Romania, gazda Congresului European de Turism Rural

  • turism-rural-bucovina
27 Views

Romania a fost pentru prima data gazda a Congresului European de Turism Rural (ECRT). Evenimentul s-a desfasurat in perioada 7-10 octombrie 2012, la Piatra Neamt, si a avut ca tema „Turismul inovativ, o noua viata pentru zonele rurale”.

Sursa foto: InfoTravelRomania

„Oamenii secolului al XXI-lea cauta tot mai mult un colt de natura unde sa-si petreaca vacantele. Satele romanesti – bogate in traditii, istorie si natura – ofera experiente variate celor care incearca sa-si regaseasca radacinile, celor in cautare de relaxare sau odihna activa, ori de cultura locala si de experimentarea stilului de viata rural. In aceste conditii, conservarea mediului si a identitatii etnografice sunt esentiale pentru turismul rural”, a declarat Cristian Barhalescu, secretar de stat pentru turism in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Evenimentul a adus laolalta peste 200 de participanti interesati de turismul rural din 26 de tari.

In prima parte a Cogresului, reprezentanti ai diverselor asociatii de profil din Europa au prezentat situatia turismului rural din propria tara, se arata intr-un comunicat MDRT.

Printre acestia, Marilena Stoian, presedinte onorific al Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), a vorbit despre evolutia din ultimii 20 de ani a turismului rural si ecologic din Romania, de la cateva pensiuni care functionau disparat la inceputul anior ’90 la cele peste 5.000 de pensiuni inregistrate oficial in prezent.

Majoritatea lor au ales sa se asocieze, incepand din anul 1994, odata cu infiintarea ANTREC Romania, iar in anul imediar urmator s-au afiliat Federatiei Europene de Turism Rural (EuroGites).

Prezentarile din cea de-a doua parte a Congresului s-au axat pe tema „concepte inovative”, fiind aduse in discutie subiecte precum:

–    dezvoltarea lanturilor locale in beneficiul turismului rural – o abordare este aceea ca un numar cat mai mare de producatori locali sa fie, practic, furnizori de produse/servicii pentru turisti sau pentru cei care cazeaza turisti

–    valoarea experientei si exploatarea ei – de exemplu, prin solicitarea, de la clienti, a unei minime evaluari a perioadei de sedere a acestora in unitati de primire agroturistice, in ideea ca, numai cunoscand asteptarile vizitatorilor, poate fi imbunatatita oferta turistica

–    unelte specifice tehnologiei informatice, care pot fi utilizate in acest sector, precum aplicatiile sau site-urile care sa coaguleze oferta de turism rural dintr-o anumita regiune sau tara

–    rolul marketingului si promovarii, conceptul de brand-umbrela (cum este si brandul national de turism al Romaniei) si de sub-branduri.

Urmatoarele sesiuni ale congresului s-au referit la pastrarea comunitatilor rurale si a traditiilor prin intermediul turismului si la turismul rural in lumea Internetului si a noilor medii de comunicare.

Totodata, au fost organizate simultan seminarii pe teme specifice turismului rural, referitoare la mostenire culturala, natura, gastronomie.

Aflat la cea de-a patra editie, congresul are peste 250 de invitati, din fac parte specialisti din domeniul turismului din tara si din strainatate, reprezentanti ai asociatiilor de profil si ai autoritatilor publice centrale si locale.

Pe durata manifestarii, a fost  organizat si un targ international de turism rural, unde au fost prezentate oferte ale agentilor economici din domeniu si produse traditionale.

Obiectivul principal al congresului este de a prezenta participantilor bune practici si exemple de succes inregistrate in domeniul turismului rural, care au contribuit la o dezvoltare rapida a industriei turistice in tari din Europa si din lume, precum si modalitati prin care turismul rural s-a integrat si adaptat rapid cerintelor pietei turistice mondiale.

Sursa articol: www.dailybusiness.ro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...

1 Response