Targul de Turism al Romaniei va asteapta cu oferte de vacanta

  • mariana-suciu-director-general-ROMEXPO
    Mariana Suciu - Director General ROMEXPO
  • TTR-noutati
  • TTR-vizitatori
  • TTR-expozanti
54 Views

Cele mai avantajoase oferte de vacanţă vor fi prezentate la
Târgul de Turism al României (15 – 18 noiembrie, ROMEXPO)

Cea de-a doua ediţie din acest an a celui mai mare târg de turism din România îsi va deschide porţile în perioada 15-18 noiembrie, la Romexpo, si se va axa în principal, pe promovarea ofertelor turistice de schi din ţară si străinatate, a destinaţiilor exotice, aflate în plin sezon, cât şi a regiunilor turistice din România.
 

La târg vor expune cele mai importante firme de profil, agenţii de turism şi tour-operatori, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi banci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, organizaţii de promovare a turismului din strainătate, oficii, organizaţii şi instituţii de promovare a regiunilor turistice din România, dar şi prestatori de servicii de transport, de cazare şi de agrement. În acelaţi timp, vor fi prezente edituri şi instituţii culturale, dar şi reprezentanţi ai presei din domeniu: televiziuni, reviste, site-uri şi blog-uri consacrate.


Cu această ocazie, vor fi prezentate oferte de turism pentru sezonul de iarnă / primavară atât în România, cît şi în străinătate: turism cultural, rural şi de business, turism de tratament, destinaţii exotice, croaziere, turism de aventură etc.

Pentru un plus de impact, companiile participante vor prezenta sub conceptul “instant booking” oferte şi discount-uri atractive, valabile doar pe perioada desfăşurării evenimentului.

Organizatorii vor prezenta, şi în acest an, special pentru publicul interesat, un bogat program de evenimente conexe – conferinţe, seminarii, programe artistice, lansări de carte, prezentări de documentare, expoziţii de fotografie.

 

Referitor la segmentul business-to-business, târgul reprezintă, pentru firmele expozante, o importantă platformă de reînnoire a relaţiilor existente, de fidelizare a partenerilor tradiţionali, dar şi de stabilire de noi contacte şi contracte. Astfel, Târgul de Turism al României îşi propune să contribuie la consolidarea industriei turismului din România, atât prin promovarea zonelor de atracţie turistică şi a serviciilor din ţara noastră, cât şi prin organizarea de seminarii menite să aducă în atenţia autorităţilor dificultăţile din acest domeniu.

 

Ediţia de primavară 2012 în cifre
Găzduind un număr de 230 de companii, din 28 de ţări şi peste 50 oraşe şi zone turistice din România, târgul a înregistrat un nou record, de data aceasta, în materie de vizitatori: peste 25.000 de persoane interesate de vacanţe şi călătorii au vizitat standurile amplasate pe o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi, însumând arealul a 6 pavilioane din Centrul Expoziţional Romexpo.

Târgul de Turism al României este un eveniment organizat de către Romexpo şi Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat cu ANAT – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, FPTR – Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural şi OPTBR – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România.
www.targuldeturism.ro

Mariana Suciu - Director General ROMEXPO

Mariana Suciu – Director General ROMEXPO

“Intrucât vacanţele reprezintă întotdeauna motiv de veselie şi optimism, Târgul de Turism al României este un eveniment mult aşteptat, fiind totodată unul dintre cele mai frumoase târguri din portofoliul Romexpo. Atmosfera generală este foarte placută, iar publicul s-a obişnuit să aştepte cu interes acest târg pentru a beneficia de cele mai bune oferte de preţ. În acelaşi timp, este un eveniment la care firmele expozante ştiu să se implice cu adevărat pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori la stand: se promovează intens, stabilesc oferte avantajoase şi îşi instruiesc cu atenţie sporită personalul.

Suntem siguri că orice vizitator va trece pragul acestui eveniment va avea de unde să aleagă: fie un Revelion deosebit, fie un sejur la schi sau un week-end getaway şi, de ce nu, chiar un sejur exotic.” (Mariana Suciu- Director General Romexpo)

 

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...