TUI TravelCenter România deschide o noua agenție în Cluj Napoca

  • cluj TUI Travel Center
29 Views

Dupa 3 ani de la lansarea pe piaţa românească a brand-ului TUI TravelCenter, în septembrie 2011, Grupul Eurolines inaugureaza cea de-a 77 a agenție de turism din România și a patra din Cluj Napoca. Gândit ca un centru regional dedicat segmentului de business travel, biroul deschis în incinta clădirii The Office stă în permanență la dispoziția clienților săi, deopotrivă corporate, clienți finali sau agenții revânzătoare.
cluj TUI Travel Center

Cu cele 77 de birouri de vânzări ale Eurolines (30) și TUI TravelCenter (47), Grupul Eurolines deține cea mai extinsă rețea de agenții de turism din România.

TUI TravelCenter 2011-2014
De la începutul parteneriatului cu TUI s-a pus accentul pe fidelizarea clienţilor, ca singură variantă de dezvoltare sustenabilă, rezultatele financiare nefiind altceva decât consecinţa feedback-ului pozitiv acordat de către clienţi.

Inspirată de sloganul „We put a smile on peoples faces”, TUI TravelCenter a pornit în România un proiect de implementare a unei culturi organizatorice, bazate pe servicii de excelenţă şi inovare, investiţia principală fiind făcută în resursa umană.

În acelaşi timp, au fost făcute investiţii importante în imaginea, confortul și tehnologia oferite clienţilor în reţeaua de agenţii. Un nou concept de agenţie de turism a fost gândit şi implementat pentru a oferi clienţilor experienţe unice, încă din primul moment al achiziţionării vacanţei. Investiția medie într-un birou de vânzări TUI TravelCenter se ridică la 50.000 euro.

Site-ul www.tui-travelcenter.ro se dezvoltă în etape succesive şi, în cursul lunii noiembrie, va fi lansată a treia versiune. Strategia multi-chanel (agenţii off-line, o serie întreagă de site-uri on-line și Social Media) este susţinută de o tehnologie avansată şi pe care Grupul o dezvoltă de peste 8 ani cu două firme din Grup, specializate pe dezvoltare de soft.

3 ani de când TUI TravelCenter este prezent pe piaţa din România în cifre:
– 112 % creştere a cifrei de afaceri faţa de 2011: 66 milioane euro faţă de 31 milioane euro
– 7% din cifra de afaceri derulată de TUI TravelCenter este făcută în Cluj Napoca
– 370% creştere a vânzărilor de vacanţe în 2014 faţă de 2011
– 29% creștere a cifrei de afaceri în primul trimestru al anului 2014
– Numărul de agenţii a crescut de la 52 la 77: 47 TUI TravelCenter
– Operăm, prin touroperatorul Nova Travel, 10 destinaţii în regim charter în parteneriat cu TUI în Turcia, Grecia şi Spania

TUI TravelCenter în Cluj Napoca
– Rețea extinsă locală de agenții de turism din Cluj – 4 birouri de vânzări
– Investiție consistentă într-o agenție de turism – 50.000 euro, care a generat deja, vânzări de 600.000 euro în 3 luni de funcționare
– Cele mai multe destinații charter operate din Cluj Napoca, către Antalya, Chania, Heraklion, Corfu, Rhodos, Zakynthos, Palma de Mallorca;

Informații generale
TUI TravelCenter este brandul sub care operează Touring Europabus România, membră a Grupului Eurolines.
Grupul Eurolines este alcătuit din 20 de companii şi preconizează pentru anul 2014 o cifră de afaceri de 90 milioane de euro.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...