Trafic aglomerat în şi spre staţiuni, hoteluri fără camere libere

  • agathon-dan-matei
18 Views

Trafic aglomerat în şi spre staţiuni, hoteluri fără camere libere, plaje pline ochi de turişti. Acesta este, pe scurt, tabloul Turismului pe litoralul românesc, hotelierii şi patronatele susţinând că este cea mai bună perioadă a litoralului din ultimii trei sau patru ani. Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), totodată preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, la ora actuală, gradul de ocupare a litoralului a ajuns la 94%.

„Anul acesta, cred că suntem la nivelul perioadei 2008. Deci, litoralul revine la ceea ce a fost înainte de criza economică. Stăm bine deocamdată. Probabil vom sta bine şi în august şi ceva din septembrie. Lucrurile încep să se mişte, iar acesta este meritul numai şi numai al asociaţiilor patronale din zonă şi al investiţiilor care se fac pe litoralul românesc”, a explicat Nicolae Bucovală.

Sosit la Constanţa pentru a participa la conferinţa de presă de ieri, preşedintele FPTS, Dan-Matei Agathon, a simţit pe pielea lui ce înseamnă să ai staţiuni ocupate în totalitate. „Am căutat foarte mult o cameră liberă. Nu aveau pe nicăieri. Am dat multe telefoane pentru a găsi un loc într-un hotel din Mamaia în care să stau. Am găsit foarte greu”, a spus acesta. Reprezentanţii FPTS susţin că există şi hoteluri cu grad de ocupare de… 105%! Pentru grupurile de persoane mai mari care insistă să stea în acelaşi loc, hotelierii au apelat la paturile pliante. „Unii au mai eliberat camerele în care stătea personalul hotelier şi au cazat şi acolo turişti”, a adăugat Agathon.

Contactat telefonic, secretarul de stat în Ministerul Turismului Cristian Bărhălescu a declarat că sporirea gradului de ocupare pe litoral se datorează, în primul rând, InfoTrip-ului organizat în mai. „Este un succes după eforturile depuse de patronatele şi asociaţiile din turism. Dorim ca acest grad ridicat de ocupare să se menţină toată vara, nu numai în weekend sau în august”, a afirmat Bărhălescu.

 

PLAJA, MICA NEMULŢUMIRE A HOTELIERILOR Există totuşi o problemă pe care hotelierii o doresc rezolvată cât mai repede cu putinţă. „În perioada următoare, noi vom stabili oferta şi preţurile pentru 2013, dar încă nu ştim care va fi situaţia plajelor: dacă rămân la Apele Române şi se vor licita în continuare, dacă trec la administraţia locală. Nu înţeleg de ce trebuie să plătim Apelor Române două sau trei miliarde de lei vechi pentru bucăţi din plajă pe care noi le punem gratuit la dispoziţia turiştilor”, a declarat preşedintele FPTS, Dan-Matei Agathon.

Dan

Lansat în 2009 de Booking Net SRL, HelloRomania.eu își propune să ofere cel mai bun sistem de rezervări din Romania, caracterizat prin: cele mai bune prețuri la clienți cea mai bună garanție pentru unitățile de cazare cea mai variată ofertă de cazare, incluzând hoteluri, pensiuni, apartamente, moteluri, hosteluri, vile și cabane cea mai buna promovare internațională

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *