Tichetele de vacanta, un impuls pentru turismul romanesc

  • romticket_tichetedevacanta
  • accor_services
  • ascendi_tichetedevacanta
  • cheque_dejeuner
  • euroticket
  • sodexo
29 Views

FPTS: Tichetele de vacanta, un impuls pentru turismul romanesc
de Alice Gheorghe

Tichetele de vacanta reprezinta o oportunitate pentru turismul romanesc, insa dezvoltarea lor a ramas la stadiul incipient si prea putini angajatori utilizeaza acest sistem, sustin reprezentantii Federatiei Patronatelor din Turism si Servicii (FPTS). Vezi cum poate ajuta acest sistem de remuneratii atat angajatorii, cat si pe angajati.

„Fara un dialog aprofundat intre Guvern, emitentii de tichete de vacanta, operatorii de turism si unitatile de tip hoteluri si pensiuni, valoarea tichetelor de vacanta ar putea ramane la 0,18 % din valoarea tichetelor de masa, unde se situeaza in prezent. Cota de piata a tichetelor de vacanta este extrem de mica prin raportare la potential, ceea ce dezavantajeaza in primul rand industria turistica romaneasca, principala tinta a acestui sistem”, se arata intr-un comunicat al FPTS.

De ce nu sunt acordate

Conform Federatiei, principala problema a pietei tichetelor de vacanta este aceea ca angajatorii nu le acorda, fie din cauza lipsei de informatii, fie din cauza unor masuri prevazute in legislatie care franeaza evident sistemul.

„Din pacate, legea stipuleaza necesitatea ca firma sa aiba profit pentru a putea oferi acest stimulent, ceea ce repezinta o conditionalitate nejustificata, mai ales in perioada de criza. Apoi, impozitarea lor cu 16 la suta, in conditiile in care produsul este abia la inceputul patrunderii pe piata, nu este de natura sa urgenteze implementarea lui. In acest sens, acordarea unor facilitati angajatorilor care doresc sa adopte sistemul ar fi o solutie inteligenta de dezvoltare”, potrivit FPTS.

Mai mult, jucatorii din turism sustin angajatorii care alege sa motiveze angajatii cu tichete de vacanta trebuie sa stie ca au avantaje multiple.

Astfel, cel mai important este cel financiar deoarece tichetele de vacanta sunt deductibile financiar pana la valoarea anuala de 4.200 lei per angajat si poate folosi acest avantaj in negocierea contractului de munca, incluzand facilitatea tichetelor de vacanta si devenind astfel mai atractiv.

Pentru angajat, aceasta valoare poate reprezenta fie un pachet turistic mai mare, de tip familial, fie in doua sejururi corespunzatoare, de exemplu, celor doua vacante clasice, de vara si de iarna. In plus, cel care primeste astfel de tichete de vacanta isi va putea alege orice destinatie nationala, cu conditia ca agentia, hotelul ori pensiunea respectiva sa accepte astfel de tichete, ceea ce presupune o simpla verificare prealabila. O vacanta primita cadou de la compania la care lucreaza va insemna motivare suplimentara, si, in acelasi timp, siguranta recuperarii fortei de munca.

Din punctul de vedere al pietei turistice, in prezent, un numar relativ mic de hoteluri, pensiuni sau agentii de turism dezvolta pachete all inclusive pentru Romania, in timp ce acest sistem s-ar potrivi foarte bine cu tichetele de vacanta, pentru ca angajatul ar avea acoperite din start toate costurile, inclusiv transportul.

Pentru a putea fructifica oportunitatile aduse de tichetele de vacanta, hotelierii ar trebui sa vina cu oferte atragatoare, cu cat mai multe servicii incluse, adoptand all inclusive sau macar pensiune completa, si, nu in ultimul rand, personalul sa fie instruit astfel incat turistul sa isi petreaca un concediu relaxant in unitatea turistica, sustin reprezentantii FPTS.

„Turistul doreste calitate, iar daca nu se va bucura de un tratament corespunzator, va refuza serviciile, chiar si cele oferite gratuit”, se arata in comunicat.

Tichetele de vacanta inseamna directionarea sigura a turistilor romani catre destinatiile din tara, subliniaza FPTS.

„Practic, pe langa cresterea numarului de turisti in general, s-ar putea simti si o ameliorare a turismului peste saptamana. In prezent, ocuparea in sezonul plin pe litoral este de aproape suta la suta peste weekend, insa mult mai scazuta in timpul saptamanii. Este important ca industria turistica sa ofere special pentru utilizarea tichetelor sejururi de medie si lunga durata, pentru ca si trecerea la sistemul all inclusive a hotelurilor este mai usoara pe baza unei ocupari uniforme a locurilor de cazare”, potriivit sursei citate.

Astfel, operatorii din turism sustin necesitatea promovarii sistemului tichetelor in randul angajatorilor si adoptarea unor facilitati fiscale suplimentare, precumsi asigurarea serviciilor turistice corespunzatoare care sa vina in intampinarea ofertei tichetelor de vacanta.

„Intrarea agresiva a hotelierilor locali cu servicii similare celorlalte tari unde romanii sunt atrasi sa isi petreaca vacantele, promovarea tichetelor de vacanta ca o optiune valabila atat pentru turisti, cat si pentru angajatori, poate aduce rezultate pozitive in turismul romanesc inca din acest sezon”, se mai arata in comunicat.

Sursa: www.wall-street.ro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...

1 Response

  1. Nu toata lumea are tichete de vacanta. Foarte multi nici nu au vazut vreodata un tichet de vancata Sodexo de exemplu. In schimb, s-au inventat bonurile de cresa sau tichetele pe card. Tot felul de solutii pentru motivarea angajatilor, care chiar functioneaza!