25 de măsuri pentru IMM, mediul de afaceri și turism VIDEO

  • florin-jianu
34 Views

florin-jianu

La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, care începea în aceste zile, se întâmplă ca raportul meu de activitate ca ministru să conțină un număr similar de măsuri pe care le-am implementat pentru sprijinul IMM-urilor, mediului de afaceri și a turismului.

Măsurile luate au vizat implementarea unui deziderat în care cred, şi anume acela că România poate fi să devină ţara cu mediul de afaceri cel mai atractiv din această zonă geografică a lumii. Acest deziderat nu putea fi îndeplinit fără o construcţie care să aibă viziune şi coerenţă şi dacă nu implementam în economie instrumentele fundamentale domeniului, dar şi o strategie foarte bună.

Principalele instrumente pe care le-am elaborat pentru ca România să poată concura cu ţările din jur, dar nu numai, au vizat în domeniul IMM-urilor Strategia Orizont 2020, legea pentru IMM-uri, dar şi legea întreprinzătorului debutant. Acestea, alături de alte iniţiative moderne (Legea Business Angel, crowdfuning, instituţia mediatorului de credite), au reprezentat bazele mandatului meu. În ceea ce priveşte turismul, două măsuri se detaşează ca fiind ,,istorice” pentru acest domeniu, şi anume TVA pentru pachetele turistice de 9% şi legea privind voucherele de vacanţă.

Aceste iniţiative de sprijin antreprenorial trebuie continuate pentru ca România să devină un hub Sud-Est European al antreprenoriatului.

Vă invit să parcurgeţi raportul meu ca ministru şi doresc să reiterez faptul că instrumentele, măsurile care se regăsesc reprezintă fundamentul ce va conduce la consolidarea mediului antreprenorial din România.

Florin Nicolae JIANU
Ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism
Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București, cod 010096
Tel: +4 021 202 52 72 ; Fax: +4 021 202 53 00 ;
cabinet_dimmmat@minind.ro ; cabinet.ministru@imm.gov.ro
www.imm.gov.ro

REZULTATE ACTIVITATE MINISTRU PENTRU IMM-URI, MEDIUL DE AFACERI ŞI TURISM
Florin Nicolae JIANU
(Martie – Decembrie 2014)
25 de măsuri pentru IMM-uri şi turism
IMM
101.677 înmatriculări
– Numărul de noi înmatriculări de operatori economici a ajuns la 101.677, în perioada 01.01.2014 – 05.12.2014, conform datelor furnizate de către Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului
– „Ne bucură faptul că s-a depăşit numărul de 100.000 de înmatriculări în 2014, ceea ce indică faptul că mediul de afaceri este în continuă mişcare şi evoluţie. Totodată, este de remarcat faptul ca activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice se plasează pe locul doi privind obiectul de activitate, însemnând aproximativ 11% din numărul total, ceea ce denotă că antreprenorii români se orientează din ce în ce mai mult spre inovare.” (Florin Nicolae JIANU)
-17.45% faliment
– Societăţile intrate în insolvenţă în perioada 01.01.2014 – 30.09.2014 au scăzut cu 17.45% faţă de perioada similară a anului 2013
– În anul 2014, perioada 01.01-24.10.2014, au fost înregistrate 20.533 firme radiate cu motivele “închiderea procedurii falimentului şi radierea debitorului” şi “faliment”, iar în anul 2013 au fost 25.365 firme radiate cu motivul „închiderea procedurii falimentului şi radierea debitorului”.

1. Legea pentru IMM-uri – LEGE nr. 62/ 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 – aprilie 2014
– Adoptarea documentului legislativ vine la doar 1 lună de la preluarea mandatului Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism de către domnul Florin Nicolae Jianu
– Stadiu: în vigoare din 6 mai 2014
– Principalele prevederi:
o Testul IMM – se efectuează de către iniţiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia şi constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potenţialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii la introducerea noilor reglementări. Evaluarea rezultatelor Testului IMM, trebuie să conducă la identificarea corecţiilor care se impun în definitivarea proiectului de act normativ. Cu această ocazie, devine obligatorie consultarea organizaţiilor reprezentative ale întreprinderilor mici şi mijlocii privind conţinutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact şi a Testului IMM.
o Principiul numărului constant, însemnând introducerea unor noi sarcini administrative (obligaţii de raportare/conformare) pentru întreprinderi mici şi mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.Definirea tuturor regulilor s-a realizat prin respectarea principiului “Gândiţi mai întâi la scară mică”.
o Dispoziţii speciale referitoare la achiziţiile publice în cazul IMM-urilor care subcontractează părţi din contracte. Va exista obligaţia includerii de prevederi privind termenele şi modalitatea de plată a subcontractanţilor. În acest fel se va evita amânarea plăţilor de către primii contractori a celor care prestează (subcontractanţi) în mod efectiv lucrările sau livrează bunurile, în majoritatea cazurile fiind IMM-uri. Acestea vin în completarea dispoziţiilor care dispun că IMM-urile beneficiază de reduceri cu 50 % pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii.
o Asigurarea a 0,4% din PIB pentru sectorul IMM
– Impact perioada aprilie – decembrie 2014: 85.000 de noi firme create
– ATENŢIE: locul II la numărul de firme noi înregistrate este ocupat de „activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice” – 11%

