Festivalul Muşcatelor a înflorit pentru prima dată la Bran

  • fesivmuscatelor1
  • festivmuscatelor2
  • festivmuscatelor3
  • festivmuscatelor4
  • festivmuscatelor5
  • festivmuscatelor6
  • festivmuscatelor7
  • festivmuscatelor8
  • festivmuscatelor9
  • festivmuscatelor10
  • Pensiunea Arnica, Moieciu
  • Pensiunea Curtea Braneana
  • fesivmuscatelor1
  • festivmuscatelor2
  • festivmuscatelor3
  • festivmuscatelor4
  • festivmuscatelor5
  • festivmuscatelor6
  • festivmuscatelor7
  • festivmuscatelor8
  • festivmuscatelor9
  • festivmuscatelor10
  • Pensiunea Arnica, Moieciu
  • Pensiunea Curtea Braneana
43 Views

În perioada 17 – 18 August 2013 s-a desfăşurat în cadrul Muzeului Etnografic din Bran, Festivalul Muşcatelor. Evenimentul a fost organizat de către ANTREC Braşov cu sprijinul Autorităţii Naţionale de Turism,ANT şi Primăria Bran.


Într-un cadru foarte bine ales, la poalele Castelului Bran, prima ediţie a Sărbătorii Muşcatelor s-a bucurat de un mare succes.

Timp de două zile vizitatorii veniţi pe meleagurile brănene au fost încântaţi de expoziţiile de flori care au înfrumuseţat întregul spaţiu, de dibăcia meşterilor populari prezenţi la festival, de varietatea produselor bio expuse (siropuri naturale, dulceţuri, ceaiuri etc), de expoziţiile de porturi populare şi broderii inspirate de motivul muşcatei şi de multe alte surprize care au făcut din această primă ediţie a Festivalului Muşcatelor o reuşită.

Deschiderea evenimentului a fost marcată de dansurile tradiţionale ale micuţilor elevi ai clasei 0 de la Şcoala Gimnazială din Moieciu(foto 3) care ca la fiecare eveniment la care au participat au strâns ropote de aplauze de la cei prezenţi.

Manifestarea a continuat cu opiniile invitaţilor speciali care rând pe rând au evidenţiat importanţa muşcatei, ca floare-simbol a pensiunilor româneşti, rolurile curative dar şi avantajele utilizării acesteia. Doamna Steliana COJOCARIU,coordonator al reprezentantelor teritoriale din cadrul ANT,a mentionat ca este important pentru promovarea turismului rural ca aceste Sarbatori sa se organizeze periodic. Primarul Gheorghe HERMENEANU a apreciat originalitatea acestei manifestari,care pe langa cele consacrate,cu precadere culinare,aduce un plus de culoare Statiunii turistice Bran.

D-na Liliana CONTOLENCU, Consilier Produse Tradiţionale, a supus analizei posibilitatea ca muşcata să devină mai mult decât un simbol local al pensiunilor şi să devină o imagine naţională în sectorul turistic şi agroturistic .

Evenimentul a continuat cu recitalul şi dansurile Ansamblului “Poarta Dorului” din Bran şi a solistei de muzică populără Ionela Bran, care a interpretat un cânt popular dedicat muşcatei. Vizitatorii, expozanţii şi invitaţii n-au ezitat să se prindă într-o horă brăneană astfel că întreg spaţiul destinat manifestări a fost cuprins de multă voie bună(foto 4).

În prima zi de festival ne-am bucurat să o avem alături de noi pe celebra mezzosoprana Ruxandra DONOSE(foto 5,cu dna Mioara Visan Stoian), care alături de familia sa(foto 7) sunt oaspeţi de suflet ai meleagurilor brănene. Aceştia ne-au onorat cu prezenţa lor an de an în cadrul manifestărilor tradiţionale pe care ANTREC Braşov şi ANTREC România le-au organizat.

Pe parcursul celor două zile vizitatorii au putut admira o expoziţie de fotografie cu faţadele şi grădinile pensiunilor din zona Rucăr-Bran-Moieciu înfrumuseţate de diversitatea culorilor muşcatelor.

Cele mai apreciate pensiuni au fost:

–          Pensiunea Agroturistică Curtea Brăneană – Bran – Familia Liliana şi Şerban Enescu

–          Pensiunea Turistică Arnica – Moieciu. – Familia Bianca şi Viorel Filip

În spaţiile special amenajate, elevi ai şcoliilor din Cheia-Moieciu, Fundata şi Sohodol-Bran au pictat pe sticlă desene inspirate de floarea muşcatei(foto 10). Cele mai frumoase lucrări au fost premiate(foto 6)

“Sunt extrem de bucuroasă că Branul nostru găzduieşte această primă ediţie a Festivalului Muşcatelor. Ştim foarte bine faptul că turismul rural românesc îşi are izvorul aici, în zona Bran-Moieciu, şi iată cum astăzi, dedicăm unei flori caracteristice agroturismului un festival care sunt covinsă că de la an la an va înflori la fel de frumos precum o fac florile de muşcată, înfrumuseţând pensiunile ANTREC. Ne dorim ca următoarea ediţie a Festivalului Muşcatelor să se desfăşoare anul viitor în perioada Mai – Iunie şi să devină o sărbătoare naţională.” – Dna Mioara Stoian VIŞAN – Preşedinte ANTREC Braşov.

dr.Maria STOIAN
presedinte fondator ANTREC Romania
+ 4 021 223 7024
+ 4 0788 471740

www.vacantelatara.ro

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...