23.000 de vizitatori și-au planificat vacanțele la Târgul de Turism al României!

52 Views

23.000 de vizitatori au trecut pragul ediției de primăvară a Târgului de Turism al
României găzduit de Romexpo între 16 și 19 februarie, în creștere cu 5% față de ediția
precedentă!

Târgul de Turism al României este cel mai mare eveniment autohton dedicat
industriei iar bilanțul ediției de primăvară arată încă o dată oportunitatea organizării unui
asemenea eveniment pentru revigorarea turismului intern, dar și pentru promovarea
turismului internațional.

Peste 270 de agenții de turism și tour-operatorii din 15 țări (Austria, Bulgaria,
Croația, Egipt, Federația Rusă, Grecia, Israel, Moldova, Palestina, Polonia, Republica Cehă,
Republica Dominicană, România, Turcia și Ungaria) au stat la dispoziția vizitatorilor pentru a
crea împreună cu aceștia vacanțe personalizate în funcție de bugetul și preferințele fiecăruia.
De asemenea, târgul a beneficiat de participările oficiale ale Bulgariei, Greciei,
Israelului, Marocului, Republicii Moldova, Palestinei și Turciei.

În cadrul Târgului de Turism au fost prezentate oferte pentru toate buzunarele și
preferințele, nu au lipsit pachetele pentru pasionaţii de turism cultural, turism de tratament,
rural sau de business, dar şi pentru cei entuziasmaţi de croaziere, destinaţii exotice şi turism
de aventură și au fost dezvăluite destinațiile anului 2017.

 

Romexpo, partenerii săi și agențiile de turism
au acordat o atenție deosebită turismului românesc.
Vizitatorii și-au putut achiziționa călătorii în
Maramureş, în Bucovina, în ținuturile unice ale
Harghitei și Covasnei, drumeţii prin Apuseni, excursii
în Delta Dunării sau pachete pentru petrecerea
vacanței de vară pe litoralul Mării Negre.

 

România dispune de un potențial turistic bogat și variat iar vânzările pentru destinaţii
româneşti prin agenţiile de turism sunt în creștere. De aceea, prin intermediul Târgului de
Turism, Romexpo a încurajat reprezentanții administrațiilor locale să prezinte publicului larg
frumoasele meleaguri românești. Zonele turistice din România au fost reprezentate la târg prin
Consilii Judeţene din Arad, Bistrița, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara,
Maramureș, Neamț, Satu-Mare, Sibiu, Suceava și Timiș.
Ediția de primăvară a Târgului de Turism al
României și-a dorit să stimuleze turismul intern,
reprezentanți ai orașelor Amara, Bistrița, Covasna,
Făgăraș, Mangalia, Mehedinți, Oradea, Piatra-Neamț,
Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Neamț, Târgoviște, Techirghiol
și ai comunelor Turia, Molivisu și Miroslava prezentând
vizitatorilor obiceiuri și tradiții specifice zonei din care
provin.

Succesul ediției de primăvară este accentuat și de faptul că au fost achiziționate mii
de vacanțe atât în țară, cât și în străinătate.
Premiere la ediția de primăvară a Târgului de Turism 2018
Ediția de primăvară a Târgului de Turism se va desfășura în 2018 între 1 și 4 martie.
Romexpo și partenerii târgului au luat decizia organizării ediției în luna martie, în urma
consultării cu agențiile interne și internaționale de turism, pentru a corela perioada
desfășurării cu aprobarea bugetelor locale, astfel încât participarea la evenimentul
expozițional să poată fi susținută financiar, dar și pentru a nu se suprapune cu alte târguri de
profil din regiune. Astfel, agențiile locale sau internaționale de turism care doresc vor putea
lua parte la toate manifestările expoziționale importante din domeniu.
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2018, se va desfășura în premieră
într-unul din noile spații expoziționale pe care Romexpo le va inaugura în toamna anului
2017, și anume în Pavilionul B2.

Pavilioanele B fac parte dintr-un ambițios program de dezvoltare și modernizare a
Centrului Expozițional Romexpo, reprezentând spații ideale pentru organizarea și găzduirea
de evenimente de talie internațională.

Ediția de primăvară 2018 va aduce o nouă abordare în ceea ce privește promovarea
turismului intern și internațional, atât din punct de vedere al organizării spațiului expozițional,
cât și în ceea ce privește ponderea ofertelor pentru petrecerea vacanțelor în România, mai
ales că destinațiile turistice din țara noastră concurează cu succes cu destinațiile cele mai
populare din Bulgaria, Grecia, Spania sau Italia, de exemplu.

Romexpo pregătește ediția de toamnă a Târgului de Turism 2017
Târgul de Turism al României este o manifestare expozițională pe care Romexpo o
organizează bianual. Compania pregătește deja ediția de toamnă care va avea loc între 16 și
19 noiembrie 2017 și care va da startul celor mai bune oferte pentru vacanțele din timpul
sărbătorilor de iarnă.

Pentru a încuraja companiile să pregătească din timp ofertele pentru pasionații
sporturilor de iarnă sau, dimpotrivă, pentru iubitorii destinațiilor exotice în perioada
Revelionului, Romexpo menține la ediția de toamnă 2017 același condiții de participare și
aceleași tarife ca la ediția precedentă organizată în toamna anului 2016. Turismul este un
contributor important la economia țării și, de aceea, Romexpo depune toate eforturile
necesare pentru încurajarea și promovarea domeniului, și în special a agențiilor și a touroperatorilor
autohtoni.

Pentru mai multe detalii despre Târgul de Turism al României, contactați
Departamentul de PR și Comunicare al Romexpo: pr@romexpo.ro
www.targuldeturism.ro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...