2. Legea întreprinzătorului debutant – LEGE nr. 97/ 2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 – iulie 2014
– Orice român fără experienţă antreprenorială îţi poate deschide gratuit o firmă
– Stadiu: în vigoare din 11 iulie 2014
– Principalele prevederi:
o Noutatea pe care o aduce această lege este eliminarea pragului de vârstă de maxim 35 ani existent în legea anterioară
o 10.000 de euro nerambursabili finanţare prin Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
o Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată.
o Scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în M O al României, Partea a IV-a;
o Consiliere, instruire şi sprijin din partea O.T.I.M.M.C., în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social
– Impact perioada iulie – decembrie 2014: 6.000 de noi firme create, 12.000 de noi locuri de muncă

3. HG nr. 859/ 2014 privind aprobarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România – Orizont 2020 – octombrie 2014
– “România – Ţara cu cel mai atractiv mediu de afaceri pentru întreprinderi mici şi mijlocii din regiune în anul 2020”

– Stadiu: publicat în Monitorul Oficial la 14 octombrie 2014
– Principalele prevederi:
o Document adoptat doar în baza adoptării de către mediul de afaceri pentru asigurarea continuităţii politicilor guvernamentale pentru IMM-uri
o Direcţiile de acţiune: Sprijinirea şi promovarea antreprenoriatului, Accesul IMM-urilor la finanţare adecvată, IMM-uri inovatoare, Accesul la pieţe şi internaţionalizarea IMM-urilor, Reactivitatea administraţiei publice la nevoile IMM-urilor
o Ţinte strategice până în 2020:
 670.000 – număr de IMM-uri active (creştere cu 41,23%)
 36,45 – număr IMM-uri active la 1.000 de locuitori (creştere cu 51,50%)
 3.233.000 – număr total de angajaţi în IMM-uri active (creştere cu 23,23%)
4. 7 noi programe de finanţare pentru IMM-uri
– Programul pentru internaționalizarea afacerilor, industrializare, dezvoltarea de branduri, inovare, economie socială, pentru mediul rural, pentru transferul afacerilor

5. Creștere de 23,4% pentru bugetul alocat programelor de finanţare pentru IMM-uri
– Bugetul total alocat pentru programele naționale dedicate dezvoltării și sprijinirii IMM-urilor pentru anul 2015 este de 205 milioane lei față de 166 milioane în 2014( o creștere de 23,4%)

6. Schema de minimis pentru locuri de muncă subvenţionate pentru TINEri
– Orice tânăr absolvent poate fi angajat de către un IMM, statul acoperind în întregime costurile
– Stadiu: în implementare până la 30.06.2015
– Obiectiv: subvenţionarea salariilor pentru 6400 de absolvenţi de liceu şi studii superioare ai anului 2014
– Principalele prevederi:
o Proiect naţional finanţat prin POSDRU, Domeniul Major de Intervenţie 2.1.
o Salariile subvenţionate pentru absolvenţi sunt oferite astfel (la care se adaugă contribuţiile sociale):
 900 de lei/ lună pentru absolvenţii de studii medii
 1300 de lei/ lună pentru absolvenţii de studii superioare
– Buget: 40 milioane de euro
– Stadiu implementare: 1500 de noi locuri de muncă; 96 de parteneriate de colaborare semnate la nivel naţional

