Istoria Institutului începe în anul 1950, când s-a înfiinţat Staţiunea Experimentală Viticolă Valea Călugărească, care a funcţionat în cadrul ICAR până în anul 1957, trecând ulterior în subordinea Institutului de Cercetări Horti-Viticole Bucureşti-Băneasa (ICHV).
La 1 octombrie 1967, s-a înfiinţat Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, în urma reorganizarii I.C.H.V.
La înfiintare, activitatea de cercetare s-a derulat în cadrul următoarelor secţii şi laboratoare: Sectia de Genetică si Ameliorarea viţei de vie; Sectia de înmulţirea viţei de vie; Sectia de Agrotehnica vitei de vie; Sectia de amelioratii viticole; Sectia de vinificatie; Laboratorul de protectia plantelor; Laboratorul de economie viticolă.
La data înfiinţării Institutul a avut în subordine 8 statiuni experimentale viticole preluate de la I.C.H.V.: Dragăşani, Odobesti, Crăciunelu, Minis, Iaşi, Stefanesti-Arges, Greaca şi Murfatlar.
Ulterior în anii 1962, respectiv 1977, acestor 8 staţiuni li s-au adăugat încă două staţiuni experimentale: Pietroasa şi Bujoru.
Activităţi de cercetare viti-vinicolă, coordonate de I.C.V.V., au fost efectuate şi în cadrul laboratoarelor de specialitate de la staţiunile experimentale cu activitate complexă, respectiv: SCPP Cluj, SCPP Tg. Jiu şi Staţiunea Centrală de Cercetari pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.
În anul 2002 unitatea a primit denumirea de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească.
Zona de influenţă
La nivel naţional coordonează activitatea de cercetare şi extensie în domeniul viticulturii şi vinificaţiei prin intermediul celor 7 staţiuni de cercetare viti-vinicolă aflate în coordonare, amplasate în principalele podgorii ale ţării: Blaj, Bujoru, Drăgăşani, Iaşi, Murfatlar, Miniş, Odobeşti.
La nivel zonal deserveşte activitatea viti-vinicolă din cadrul podgoriei Dealu Mare (aproximativ 15 mii ha) respectiv judeţele Prahova şi Buzău.
   

Oferta IC-DVV