Dumitru Fărcaş însufleţeşte Castelul Bran

  • DumitruFarcas
32 Views

Maestrul Dumitru Fărcaş, unul dintre cei mai renumiţi taragotişti din lume, îşi lansează cel mai recent material discografic, vineri, 21 septembrie 2012, la Castelul Bran. Toţi cei care iubesc comorile folclorice moştenite din străbuni, însufleţite cu har de Dumitru Fărcaş, pot asista la un microrecital, începând cu ora 17.00, pe insula Lacului Mare, in Parcul Regal.

Reunite sub titlul ”Concert extraodinar, Verona, Italia”, un produs ”Libris Braşov”, piesele propuse iubitorilor de gen vor fi promovate, cu această ocazie,  de Dorel Vişan, Ioan Bocşa, Gheorghe Turda, Doru Munteanu şi Adina Cezar, iar evenimentul va fi prezentat de Silvana Enache.

Albumul este înregistrarea unui concert extraordinar susţinut la Verona, Italia, care îmbină tradiţia şi voia bună, reunind cu succes lucrări de muzică clasică ( Ciprian Porumbescu, George Enescu, Beethoven) cu canţonete italiene dar mai ales cu cântecele celebre din repertoriul lui Dumitru Fărcaş.  Toate aceste genuri muzicale se regăsesc în armonie pe partiturile de taragot ale maestrului, artist care a reuşit să ridice acest instrument la rang de artă.

Accesul la eveniment se face in regim de gratuitate.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să ne contactaţi – 0268.237.700 sau office@bran-castle.com.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...