7. Programul România Start-up
– Start-up România este un concept unitar prin care plasăm România pe harta europeană şi globală a antreprenoriatului
– Stadiu: ghidul solicitantului este transmis spre consultare publică
– Principalele prevederi:
o Iniţiativă implementată prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
o Are la bază parteneriatul public-privat
o Concept unitar de ecosistem antreprenorial care include: educație antreprenorială, mentorat, servicii de incubare, internaționalizarea afacerilor și granturi
o Finanţarea pentru dezvoltarea start-up-urilor care începe de la 25.000 de euro pentru prima etapă
– Buget: 150 de milioane euro

– Beneficiari:
o Etapa I: Firma de exerciţiu – elevi de liceu
o Etapa II: Finanţarea ideilor de afaceri – tineri cu vârsta de peste 18 ani
8. Programul România HUB
– Iniţiativă a D.I.M.M.M.A.T. ce are ca obiectiv crearea unei platforme comune dedicate antreprenoriatului, reunind sub aceeaşi umbrelă actori guvernamentali, neguvernamentali, precum şi instituţii de învătământ şi companii.
– Activităţi: ateliere de pregătire a tinerilor care își doresc să devină antreprenori, întâlniri între mediul de afaceri și reprezentanți ai instituțiilor publice, parteneriate cu entități guvernamentale și neguvernamentale în baza cărora se va oferi consiliere celor interesați.
– Locaţii implementare: 8 sedii OTIMMC
– Rezultate perioada iunie – decembrie 2014: 6.000 de participanţi la evenimente; 120 evenimente; 75 parteneriate

9. Digitalizare MFP şi ONRC
– Pentru facilitarea activităţii IMM-urilor, în urma discuţiilor dintre DIMMMAT şi ONRC, serviciu de eliberare a certificatelor constatatoare online a fost activat
– Digitalizarea serviciilor dedicate IMM-urilor este o prioritate pentru minister în vederea dezvoltării activităţii acestora şi eliminării barierelor birocratice
– Stadiu: activ din 10 aprilie 2014
10. Legea contabilităţii simplificate
– Extinderea contabilităţii simplificate se va face la aproximativ un număr de 608.300 entităţi ce se încadrează la categoria microîntreprinderi faţă de aproximatv 12.900 (2%) entităţi din economia naţională ce beneficiază de această opţiune în prezent
– Noile prevederi din Directiva definesc microîntreprinderile ca fiind întreprinderi care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
– (a) totalul bilanţului: 350 000 EUR;

– (b) cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;
– (c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10
– Impact: 600.000 de IMM-uri vor beneficia de această simplificare
11. Planul Juncker – Programul multianual pentru microindustrializare
– Rezultat al solicitării Comisiei Europene de a transmite propuneri pentru planul de investiţii european (planul de investiţii Juncker) privind programe pentru stimularea investiţiilor în economia românească – scheme de minimis pentru susţinerea investiţiilor în sectoarele economice productive, respectiv producţia alimentară, producţia de mobilă, îmbrăcăminte şi încălţăminte, producţia de sticlă şi materiale de construcţie, fabricarea de construcţii metalice, industria auto, fabricarea de echipamente, inclusiv IT şi realizare soft, etc., în vederea creşterii volumului de activitate şi a competivităţii IMM-urilor din aceste sectoare
– Buget: 250.000.000 EURO
– Perioada de implementare: 2015 – 2017
12. Antreprenorul lunii
– Iniţiativă lansată de Ambasada SUA în parteneriat cu DIMMMAT
– Perioada de implementare: ianuarie – decembrie 2015
– Scop: promovarea antreprenorilor din toate sectoarele economiei româneşti.
– Desfăşurare: câştigătorii vor fi aleşi de un juriu format din Însărcinatul cu Afaceri Dean Thompson, Ministrul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, specialişti din Ambasada SUA şi antreprenori locali. Juriul va analiza impactul activităţii antreprenorului asupra comunităţii şi contribuţia sa la îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor. Antreprenorii premiaţi vor primi diplome şi vor participa la programe de mentorat.

