Mohammad Murad a fost reales Președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)
Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, a fost reales vineri, 26.06.2015, pentru un al doilea mandat în fruntea FPTR, unul dintre obiectivele sale fiind ca federația să fie consultată, atât de autoritățile centrale, cât și de cele locale, atunci când se iau deciziile importante în turism.
Mohammad Murad (52 de ani), a condus cea mai importantă federație din turism, FPTR, în ultimii patru ani, iar noul mandat se va derula, de asemenea, tot pe patru ani. Acesta și-a propus, în primul mandat la conducerea FPTR, sa obtina reducerea TVA în turism și introducerea voucherelor de vacanță, probleme care au fost rezolvate în această perioadă.
„Am reușit în acești patru ani să devenim un partener puternic, credibil și respectat la nivelul autorităților centrale. În următorii patru ani, ne propunem ca și autoritățile locale să aibă încredere în noi și să avem cu ele un dialog la fel de bine dezvoltat ca cel cu autoritățile centrale, pentru că turismul nu se poate dezvolta fără autoritățile locale, care sunt printre elementele cheie pentru dezvoltarea unui turism durabil și performant”, a declarat Murad.
Printre obiectivele sale în noul mandat se mai numără și extinderea FPTR, prin atragerea de noi membri din toate regiunile de dezvoltare ale țării.
Murad va face echipă cu prim-vicepreședintele executiv Dragoș Răducan și prim-vicepreședintele Nicolae Bucovală sprijiniți de zece președinți de organizații patronale locale și opt vicepreședinți din principalele zone de dezvoltare.
Presedinti organizatii patronale:
Misu Chiruc – Presedinte ANTREC
Ciprian Constantinescu – Presedinte Patronatul Industriei Hoteliere Marea Neagra
Nicolae Bucovala – Presedinte Asociatia Patronala Mamaia
Iuliana Tasie – Presedinte Patronatul Firmelor din Turism Ion Movila
Ion Andrei – Presedinte Asociatia Nationala pentru Calitatea Serviciilor
Mariana Molnar – Presedinte Asociatia de Turism Baile Herculane
Nicu Moroianu – Presedinte Patronat Neptun-Olimp
Emil Bodnaras – Presedinte Asociatia Investitorilor in Statiunea Turistica Venus
Lucian Barna – Presedinte Asociatia de Turism Poiana Brasov
Virgil Stancu – Presedinte Asociatia de Turism Sud Litoral
Vicepreședinți zone de dezvoltare:
Zona I:Nord-Est: Gheorghe Fodoreanu – Director General SC Invitation Invest SA
Zona II: Sud Est: Linica Stan – Director Executiv THR Marea Neagra
Zona III: Sud Ion Ionita: – Director General SC Liberty Promotion SRL
Zona IV: Sud Vest: Ion Andrei – Presedinte Asociatia Nationala pentru Calitatea Serviciilor
Zona V: Vest: Lucian Stanciu – Director Comercial SC Unita Turism Holding SA
Zona VI: Nord Vest: Morariu Lucia – Director General SC Eximtur SRL
Zona VII: Centru: Lucian Barna- Presedintele Asociatia de Turism Poiana Brasov
Zona VIII: Bucuresti-Ilfov: Nicoale Istrate – Presedinte SC Ambasador SA
De remarcat este faptul ca echipa care va coordona activitatea FPTR a fost intarita prin cooptarea ca vicepresedinti a doi fosti presedinti ai Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania, d-na. Lucia Morariu si dl. Gheorghe Fodoreanu.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) reunește 10 organizații patronale și 85 de mari societăți de turism, care cumuleaza o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de euro si au angajați peste 34.000 de persoane.
FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC