Ministerul Fondurilor Europene susţine angajarea tinerilor absolvenţi

  • job-turism-romadria
70 Views

Opt proiecte depuse în cadrul apelului POS DRU vor avea ca beneficiari peste 6.400 de absolvenți ai anului 2014

Ministerul Fondurilor Europene anunţă că au fost depuse opt proiecte strategice de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism în cadrul apelului de proiecte POS DRU – „Locuri de muncă subvenţionate”.
job-turism-romadria

„Prin lansarea acestui apel de proiecte, construit pe o schemă din minimis, Ministerul Fondurilor Europene susţine angajarea tinerilor absolvenţi şi dinamizarea activității în mediul privat. Autoritatea de Management POS DRU va evalua cât mai repede proiectele depuse în cadrul apelului pentru ca banii europeni alocaţi pentru acest apel, aproximativ 40 milioane de euro, să poată ajunge în mod rapid și eficient la IMM-urile care angajează tineri absolvenţi promoţia 2014. Subvenţiile acordate firmelor vor acoperi plata unui salariu net de 900 de lei pentru absolvenţii de studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru absolvenţii de studii superioare, pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cele 8 proiecte depuse de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, vor avea ca beneficiari peste 6.400 de absolvenți ai anului 2014, dintre care 4.000 cu studii superioare şi 2.400 cu studii medii. Suntem pregătiți ca, începând cu luna iulie, să demarăm cele 8 proiecte strategice şi să arătăm încă o dată că se poate face o cheltuire eficace a fondurilor europene sprijinind angajații și firmele”, a declarat ministrul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Nicolae Jianu.

Numărul maxim orientativ de posturi care vor face obiectul subvenţionării, în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este următorul:
Pentru microîntreprinderi – 3 locuri de muncă;
Pentru întreprinderi mici – 7 locuri de muncă;
Pentru întreprinderi mijlocii – 15 locuri de muncă.

Subvențiile aferente salariilor tinerilor absolvenți vor fi acordate lunar. În același timp, companiile care vor angaja absolvenți vor fi obligate să realizeze un plan educațional pentru fiecare persoană nou angajată pentru a proba demersul procesului educațional aferent învățării la locul de muncă.

Notă:
Cererea de proiecte s-a închis în data de 11 iunie a.c., ora 16.00, iar conform Ghidului solicitantului – Condiţii specifice cererea de propuneri de proiecte nr. 166 – „Locuri de muncă subvenţionate”, singurul solicitant eligibil care putea depune proiecte a fost Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...