În curs de aprobare Parlament
13. Legea Business Angel
– Business angel constituie un instrument modern de finanţare a afacerilor, după modelul existent în alte ţării ale UE (Finlanda, Marea Britanie, Italia), aşezând România pe harta antreprenorială a Europei
– Stadiu: proiectul a fost aprobat de comisiile de specialitate ale Senatului, ca primă cameră sesizată, urmând să primească votul în plen. (L 588/2014)
– Principalele prevederi:
o crearea cadrului legal privind acordarea de finanţări noilor întreprinderi de către respectivii investitori, prin cesionarea de părţi sociale de către proprietarul afacerii.
o stabilirea termenilor şi condiţiilor în care investitorii business angels pot beneficia de facilităţi fiscale pentru finanţările realizate, respectiv:
 veniturile sub formă de dividende, obţinute de persoana fizică cesionară pentru părţile sociale dobândite, sunt scutite de impozit pentru o perioadă de 3 ani;
 diferenţa pozitivă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare rezultată din transferul dreptului de proprietate asupra părţilor sociale obţinute de cesionar este scutită de impozit dacă transferul are loc după trecerea unui termen de 3 ani de la dobândire.
14. Legea incubatoarelor de afaceri
– Incubator de afaceri este un spaţiu care urmăreşte crearea unui mediu favorabil, sustenabil, pentru întreprinderile mici şi mjlocii nou înfiinţate şi cele inovative stimulându-le potenţialul de dezvoltare şi de viabilitate, ajutându-le să supravieţuiască şi să crească în perioada de început, atunci când sunt cel mai vulnerabile, prin asigurarea unor facilităţii comune şi a suportului managerial necesar

– Stadiu: proiectul a fost aprobat de comisiile de specialitate ale Senatului, ca primă cameră sesizată, urmând să primească votul în plen (L 593/2014).
– Principalele prevederi:
o Acordarea titlului de incubator de afaceri se face prin ordin al ministrului
o Perioada de funcţionare a incubatorului de afaceri este de 10 ani
o Serviciile oferite de administratorul incubatorului de afaceri sunt: servicii oferite în perioada de preincubare, pentru o perioadă maximă de 6 luni, potenţialilor beneficiari; servicii de incubare – pentru un ciclu de incubare de maxim 3 ani; servicii de accelerator de afaceri – pentru o perioadă maximă de 2 ani;
o Titlul de incubator de afaceri acordă dreptul fondatorului la următoarele facilităţi, prin intermediul schemelor de ajutor de stat, astfel:
 scutire de la plata impozitului pe teren, corespunzător terenului aferent incubatorului de afaceri, cu acordul autorităţii publice locale;
 scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din incubatorul de afaceri cu acordul autorităţii publice locale;
 scutiri, numai cu acordul autorităţilor publice locale, de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale;
 alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale sau centrale
În curs de avizare interministerială
15. Legea privind finanţările participative (crowdfunding)
– Finanţarea participativă (crowfunding sau multifinanţarea) este o modalitate alternativă de finanţare a afacerilor prin atragerea de fonduri de la mai multi investitori prin intermediul platformelor online, care percep taxe pentru

promovarea proeictului de afaceri, în condiţiile în care majoritatea instituţiilor de credit şi-au diminuat activitatea de creditare
– Stadiu: proiectul de lege se află în avizare interministerială
– Principalele prevederi:
o investitorii sunt persoane fizice sau juridice, care se aşteaptă să obţină un profit în urma investiţiei de capital;
o proiectele sunt iniţiate de către dezvoltatorul de proiect – persoană juridică;
o Suma maximă de fonduri colectate pentru un proiect prin intermediul platformelor de finanțare participativă nu poate depăşi valoarea de 1 milion de euro
16. Legea privind mediatorul de credite pentru IMM-uri
– IMM-urile vor putea accesa la creditele bancare dedicate activităţii acestora mult mai facil prin aplicarea unor proceduri de soluționare a disputelor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil în cazul refuzului de acordare a creditului
– Stadiu: procedură de avizare internă
– Principalele prevederi:
o Modalităţi de soluţionare a sesizărilor: reanalizarea dosarului de către bancă, medierea
17. Banca pentru Dezvoltare
– Instrument vital pentru susţinerea activităţii IMM-urilor din punct de vedere financiar, având în vedere că aproximativ 90% dintre acestea se autofinanţează
– Stadiu: Proiect, creare a grupului de lucru interministerial
– Principalele prevederi:

o Facilitarea accesului la capital și finanțare de către IMM-uri pentru dezvoltare va îndrepta cu prioritate investițiile către IMM-uri și alte industrii ce au nevoie de dezvoltare (ex: agroindustrie);
o Garanția suverană a statului român
o Finanțare directă pentru dezvoltarea infrastructurii
________________________________________________

