Cu toţii la Castel! Zilele Patrimoniului pentru voluntari Castelul Bánffy, Bonţida 4 şi 11 noiembrie 2012
In cadrul infotrip-ului organizat de REVISTA FORCE TOURISM pentru lansarea editiei nr.4 – Cluj, am vizitat castelului Bánffy de la Bonţida, intr-o dimineata cu ceata ce a sporit farmecul cladirilor in curs de restaurare. In fiecare camera, in fiecare colt descoperi o poveste ce a inceput in anul 1387, cand familia Banffy de Lonsoc primeste drepturi de proprietate de la regele Sigismund. In anul 1944, castelul era spital militar iar la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, soldatii germani, aflati in retragere, au incendiat castelul, distrugand mobilierul, biblioteca si colectia de tablouri.
In perioada comunista, cladirile castelului au fost utilizate ca scoala de soferi, C.A.P. si spital pentru copii. In 1963, castelul Banffy a fost folosit ca decor pentru filmarile la “Padurea spanzuratilor”, in regia lui Liviu Ciulei. Cum in scenariu era prevazut un incendiu, scenografii au aprins una dintre cladiri, iar distrugerile provocate au fost masive. In 1990, a fost declarat monument istoric, iar in 1999 au inceput lucrarile de restaurare si reabilitare.
INVITATIE Fundaţia Transylvania Trust
Invităm toţi cei interesaţi să participe pe durata unei zile alături de personalităţi marcante ale culturii româneşti şi să se implice în restaurarea castelului Bánffy de la Bonţida, aflat la 30 km de Cluj-Napoca. Conduşi de meşterii restauratori de la castel, 5 personalităţi importante împreună cu voluntarii interesaţi vor lucra efectiv pe zidurile castelului, în ateliere de zidărie şi tencuire (aplicarea varului, pregătirea mortarului, tencuirea zidului, rezidirea unor părţi ale ansamblului castelar, sgraffito).
Specialiştii Centrului Internaţional de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit vor oferi şi consultanţă pe loc acelora care lucrează în domeniu şi sunt interesaţi de materialele şi tehnicile tradiţionale de restaurare.
Fundaţia Transylvania Trust prin organizarea acestui eveniment doreşte influenţarea percepţiei publice privind valoarea mediului istoric şi rolul acestuia în societate, dezvoltarea simţului civic, al mândriei şi al cetăţeniei active, dornice de a contribui la protecţia valorilor culturale. Prezenţa personalităţilor de bază ale culturii româneşti este şi un punct de reper privind buna practică, exemplul pozitiv al implicării active.
Pentru mai multe informaţii accesaţi www.transylvaniatrust.ro sau pagina Facebook a Castelului.