Ambasadorii turismului romanesc editia a doua
Maia Morgenstern, Dan Purin şi Helmuth Duckadam vor fi numiţi ambasadori ai turismului românesc, a anunţat ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, conform Mediafax.
Acestora li se vor alătura Octavian Bellu, Mariana Bitang, Nadia Comăneci, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nicolae Voiculeţ, Dumitru Prunariu, Dinu Săraru şi Constantin Chiriac.
„Ei vor promova România în baza unui parteneriat, iar noi le vom acorda titlul de ambasadori onorifici ai turismului. Fiecare va promova turismul românesc la evenimentele din ţară şi străinătate la care vor participa şi vor merge şi la târgurile de turism din afara ţării”, a spus Grapini.
Vineri, Iolanda Balaş, Ivan Paţaichi şi Grigore Leşe au primit paşapoarte dilomatice din partea ministrului de Externe, Titus Corlăţean. Până acum au mai primit paşapoarte similare Gabriela Szabo, Ilie Năstase şi Gheorghe Zamfir.