TURISM
Ianuarie – Septembrie 2014: creştere de 11% pentru turiştii străini şi 5% turişti români
18. Legea voucherelor în turism – LEGE nr. 94/ 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă – iulie 2014
– Voucherele de vacanță vor permite cheltuirea acestor beneficii exclusiv pentru servicii turistice interne, contribuind astfel la dezvoltarea acestei industrii
– Stadiu: în vigoare de la 1 ianuarie 2015
– Principalele prevederi:
o Vor putea fi acordate de către angajatorii din România, ce încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
o Vor fi suportate integral de angajatori, iar sumele corespunzătoare acestora vor fi deductibile la calculul impozitului pe profit, în limita a 6 salarii minime pe economie pentru fiecare angajat, pe an calendaristic
o Pot fi folosite doar pe teritoriul României, în unitățile de primire turistice sau în agențiile de turism autorizate de Autoritatea Națională pentru Turism
o Autoritatea emitentă a voucherelor de vacanță a fost desemnată Autoritatea Națională pentru Turism

OUG pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România – 9% TVA pentru pachetele turistice
– În urma negocierilor cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, partea română a reușit să obțină scăderea TVA-ului la pachetele din turism de la 24% la 9%.
– DIMMMAT va defini tipurile de cazare astfel încât serviciile conexe să beneficieze de cota de TVA de 9%, astfel:
o cazare simplă;
o cazare cu mic dejun – combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare şi de asigurare a micului dejun, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total;
o cazare cu demipensiune – combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun şi a prânzului sau a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total;
o cazare cu pensiune completă – combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a prânzului şi a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total;
o cazare cu “all inclusive” – combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a prânzului, a cinei, a gustărilor dintre mese şi a oricăror altor servicii de agrement turistic, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total
– Numarul de turisti estimat a fi atrasi in achizitionarea acestui pachet este de aproximativ 500.000 si este format din cetatenii romani
– Potenţialul pe piaţa de turism în urma implementării acestei măsuri are în vedere suma de 5 miliarde de euro
19. Deschiderea a 2 noi birouri de reprezentanţă turistică – Tel Aviv şi Beijing
– În vederea promovării turistice în principalele pieţe-ţintă ale României, începând cu ianuarie 2015, 2 noi birouri de reprezentanţă turistică vor fi deschise la Tel Aviv şi Beijing
20. 100 de centre noi de promovare turistică la nivel naţional
– În vederea susţinerii activităţii turistice la nivel naţional, 100 de noi centre de promovare turistică vor fi deschise

– În acest moment au fost inaugurate 10 centre: Târgul Jiu, Horezu, Caracal, Zărneşti, Târgovişte, Zalău, Orşova, Seini, Sângiorgiu de Pădure şi Breaza

21. Promovarea turismului prin iniţiative creative
– poVESTE de România
o Competiţie dedicată românilor care vor să promoveze o anumită zonă printr-un filmuleţ de maxim 5 minute
o Perioada de desfăşurare a competiţiei: 20 august – 17 septembrie 2014
o 15 filme calificate în etapa finală
o Premiile oferite au vizat:
 Premiul I – „România 2013” – Peter Schagen din Olanda, care va participa la Târgul de la Londra şi Expo Milano 2015, primind totodată o coloana sonoră semnată de Gheorghe Zamfir
 Premiul II – „Piatra Neamţ” – Ovidiu Slătineanu, care va participa la Târgul de la Stuttgart și la Expo Milano 2015
 Premiul III – „Costineşti” – Catalin Dardea care va merge într-o vacanţă de o săptămână în staţiunea Neptun
– selfiederomania
o O modalitate creativă de promovare a turismului prin realizarea unui „selfie” cu locaţii din România care merită cunoscute şi provocare altor prieteni pentru continuarea iniţiativei
o Rezultate: 250 de persoane au postat astfel de fotografii pe Facebook
– Reuniunea Adunării Generale European Travel Commission – 6-8 Octombrie 2014
o Delegaţi din 20 de state europene
o Teme de discuţii: activităţile şi iniţiativele de promovare a Europei ca destinaţie turistică, planul de acţiuni pentru anul 2015
o Alte activităţi ale reprezentanţilor ECT au vizat: premierea primele două destinaţii ecoturistice din România – Oraşul Zărneşti şi zona Mara-Cosău-Creasta Cocoşului (Maramureş), dar şi decernarea premiilor ETC Film Awards

