Gheorghe Fodoreanu a vandut cabana Rarău şi hotelul Zimbru din municipiul Câmpulung Moldovenesc

  • FodoreanuGheorghe
    Fodoreanu Gheorghe
41 Views

Oamenii de afaceri suceveni Petrică şi Dumitru Negrea au reuşit să finalizeze la sfârşitul anului trecut una dintre cele mai importante tranzacţii din domeniul turistic din judeţul Suceava.

Cei doi fraţi au achiziţionat în totalitate pachetul de acţiuni al SC Rarău Turism SA, devenind astfel proprietari pe două unităţi importante din judeţ, cabana Rarău şi hotelul Zimbru din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

După achiziţia făcută, unul dintre cei doi noi proprietari, Petrică Negrea, a anunţat că cele două unităţi turistice vor fi modernizate în totalitate pentru a deveni unele dintre cele mai importante destinaţii pentru turiştii care vor vizita judeţul Suceava. Până la achiziţia făcută de Petrică şi Dumitru Negrea, pachetul majoritar de acţiuni al SC Rarău Turism SA din Câmpulung Moldovenesc era deţinut de omul de afaceri Gheorghe Fodoreanu.

Cabana Rarău va fi refăcută în stil tirolez

Petrică Negrea ne-a declarat că lucrările de modernizare la cabana Rarău sunt deja începute, intenţia fiind ca investiţia să fie finalizată până în perioada iunie-iulie a acestui an. „La cabană se remodernizează, se redecorează şi va fi un proiect cu totul diferit faţă de ceea ce este acum. Cred eu că va fi de departe cea mai frumoasă destinaţie din Bucovina, poate din România. Va ieşi un proiect cu totul şi cu totul extraordinar”, a spus noul proprietar.

Petrică Negrea a explicat că după finalizarea lucrărilor cabana va fi în stil tirolez, în interior vor fi amenajate un lobby bar, o nouă recepţie, restaurante pentru fumători şi nefumători, va fi montat un lift, iar terasa din exterior va fi refăcută în totalitate. În urma lucrărilor de modernizare cabana Rarău va avea 45 de camere cu băi proprii. „Nu vor mai fi camere cu zece, opt sau şapte paturi. Vor fi doar camere pentru două persoane”, a spus Petrică Negrea, care, fiind întrebat câte stele va avea cabana, a răspuns că „nu mă interesează stelele. Pot să-mi dea 5, 4 sau 3 stele. Pe mine mă interesează confortul şi ca cei care vor ajunge aici să se simtă bine. Eticheta mea înseamnă confort, stare de bine şi pot să spun şi lux”.

Omul de afaceri sucevean a ţinut să precizeze că preţurile la restaurant şi cazare vor fi accesibile pentru toate buzunarele, atât pentru cei care sunt doar în trecere, într-o scurtă excursie pe munte, cât şi pentru cei care îşi doresc să petreacă o minivacanţă şi să aibă condiţii extrem de bune de cazare şi masă. „Foarte multă lume urcă vara acolo şi vrea să mănânce. Problema noastră numărul unu în ziua de astăzi este timpul, toţi suferim de lipsa timpului şi ne grăbim. Şi, din păcate, nu avem ospătari cu care să lucrăm, pentru că nu mulţi urcă să lucreze la 1.550 de metri. În aceste condiţii, soluţia cea mai bună este să fac o autoservire. Şi cine se grăbeşte şi vrea să mănânce cu un preţ accesibil, şi-a luat tava şi îşi alege ce vrea, cineva debarasează, iar apoi turistul merge mai departe. Pentru cei care vor condiţii mai de lux vom avea bufet suedez, pentru care se plăteşte o sumă de bani şi fiecare serveşte cât vrea”, a declarat Petrică Negrea. El a subliniat faptul că la restaurante vot fi preţuri pentru toată lumea, considerând că „degeaba faci o locaţie luxoasă dacă nu intră nimeni. Şi care ar mai fi ospitalitatea bucovineană dacă jecmănești oamenii?”

Petrică Negrea ne-a mai declarat că, împreună cu fratele său, a dorit să achiziţioneze această cabană deoarece a fost atras întotdeauna de zona Rarău – Giumalău. „Am vrut să cumpăr aici pentru că sunt mulţi pustnici, dar nu am reuşit niciodată să mă apropii de ei. Şi am spus că dacă voi fi proprietar acolo pe Rarău, uşor-uşor mă voi familiariza cu muntele, cu zona şi cu tot ce este acolo şi o să ajung să-i cunosc”, a ţinut să precizeze Petrică Negrea, care a adăugat că din punctul său de vedere oricine şi-ar fi dorit să fie proprietar al cabanei Rarău, el considerându-se doar „un biet investitor care vrea să facă ceva. E posibil să fac lucruri măreţe, e posibil să nu reuşesc. Dar dacă mergi cu încredere în Dumnezeu, reuşeşti.”

