Rezervările early booking pentru Bulgaria au crescut cu 35%
Comunicat de presă
Rezervările early booking pentru Bulgaria au crescut cu 35%
• Staţiunea Obzor, din ce în ce mai solicitată pe piaţa românească
Primele două luni ale anului au marcat pentru piaţa românească o creştere foarte mare a rezervărilor tip early booking faţă de anul precedent, cea mai importantă evoluţie de când a fost introdus acest concept şi în ţara noastră. Campionul early booking-urilor este Bulgaria, pe care s-a înregistrat o creştere de 35%.
„Rezervările efectuate din timp, tip early booking, au început în România prin anii 2005 – 2006. An de an, a fost o creştere, românii obişnuindu-se să îşi asigure din timp pachetele turistice, beneficiind astfel şi de reduceri substanţiale. Dacă în ţările vestice, precum Germania, circa 70-80% dintre turişti rezervă pachetele turistice în acest fel, în România estimez că ponderea a ajuns la circa 30%, o creştere importantă faţă de 10%, la cât se ridica procentul înainte de izbucnirea crizei economice. Recomand ofertele early booking, deoarece implică multe avantaje pentru turist. Însă, pe de altă parte, atenţionez turiştii să aibă mare grijă de unde le achiziţionează. Avantajul achiziţiei din timp a pachetului turistic este reprezentat de preţul redus care este plătit la cumpărare. Un avantaj mai puţin vizibil, dar la fel de important, este faptul că turistul are siguranţa hotelului preferat în destinaţia de vacanţă aleasă şi poate beneficia de atuurile unei planificări timpurii (a concediului, a bugetului de cheltuieli în perioada excursiei etc.)”, a precizat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner – touroperator şi consultant specializat pe destinaţia Bulgaria.
Hotelurile de pe litoralul bulgăresc încă mai au ca limită a ofertelor tip early booking, de la caz la caz, 31 martie sau 30 aprilie, iar reducerile sunt cuprinse între 10 şi 20%. Una dintre staţiunile emergente pentru piaţa românească, care a înregistrat foarte multe cereri tip early booking, este Obzor. „Deşi nu stă foarte bine pe partea de animaţie şi atmosfera de vacanţă, Obzor punctează maxim la capitolul plajă, aici fiind, după părerea noastră, cea mai bună plajă din Bulgaria. Totodată, hotelurile sunt foarte bune şi au un grad mare de recomandare. Este o staţiune pe care o recomand familiilor, dedicată relaxării şi unor momente de linişte. O atracţie va fi noul aqua park al hotelului Sol Luna Bay”, subliniază Sebastian Constantinescu. De altfel, în urma unui sondaj efectuat cu 3600 de turişti ai Travel Planner, Obzor a obţinut un punctaj foarte ridicat: 9 din 10, iar 78% dintre clienţi recomandă hotelurile din staţiune.
Turiştii care nu doresc all inclusive, pot alege complexe de apartamente cu self catering precum Obzor Beach Resort, unde preţul este de 10 euro de persoană, pe noapte. Potrivit unui sondaj efectuat de Travel Planner, hotelurile din Obzor pentru care au optat cei mai mulţi turişti, oferind calificative foarte bune, sunt Sol Luna Bay (recomandat de 92% dintre turişti), Miramar (recomandat de 88% dintre turişti) şi RIU Helios Bay (recomandat de 100% dintre turişti).
Atât pentru sezonul estival, cât şi pentru perioada de Paşte şi 1 Mai, staţiunile de pe litoralul bulgăresc pentru care au optat cei mai mulţi turişti sunt Sunny Beach, Nisipurile de Aur şi Albena. De Paşte şi 1 Mai, peste 80% dintre turiştii străini care aleg litoralul bulgăresc sunt români, această ţară confirmând că rămâne vedeta destinaţiilor de turism de masă preferate de români. Media anuală de cost a unui sejur în Bulgaria este, pentru turiştii români, de circa 500 de euro per familie.
Despre Travel Planner
Travel Planner este un proiect românesc, înfiinţat în 2007, o agenţie de turism specializată pe destinaţia Bulgaria. Din 2009, touroperatorul Travel Planner este membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). “De 5 ani, oferim eficient şi în siguranţă vacanţe în Bulgaria, la un preţ convenabil. Deviza noastră este We Plan. You Travel (Noi planificăm. Tu călătoreşti)”, subliniază Sebastian Constantinescu, directorul general al Travel Planner.
Touroperatorul Travel Planner a obţinut, de-a lungul timpului, mai multe premii şi distincţii atât în România, cât şi în Bulgaria, precum locul 1 în topul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava la categoria agenţii de turism, timp de mai mulţi ani, locul 1 in topul national CNIPMMR, diplome şi certificate de excelenţă din partea partenerilor – lanţurile internaţionale Melia şi Iberostar, lanţul bulgăresc Grifid Hotels etc. (Bulgaria), Premiul special pentru management eficient în dinamica de activitate a întreprinderii la Forumul IMM 2010 (Suceava) etc.
Site-ul Travel Planner are şi un forum de discuţii, de unde turiştii se pot documenta cu privire la calitatea hotelurilor şi a serviciilor. „98% din cei care ne-au scris (peste 3600), au recomandat serviciile noastre. Astfel suntem obligaţi să fim mai buni, dar ne place această provocare”, declară directorul general al Travel Planner.
Pentru alte amănunte:
Sebastian Constantinescu
Director general Travel Planner
http://litoral-bulgaria.travelplanner.ro/
office@travelplanner.ro
Mob: 0745 962 829