Tradiţiile şi gastronomia au atras turiştii către pensiuni în perioada sărbătorilor de iarnă

  • traditional-romanesc-piatra-neamt-5
  • traditional-romanesc-piatra-neamt-12
  • traditional-romanesc-piatra-neamt-14
  • traditional-romanesc-piatra-neamt-4
98 Views

Circa 80.000 de turişti au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sărbătorilor de iarnă (atât Crăciunul şi Revelionul pe rit nou şi pe rit vechi, precum şi toată perioada cuprinsă între 20 decembrie şi 15 ianuarie). Acestea sunt cifrele raportate de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care estimează o creştere de 10% a numărului de turişti faţă de anul precedent.
traditional-romanesc-piatra-neamt-14

La ora actuală, în România sunt circa 5000 de pensiuni, iar capacitatea totală de cazare este estimată la 80.000 de locuri. Este normală preferinţa românilor pentru pensiuni în special în perioadele de sărbători, precum Crăciunul sau Paştele, atunci când dorim cu toţii să beneficiem de un mediu liniştit, cu tradiţii, alături de familie. De altfel, de Crăciun, ca şi de Paşte, turismul rural reprezintă prima opţiune turistică a românilor pentru ţara noastră.

traditional-romanesc-piatra-neamt-4

Cele mai solicitate regiuni sunt Bran-Moieciu, Bucovina, Mărginimea Sibiului şi Maramureş, urmate de Neamţ, Apuseni, nordul Olteniei, Buzău, Argeş, Vrancea. Pentru sărbătorile de iarnă, judetele Botoşani şi Constanţa nu au primit turişti, din cauza lipsei zăpezii, respectiv a lipsei ofertelor.

traditional-romanesc-piatra-neamt-5

TENDINŢE

Ca lungime a sejurului, majoritatea turiştilor au ales în medie 3 nopţi de cazare. Cea mai căutată zonă de relief a fost cea submontană.
traditional-romanesc-piatra-neamt-12
S-a diversificat oferta ce cuprinde tradiţiile şi obiceiurile populare, precum şi agrementul.
Deşi lipsa zăpezii abundente a fost un dezavantaj, mulţi turişti dornici să schieze în staţiuni precum Predeal sau Poiana Braşov au ales pachete turistice în zona Bran-Moieciu, datorită preţurilor ceva mai mici şi a dorinţei de a sărbători într-un mediu rural, plin de tradiţii.
« În ultimii ani se observă tendinţa românilor către tradiţiile mediului rural, din cauza urbanizării accelerate. Turiştii aleg zone liniştite, situate în mijlocul naturii, vor tradiţii, vor gastronomie autentică. De asemenea, se observă o fidelizare din ce în ce mai mare a clienţilor, care sosesc de multe ori an de an la aceleaşi pensiuni », a precizat Mişu Chiruc, preşedintele executiv al ANTREC.

Cei mai mulţi turişti străini care aleg turismul rural românesc în perioada sărbătorilor de iarnă provin din ţările vecine – Ungaria, Republica Moldova, Ucraina şi Serbia -, însă în număr mai mic vin şi turişti din Franţa, Israel, Marea Britanie. Ponderea acestora este de circa 15% din total.

Iată mai multe amănunte privind circulaţia turistică şi preferinţele turiştilor pentru câteva regiuni unde turismul rural este dezvoltat:

ARGEŞ: grad de ocupare – 96%, turişti români 100%. Evenimente în seara de Revelion: Pluguşorul copiilor, Capra – colindul tinerilor, Râşcovăitul – colindul fetiţelor în dimineaţa de 1 ianuarie.
BRAŞOV: Se constată o îmbinare armonioasă a ofertelor de turism clasic cu cel rural. Gradul de ocupare a fost de 80% de Crăciun şi de 95% de Revelion. Principalele localităţi : Bran-Moieciu, Râşnov (unde au loc multe evenimente) şi Tărlungeni (multe tradiţii).
BUZĂU: aproximativ 90% dintre turişti au fost români.
COVASNA: grad de ocupare 80% de Crăciun şi 100% de Anul Nou, 90% turişti români.
GORJ: grad de ocupare 90%, 90% turişti români. Doar la Rânca s-au înregistrat aproximativ 800 de turişti ajungându-se la un grad de ocupare de aproape 100%.
HARGHITA: Grad de ocupare: de Crăciun între 30-40% iar de Revelion 75-80%. Au fost aproximativ 50% turişti români şi 50% turişti străini (în special din Ungaria).
IAŞI: gradul de ocupare a fost de aproximativ 80% , 100% turişti români.
MARAMUREŞ: gradul de ocupare a pensiunilor este de 75-80%, cu o pondere de 60% turişti români şi 40% turişti străini. În ceea ce priveşte modul de desfăşurare a evenimentelor, turiştii au participat la activităţile din gospodărie (tăiatul porcului, pregătirea bucatelor pentru sărbători), la cunoaşterea tradiţiilor de Crăciun şi de Revelion, la îmbrăcarea portului popular, la colinde, horă, vizite la rudele gazdelor, plimbarea cu sania sau cu căruţa şi au vizitat obiectivele turistice din judeţ.
MEHEDINŢI: grad de ocupare între 70 şi 80%, 90% turişti români.
TULCEA: grad de ocupare sub 20% pentru Crăciun şi Revelion. Predomină Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi pentru locuitorii din împrejurimi şi se estimează un grad de ocupare de 30 % (100% români).

În perioada 5-15 ianuarie, când se sărbătoresc Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi, sunt aşteptaţi peste 10.000 de turişti din Republica Moldova, Ucraina, Rusia şi Serbia. Programul « Tradiţiile Crăciunului cu ANTREC » continuă şi în această perioadă. Tarifele variază de la 40 RON de persoană, fără mic dejun, la o pensiune de 2 margarete, pentru o noapte de cazare, până la 600 RON de persoană pentru 3 nopţi, cu toate mesele incluse, la o pensiune de 4 margarete.

Turismul rural este prima formă de turism apărută în România de la zero începând cu anii ’90. La ora actuală, structurile de cazare cu capacitate mică şi medie (pensiuni, cabane, vile, hoteluri mici) sunt din ce în ce mai căutate de către turiştii români. Potrivit ANTREC, 2013 a fost un an foarte bun pentru turismul rural autohton iar cererea a crescut per total faţă de anii trecuţi, în contextul în care din ce în ce mai mulţi români doresc pentru concediile lor tradiţii, gastronomie de calitate şi eco, linişte şi natură, alături de familie. Această tendinţă se va menţine şi în 2014.

Pentru alte informatii

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...