Mareea Hotels a intrat in reorganizare judiciara

31 Views

Operatorul hotelului Mercur-Minerva din Mamaia a intrat în reorganizare judiciară pentru a se putea apăra de abuzurile unuia dintre partenerii săi.

Societatea Mareea Hotels S.R.L., care operează Mercur-Minerva din Mamaia, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate hoteluri all-inclusive de pe Litoral, a fost nevoită să recurgă la procedura reorganizării judiciare pentru a se putea apăra de abuzurile la care este supusă de proprietarul hotelului, Fati Marian Sorin.
39__Mercur_Minerva

Cererea de reorganizare a fost admisă astăzi de Tribunalul Hunedoara, în acest context existând premisele ca hotelul să poată fi redeschis în perioada imediat următoare, iar din primăvară să funcționeze în regim normal și să poată primi turiști.
39__Mercur_Minerva3

Mareea Hotels S.R.L. a solicitat săptămâna trecută Tribunalului Hunedoara deschiderea procedurii insolvenței, în vederea reorganizării sale pe cale judiciară. Cu un profit net de peste 2,6 milioane de lei anul trecut, Mareea Hotels S.R.L. este una dintre companiile de succes din industria turismului hotelier. Din păcate însă, societatea este obligată să se reorienteze spre reorganizarea judiciară din cauza conduitei abuzive a unuia dintre partenerii săi, Fati Marian Sorin.
În 2011, Mareea Hotels S.R.L. a semnat cu firma lui Fati Marian Sorin un contract de închiriere a hotelului Mercur-Minerva pe o perioadă de 15 ani. După patru ani de contract, Fati Marian Sorin a decis să lichideze firma pe care era înregistrat hotelul și să mute imobilul pe persoană fizică, iar, la acel moment, Mareea Hotels a negociat achiziția hotelului în rate, pe o perioadă de 25 de ani.
În cei 4 ani în care Mareea Hotels a administrat hotelul, a investit în renovarea lui aproximativ 3 milioane de euro și l-a poziționat ca una dintre cele mai apreciate unități de tip family club de pe litoralul românesc. Dintr-un hotel cu probleme și pierderi, Mercur-Minerva a devenit, sub administrarea Mareea Hotels S.R.L., o unitate turistică cu un nume bun în piață și profitabilă. Investițiile inițiale derulate de Mareea Hotels S.R.L. luau în calcul o perioadă de operare a hotelului de minimum 15 ani, așa cum prevedea contractul de închiriere.
Antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în toamna anului 2015 între Mareea Hotels S.R.L. și Fati Marian Sorin, iar ratele anuale urmau să fie achitate în luna noiembrie.

„După ce am plătit prima rată în 2015, iar hotelul a funcționat fără probleme, încă de la începutul sezonului următor, domnul Fati a încercat să ne discrediteze pe toate fronturile și să nu mai respecte contractul. El a spus în piață că n-o să mai putem opera hotelul, că o să ni-l ia și a început să discute cu angajații și să facă strategii de preluare a hotelului. După ce ne-a discreditat în piață, către furnizori și parteneri, afectându-ne imaginea, în septembrie mi-a trimis notificare că dorește rezilierea contractului de vânzare-cumpărare în contextul în care aveam prima rată plătită, iar următoarea era în 15 noiembrie.”, a declarat Marius Usturoiu, administratorul Mareea Hotels S.R.L.

Din acest moment, a devenit dificilă și riscantă operarea hotelului, în contextul în care nu se știa sigur ce se va întâmpla cu el din anul următor. În anii anteriori, la 31 ianuarie, Mercur-Minerva avea deja încasați pentru sezonul următor un milion de euro din vânzările early booking, ceea ce reprezintă o treime din vânzările totale ale hotelului pe parcursul unui an. Demersurile domnului Fati au afectat complet activitatea hotelului, care neputând fi operat, a pierdut încasări de un milion de euro în perioada septembrie 2016-ianuarie 2017, bani cu care și-ar fi putut plăti, fără probleme, restanțele la bugetul de stat și diferențele neachitate către furnizori, estimate la 900.000 de euro.

„În această situație în care am intrat fără vina noastră, am ajuns la concluzia, după o analiză aprofundată, că cea mai sigură și rapidă cale pentru achitarea tuturor datoriilor societății este reorganizarea. Indicatorii economici aferenți ultimilor șase ani demonstrează că am performat în această industrie și formează baza solidă indispensabilă pentru reorganizarea cu succes a companiei. Echipa noastră este în continuare dedicată și implicată 100% în menținerea standardelor cu care clienții noștri sunt deja obișnuiți, așadar îi așteptăm cu drag, în același loc, și în noul sezon, în care vom pregăti o serie de noutăți pentru oaspeții noștri”, a afirmat Marius Usturoiu.

Prin încheierea pronunțată de către Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 172/97/2017, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței asupra averii Mareea Hotels S.R.L., desemnând, în calitatea de administrator judiciar, societatea TZA Insolvență S.P.R.L. În cadrul procedurilor, Mareea Hotels S.R.L. a fost reprezentată și consiliată de către societatea de avocați Adam & Diaconescu din București.

Cu titlu general, procedura reorganizării judiciare este reglementată de Legea nr. 85/2014 și permite societății aflate în reorganizare să își achite datoriile eșalonat, într-un interval de până la trei ani, conform unui program de plăți aprobat de către creditori și confirmat de către instanță.

Despre Mareea Hotels S.R.L.: Mareea Hotels S.R.L. operează cu succes, încă de la înființarea sa în 2011, complexul hotelier Mercur – Minerva din Mamaia, pe care l-a preluat de la societatea falimentară, Fati M Club S.R.L. Conceptul de business implementat la nivel managerial a permis companiei să atingă, în 2015, o cifră de afaceri de 15.291.039 lei și un profit net de 709.842 lei, iar pentru anul 2016 o crestere de 10% a cifrei de afaceri urmata de o crestere de peste 300% a profitabilitatii.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...