Tabara Medievala pentru Copii
În perioada iunie – august 2012, agenția Medieval Praxis organizează în zona Rucăr-Bran a patra ediție a Taberei Medievale pentru Copii.
Proiectul este dedicat copiilor cu vârste între 5 și 16 ani, fiind deosebit față de taberele tradiționale organizate în România deoarece oferă participanților ocazia de a fi implicați în diverse ateliere educative și de a învăța istoria într-un decor de poveste care reconstruiește universul lumii medievale. De la începutul său, acest demers educativ și cultural a intrat în viețile a peste 350 de copii, insuflându-le principiile de onoare ale cavalerismului. Începând cu anul 2011, există serii speciale organizate în parteneriat cu Shakespeare School, care includ în programă cursuri de limbă engleză. În 2012 aceste serii au loc în perioada iunie-iulie.
Începând cu 24 iunie se deschide a patra ediție a Taberei Medievale pentru Copii, proiect organizat de agenția Medieval Praxis în pitoreasca zonă a culoarului Rucăr-Bran. Tabăra reconstruiește atmosfera lumii medievale, prin costume, decoruri și activități specifice. Proiectul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 16 ani și cuprinde 6 serii întinse în perioada iunie-august 2012.
Tabăra Medievală pentru Copii este gândită ca o incursiune în timp, pe vremea cavalerilor și a domnițelor, dorindu-și să fie o lecție despre onoare, istorie și prietenie, o alternativă de poveste pentru orele interminabile petrecute în fața ecranului de calculator sau televizor.
Organizatorii au selectat cu atenție activități care să creeze lumea de basm dar să fie în egală măsură un instrument educativ. Astfel, tinerii cavaleri și gingașele domnițe vor învăța lucruri noi și vor deveni mai spontani și mai încrezători în forțele proprii prin intermediul mai multor ateliere inspirate din lumea medievală: atelier de tir cu arcul şi spadă medievală, atelier de pictură şi heraldică medievală, atelier de improvizaţie şi teatru și atelier de realizare manuală a hârtiei. După-amiezele sunt rezervate drumeţiilor în cadrul natural de o frumusețe aparte din împrejurimile taberei iar la lăsarea serii copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric. Ultima seară a taberei va fi una festivă, în cadrul căreia copiii vor fi învestiţi cavaleri sau vor primi titlul de domniţă.
La fel ca anul trecut, tabăra debutează, în perioada iunie-iulie, cu seriile de limbă engleză organizate în parteneriat cu Shakespeare School. Gazda evenimentului este pensiunea „Dor de Moeciu”, din Moeciu de Sus.
Karina Han
karina@medievalpraxis.ro 0725.22.33.98.
Despre Medieval Praxis
Înfiinţată în anul 2005, agenţia Medieval Praxis îşi dedică activitatea organizării de evenimente culturale, propunându-şi să aducă managementul artistic românesc la un nou standard de calitate şi creativitate. Punctul central al demersului Medieval Praxis îl constituie evenimentele dedicate Evului Mediu si muzicii vechi, domeniu pe care agenţia îl supune cu constanţă atenţiei publicului printr-o serie de manifestări concertistice, grupate sub semnul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti (2006-prezent) şi al Stagiunii de Muzică Veche Bucureşti (2010-prezent).
Începând cu anul 2012, Medieval Praxis a lansat programul educaţional “Il maestro e lo scolare” iar din toamna aceluiaşi an va deschide prima Şcoală de muzică veche din România. Printre realizările importante ale agenţiei Medieval Praxis se numără, în egală măsură, Tabăra medievală pentru copii (din 2009), Festivalul şi Târgul de Artă Medievală Bucureşti, Festivalul Mediaş – Cetate Medievală, diverse conferinţe şi evenimente de afaceri.
Citeste mai mult: Tabăra Medievală pentru Copii
MEDIEVAL PRAXIS
www.tabara-medievala.ro/