Vlad Printul Valahiei – poti fi chiar tu, la Castelul Bran!

  • vlad-tepes-bran1
  • vlad-tepes-bran2
  • vlad-tepes-bran2
  • vlad-tepes-bran3
39 Views
„I Am Vlad – Prince of Wallachia”  vor fi cuvintele de ordine, timp de două zile, 14-15 iulie, la Castelul Bran. Oricine iubeşte jocurile de strategie, istoria, legendele cu cavaleri şi vampiri este invitat, în intervalul 10.00 – 17.00, să participe la aventura „I Am Vlad – Prince of Wallachia”.

De fapt, este vorba despre un joc de societate foarte reuşit şi antrenant, cu un design unic, al cărui subiect acoperă atât realitatea istorică, dar şi misticismul din jurul domnitorului Vlad Ţepeş. Conform producătorului jocului, Real Wallachian Games, acesta se poate juca în maxim patru jucatori, fiecare pornind cu trei unităţi:  Vlad, un arcaş şi un scutier, scopul jocului fiind înlăturarea tuturor adversarilor şi încoronarea propriului Vlad ca voievod.

Puteţi lupta, puteţi trage în ţeapă, puteţi da acatiste sau profera blesteme. Harta este plină de biserici, taverne. Puteţi călători pe tabla de joc în lumea de dincolo. Interacţiunile dintre jucatori, pe lângă mişcarea şi poziţionarea tactică a unităţilor sau a turnurilor, se fac cu ajutorul cărţilor de joc şi al jetoanelor, prin intermediul cărora veţi interacţiona cu personaje şi creaturi specifice teritoriilor româneşti  din acea vreme. Ursitoarele, ielele, moroii, Muma Pădurii, vornicii, boierii, pârcălabii sunt doar câteva din personajele pe care le puteţi însufleţi prin intermediul acestui joc.

În mod legitim, Castelul Bran, cunoscut drept Castelul lui Dracula, este cel mai potrivit loc pentru ca acest joc să se întâlnească cu publicul larg. Într-o atmosferă încărcată de istorie şi legendă, mesele de joc vă aşteaptă să îmbrăcaţi, ipotetic, haina de voievod al Ţării Româneşti. Asta, desigur, dacă dovediţi abilităţile care l-au consacrat pe Vlad Ţepeş: vitejie, inteligenţă, strategie şi cruzime. Jocul va putea fi apoi achiziţionat, atât de la magazinul Castelului Bran, cât si din corturile special amenajate pentru testare.

Pentru mai multe informaţii, vă invitam să ne contactaţi la 0268.237.700 sau office@bran-castle.com

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...

1 Response

  1. Stefan spune:

    Am acest joc de cateva saptamani, este foarte reusit, l-am jucat de cateva ori si pot sa zic ca iti provoaca dependenta!… Ca gameplay este foarte bine gandit, mai ales ca nu te plictisesti de el, pana acum nici un joc pe care l-am jucat nu a fost la fel, in functie de cartile care iti vin la fiecare unitate dar mai ales cartile de acatiste schimba foarte mult evenimentele din joc, ceea ce inseamna ca de fiecare data trebuie sa abordezi o alta strategie pentru a castiga jocul…..