Litoralul 2014 – SEZONUL PRETURILOR MICI
În detrimentul unor ştiri referitoare la mărirea tarifelor pentru acest sezon 2014, realitatea stă exact invers: vacanţele vor fi mai ieftine, mult mai ieftine dacă ne rezervăm din timp sejurul dorit. Oferta este variată, an de an apar locaţii noi, mai multe locuri de cazare, deci este normal acest fenomen de scădere al tarifelor. Într-o afirmaţie puţin credibilă: preţurile scad, serviciile oferite cresc.
Şi aici pot apărea multe controverse legate în primul rând de logică, cum oferim servicii mai bune, dar tarifele le micşorăm? DA! Foarte simplu: cererea şi oferta sunt factori esenţiali ai pieţei concurenţiale, iar raportul dintre ele este esenţial în formarea şi evoluţia preţurilor. Apar trei situaţii caracterizate prin prisma dinamicii preţurilor, iar litoralul românesc este caracterizat de una dintre acestea, de abundenţa care generează legea concurenţei, fără de care o economie nu ar avea funcţionalitate.
Şi cum întotdeauna practica învinge teoria, vom da câteva exemple concrete de cerere (turistul) şi de ofertă (preţ).
- Acum o săptămână doamna Moldovanu Viorica a rezervat de pe site-ul www.cazarepelitoral.ro un sejur de 11 nopţi pentru un apartament cu două camere (apartament Roxana Eforie Nord) la tariful de 1641 lei cu un discount de 15%, adică cu o reducere de 349 lei. Şi nici nu a trebuit să plătească integral sejurul, a fost suficient un avans de 50%.
- Sau doamna Raluca a optat pentru un sejur de 7 nopti la vila Ayla, pentru care i s-au acordat 2 nopţi gratuite, adică valoarea sejurului de 9 nopţi ajungând să fie de 490 lei, pentru o cameră dublă, pentru 2 persoane, cameră cu baie, TV, A.C., balcon, acces la chicinetă şi terasă.
Şi putem continua cu exemple de turişti care şi-au ales vacanţa într-un mod inteligent şi economic.
În traducere de dicţionar, reducere = discount = coborâre de preţ acordată clientului pentru a fi stimulat să cumpere mai mult, pentru a fi stimulat să plătească mai repede.
Aşa cum în comerţ atunci când ne facem cumpărăturile în perioadele de reduceri şi suntem tentaţi, chiar şi cumpărăm mai mult decât în mod obişnuit, datorită ofertelor reduse, aşa şi în turism, tarifele reduse generează o serie de beneficii şi de servicii oferite.
Suntem optimişti pentru acest sezon 2014 şi nu numai pentru faptul că am scăpat de cifra 13, suntem optimişti că în acest an îşi vor permite mai mulţi să-şi planifice şi să-şi rezerve o vacanţă, suntem optimişti că litoralul românesc se va prezenta mai curat, mai călduros, mai primitor, mai bine pus la punct.
SUNTEM OPTIMIŞTI aşa cum ar trebui să fiţi şi voi!