o European Travel Commission (ETC) a fost înfiinţată în anul 1948 în Norvegia, are ca membri 33 de state din Europa şi operează pe pieţele europene, dar şi în Brazilia, Canada, China sau Statele Unite ale Americii. România este membră în Comisia Europeana pentru Turism din anul 1998. Misiunea ETC este aceea de a crea strategii pentru dezvoltarea turismului sustenabil în destinaţiile din Europa, precum şi a unei platforme profesionale de marketing, în vederea promovării cu succes a ţărilor membre
– Eveniment Organizaţia Mondială a Turismului – UNWTO – 11 Septembrie 2014
o Secretarul general al UNWTO, Taleb Rifai, a participat la lansarea primului cluster mondial de tineret în România
o DIMMMAT – rol de promotor şi catalizator al conceptului de cluster la nivel naţional
o Programele din acest cluster pentru tineret vizează atragerea turiştilor între 20 şi 32 de ani, însă segmentul poate fi extins şi la 16 şi 39 de ani. Persoanele din această categorie de vârstă sunt turişti care călătoresc în străinătate pentru experienţe, pentru evenimente, leisure, clubbing şi adventure şi preferă în general cazările la hosteluri sau hoteluri ieftine, şi nu la hoteluri sofisticate şi scumpe.
– Clasare România pe locul 9 din prisma raportului ofertă turistică-preț de către Lonely Planet
o Lonely Planet a inclus România pe locul 9 pe lista celor mai recomandate destinații de vizitat în 2015, analizând raportul dintre oferta turistică și prețuri
o Lansat in 1972, Lonely Planet este cel mai important ghid de călătorii din lume. Publisherul Lonely Planet editează peste 500 de titluri legate de călătorii, în mai multe limbi, şi produce programe de televiziune în colaborare cu alte companii.

ADMINISTRATIV
22. Reorganizarea DIMMMAT
– Minister antreprenorial
– În scopul adaptării activitaților DIMMMAT conform small business administration se vor implementa noi funcții:
o Sprijină și consiliază inițiatorii de acte normative cu implicații în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii și trimite iniţiatorului, rezultatele TESTULUI IMM;
o Atrage investiții pentru sprijinirea și dezvoltarea IMM în vederea internaționalizării activităților economice ale acestora;
o Avizează capacitatea instituțională și eficacitatea educațională în domeniul programelor și cursurilor de educație antreprenorială;
o Coordonează acțiunile desfășurate în cadrul noului Program național “Romania HUB” asigurând prin infrastructura existentă și personalul actual administrarea programului;
o Elaborează studii, analize, statistici privitoare la impactul măsurilor de sprijin ale Departamentului în activitatea IMM-urilor;
o Asigură dialogul cu entitățile publice și private implicate în sprijinirea înființării și dezvoltării IMM.

INIŢIATIVE GUVERNAMENTALE CARE VIZEAZĂ MEDIUL DE AFACERI
23. Reducerea C.A.S. cu 5%
– Reducerea CAS cu 5% este cuprinsă în Legea nr. 123/2014, care modifică legea Codului fiscal
– În vigoare de la 1 Octombrie 2014
– Cotele CAS se vor reduce astfel:
o 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
o 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorata de angajator;
o 36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator
– Impact: creșterea fondurilor rămase la dipoziția angajatorului, surse care pot fi folosite pentru crearea de noi locuri de muncă; creșterea numărului de contribuabili; eficientizarea raportului contribuții/ beneficiari și a mesei de impunere; creșterea veniturilor asupra cărora se aplică contribuția; stimularea mediului de afaceri; reducerea ratei efective de taxare a muncii
24. Profitul reinvestit
– Profitul reinvestit în producţia în regie proprie şi/ sau achiziţia de echipamente tehnologice noi (masini, utilaje şi instalaţii de lucru) folosite în scopul desfăşurării activităţii economice nu se impozitează în perioada 1 iulie 2014 – 31 decembrie 2016
25. Scheme de ajutor de stat
– HG nr. 332/ 2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă
o Orice IMM care crează minim 10 noi locuri de muncă beneficiază de acoperirea costurilor salariale de către Ministerul Finanţelor Publice
o Stadiu: în implementare
o Principalele prevederi:

 Acoperirea costurilor salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă
– HG nr. 807/ 2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie
o Prin implicarea DIMMMAT, turismul a fost menţionat ca domeniu eligibil
o Stadiu: activă până la 2020
o Principalele prevederi:
 Scopul schemei: dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii în toate sectoarele
 Investiţiile realizate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
 să fie considerate investiţii iniţiale;
 să aibă o valoare totală, fără T.V.A., de minimum 44 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 10 milioane euro;
 să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;
 să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite şi 5 ani de la data finalizării acesteia;
 să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea şi a altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii
o Buget: 600 milioane de euro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...