Toate cele aproape 100 de camere ale hotelului Zimbru vor fi modernizate

Făcând referire la hotelul Zimbru din Câmpulung Moldovenesc, Petrică Negrea a spus că deja au fost făcute lucrări de modernizare la parterul clădirii, respectiv la sălile de conferinţe, toalete, bar şi restaurant. El a arătat că în momentul de faţă se lucrează la proiectul final al viitorului hotel Zimbru, precizând că îşi doreşte ca acesta să devină o locaţie căutată de toţi cei care trec prin Bucovina, având o „poziţie excepţională” în judeţul Suceava. „Acesta este un hotel de circuit, destinat în special turiştilor care vin, stau o seară şi au plecat mai departe. Seara asta dorm în Bucovina, mâine în Maramureş şi mai departe în altă parte. Circuitul acesta cândva a fost gândit pentru Bucovina, motiv pentru care a şi fost construit acest hotel, în special pentru circuitele făcute de străini. Şi vreau să spun că am analizat foarte bine cu marii tour-operatori de turism din ţară şi i-am întrebat ce părere au despre hotelul Zimbru. Toţi mi-au spus că este o mină de aur dacă se va renova, şi că nu îl folosesc în prezent pentru că nu oferă condiţii bune”, a explicat omul de afaceri sucevean.

El a subliniat că împreună cu fratele său vor investi sumele necesare pentru ca hotelul Zimbru să devină una dintre cele mai importante unităţii de primire turistică din judeţ. Petrică Negrea ne-a declarat că toate cele aproape 100 de camere ale hotelului vor fi complet modernizate. De precizat că odată cu achiziţionarea acţiunilor de la SC Rarău Turism SA, cei doi fraţi au devenit proprietari şi pe grădina de vară din apropierea hotelului Zimbru, şi aceasta urmând să intre în modernizare în perioada următoare.

Fodoreanu Gheorghe

Fodoreanu Gheorghe

Trebuie spus că cei doi fraţi nu sunt la prima investiţie în domeniul turismului, ei având şi hotelul Toaca Bellevue din Gura Humorului. Petrică Negrea ne-a mai declarat a decis să investească în turism după ce s-a întors din Anglia, ţară în care fratele său continuă să conducă o afacere de succes. „Am venit din Anglia şi am început. Am cumpărat locul acela Toaca din Gura Humorului pentru că era superb. Am vrut un proiect mic şi în cele din urmă a ieşit un proiect mare. Iar acum avem un hotel cu 35 de camere, două restaurante, un cort pentru nunţi, o mică herghelie unde avem o pereche de cai frizieni excepţionali, o fermă proprie şi aproape tot ceea ce facem pentru clienţii restaurantelor este bio”, a spus Petrică Negrea. Întrebat cum s-a hotărât să cumpere şi cabana Rarău şi hotelul Zimbru, Petrică Negrea şi-a prezentat cheia succesului în afaceri, care pentru mulţi ar putea să fie o soluţie mai puţin aşteptată: „Dacă duhovnicul meu nu îmi dădea binecuvântare să cumpăr cabana Rarău şi hotelul Zimbru, nu le cumpăra. Mi-au apărut în viaţă afaceri mult mai mari şi mai profitabile decât astea. Dar nu am primit binecuvântare de la duhovnic şi nu m-am băgat. Tot ce am făcut cu binecuvântare mi-a ieşit totul 100%. Ce am făcut fără binecuvântare, le-a luat apa”.

Nu în ultimul rând, mai trebuie spus că Petrică şi Dumitru Negrea au achiziţionat şi fostul restaurant din Parcul Ariniş din Gura Humorului, locaţie care va fi reconstruită complet.

Sursa:  www.monitorulsv.ro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...

2 Responses

  1. Dan Tapalaga spune:

    Frumos, cu exceptia unui idiot care cerea 5 lei pentru parcare si insista sa tinem bonul pe bord, „:sa-l vada sefu”….neobrazare…multi oameni plecau nervosi, …am vazut masini de Cluj care comentau „hai ba, suntem in Moldova”…D-le Fodoreanu, cu 5 lei crezi ca renovezi cabana????