în staţiunea noastră, nu doar pentru copii, ci şi pentru adulţi, cupluri de dansatori… Organizăm în Albena Campionatul European de Dans, campionat de echitaţie, campionate de tenis, volei de plaja. Am găzduit şi un Campionat Internaţional de Şah. Datorită acestor evenimente oamenii vin în Albena şi în extrasezon, nu doar în perioada de vacanţă. Vin în mai, în septembrie », a mai adăugat Margita Todorova.

    Viitor

Conducerea Albenei anunţă şi o serie de investiţii, pentru următorii ani. În curând va fi finalizat un masterplan în turism. Va fi reconstruită întreaga faleză, care va fi de trei ori mai mare, ceva mai înaltă decât plaja şi cu restaurante foarte confortabile. Va fi renovat complet hotelul Dobrudja, unde va fi construită o sală de conferinţe cu o capacitate de 1200 de locuri. De asemenea, va fi construit un nou hotel de 5 stele cu o foarte mare sală de festivităţi. În ultimii doi ani au fost renovate deja hoteluri precum Mura, Sandy Beach şi Nona. În partea de nord a staţiunii, după hotelul Kaliakra, există un proiect pentru construcţia unui alt hotel de 5 stele cu 120 de camere, Arabella Beach Second. Nu va fi foarte mare dar aici va exista un centru de thalasoterapie şi spa. În plan este şi construcţia unei parcări pentru turişti, care să găzduiască peste 2000 de autoturisme. “Prin acest lucru dorim să reducem traficul auto în lunile de vârf de sezon, creând astfel o mai confortabilă şedere clienţilor noştri. Una dintre imaginile negative ale Albenei este traficul auto. Intenţionăm să îmbunătăţim această imagine prin crearea spaţiului de parcare de care am discutat. În trecut, Albena a fost construită special pentru zborurile charter şi nu pentru turismul individual. Acum românii şi bulgarii vin în marea lor majoritate cu maşina, acest lucru ducând la o aglomerare a traficului auto din staţiune”, declară directorul general al staţiunii Albena.
Societatea Albena are în plan şi construcţia unui teren de golf între Albena şi Varna, unde are la dispoziţie o foarte mare suprafaţă de teren liber. Construcţia lui va dura între 3 şi 5 ani; un complex imobiliar, unde vor fi puse 30 de hectare de viţă de vie, un castel şi un lac artificial pentru pescuitul sportiv. Spaţiul de la intrarea în Albena până la centrul informaţional va fi transformat într-un centru de animaţie care va oferi nenumărate modalităţi de petrecere a timpului liber. Este unul dintre ultimele proiecte ale societăţii care coordonează staţiunea şi va fi realizat peste aproximativ 10 ani. Va fi un aqua park cu apă caldă, poate cel mai mare din zonă. “Pentru toate proiectele plănuim să investim mai mult de 200 de milioane de euro, lucru ce va fi făcut într-o perioadă cuprinsă între unul şi 10 ani”, estimează Krassimir Stanev.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...