Targul de Turism al Romaniei 31 martie-3 aprilie 2011, ROMEXPO
Românii care doresc să prinda cele mai bune oferte turistice pentru vara 2011 şi nu numai îşi pot alege destinaţia favorită din cadrul Târgului de Turism al României (TTR), ajuns la a XXV-a ediţie, organizat de Romexpo, între 31 martie şi 3 aprilie. Organizatorii anunţă reduceri de până la 20%.
Ediţia de primăvară a Târgului de turism are loc în Pavilionului Central al Romexpo şi reuneşte un număr de peste 150 de firme din 21 de ţări, pe o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, cu un grad de internaţionalizare de aproape 50%.
Vor fi prezentate destinaţiile pentru vacanţa de vară, de către autorităţile pentru promovarea turismului din Bulgaria, Grecia, Turcia, Ungaria, agenţii de turism, hoteluri şi pensiuni. De asemenea, vor fi organizate standuri de promovare turistică de către ambasade acreditate la Bucureşti: Cehia, Croaţia, Bulgaria, Cipru, Chile, Emiratele Arabe Unite, Italia, Iran, Macedonia, Mexic, Peru, Serbia, Slovacia, Slovenia. Ofertele prezentate la târg vor beneficia de reduceri de până la 20%.
În premieră pentru Târgul de Turism al României, publicul se va putea bucura de un Parc de Aventură organizat împreună cu Asociaţia Turistică Ghizii României. O aventură în inima Bucureştiului, condimentată cu o tiroliană, Omul Păianjen, podul indian şi un panou de alpinism.
În aceeasi perioadă, va avea loc Antique Market – Târg de obiecte de artă şi antichităţi – a cărui primă ediţie va fi organizată în Complexul Expoziţional ROMEXPO. Pentru aceasta, Antique Market îşi propune să găzduiască, pentru expunere, evaluare şi vânzare, piese de mobilier şi decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte personale şi de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, vehicule de epocă şi multe altele.
Program de vizitare:
31 martie – 02 aprilie, orele 10.00 – 19.00
03 aprilie – orele 10.00-17.00
Tariful unui bilet de intrare: 7 RON