Turiştii români aleg rezervările early booking pentru staţiunile montane din Bulgaria

  • ski-sorica-5
  • 3-bukovel
66 Views

Topul staţiunilor montane din Bulgaria ► Topul regiunilor emitente din România ►Bulgaria – a patra destinaţie europeană raportat la dezvoltarea turismului de iarnă
ski-sorica-5
Din ce în ce mai mulţi turişti români s-au familiarizat cu avantajele rezervările tip early booking inclusiv pentru sezonul de iarnă. Specialiştii Travel Planner – touroperator specializat pe destinaţia Bulgaria, subliniază că românii îşi păstrează interesul faţă de rezervările early booking pentru sezonul de iarnă din ţara vecină, asemeni anului precedent.
„Turiştii români au început să rezerve pachete turistice pentru sărbătorile de iarnă, respectiv pentru întregul sezon de iarnă, din Bulgaria, încă de la începutul lunii septembrie. Acum, în octombrie, se observă o creştere a ritmului rezervărilor. Recomandăm ofertele early booking, deoarece implică multe avantaje pentru turist. Însă, pe de altă parte, atenţionez turiştii să aibă mare grijă de unde le achiziţionează. Din păcate, şi anul acesta au fost companii de turism care au intrat în faliment sau insolvenţă, inclusiv unele care erau specializate pe destinaţia Bulgaria. Ştim că preţul este o componentă importantă, dar nu întotdeauna cel mai mic preţ reprezintă şi cea mai fericită alegere. Milităm pentru alegerea agenţiei de turism şi apoi a vacanţei dorite. Cu cât rezervă mai din timp, un turist va avea avantajul alegerii hotelului dorit, la un preţ mai avantajos”, este de părere Sebastian Constantinescu, consultant în turism şi director general „Travel Planner”.

La ora actuală, hotelierii din staţiunile montane din Bulgaria au lansat campanii de early booking care se desfăşoară în mai multe etape. Următoarele etape se încheie pe 30 noiembrie şi chiar pe 15 decembrie, implicând reduceri de 10-15%. Consultanţii Travel Planner estimează că în următorul sezon de iarnă, staţiunile montane din Bulgaria vor fi vizitate de circa 20.000 de turişti români, cifră similară celei de anul trecut.
De asemenea, hotelurile din Bulgaria promovează oferte speciale gen plăteşti 7 nopţi şi stai 6 sau chiar 5. De multe ori, aceste oferte sunt cumulate cu ofertele tip early-booking.

Sezonul de iarnă din Bulgaria în cifre şi estimări
60% din fluxul turistic al Bulgariei pentru 2014 este deja garantat prin contracte. Bulgaria se aşteaptă la peste 9 milioane de turiști până în 2020 și la peste 12 milioane până în 2030. Pe partea de turism de iarnă, aproximativ 400.000 de schiori vin în Bulgaria an de an iar potențialul este de peste 1,5 milioane. Potrivit analizelor efectuate de specialiştii bulgari, schiorii lasă mai mulți bani decât cei care aleg vacanța la mare.

În 2013, turismul a adus Bulgariei peste 3 miliarde de euro. Numai veniturile din urma înoptărilor sunt de aproximativ 900 de milioane de leva (circa 450 de milioane de euro). Este de aşteptat ca Bulgaria să primească 9 milioane de vizitatori până la sfârșitul anului. În acest an, a fost înregistrată o creștere a turiștilor din Rusia, Ucraina și Israel, piața Ţărilor de Jos a fost stabilizată, iar fluxul dinspre Germania dar și cel al turiștilor autohtoni în stațiunile bulgare a fost, de asemenea, în creștere.

Privind dezvoltarea turismului de iarnă, Bulgaria se află pe locul 4 în Europa. Sezonul trecut, staţiunile de iarnă din Bulgaria au primit un milion de turişti, ceea ce reprezintă o creştere de 8,2% faţă de anul precedent, evoluţie mai bună decât creşterea înregistrată în sezonul estival, care a fost de 5,4%. Estimările pentru viitorul sezon sunt, de asemenea, optimiste. Deşi se întrevede o creştere a numărului de tutrişti, staţiunile de ski, precum Bansko, au păstrat preţurile la un nivel similar sezonului precedent.

Topul şi avantajele staţiunilor de ski din Bulgaria, realizat de Travel Planner

1. Bansko
Staţiunea are pârtii de schi care totalizează 70 km, o altitudine maximă de peste 2900 m, centru istoric inclus în patrimoniul UNESCO şi găzduieşte multe campionate mondiale şi regionale de schi. Orasul Bansko este situat la 160 km de Sofia, în apropierea râului Glazane, în partea nord-estică a piciorului munţilor Pirin, chiar sub cea mai înaltă şi cea mai frumoasă parte a muntelui. Bansko este staţiunea de schi numărul 1 în Bulgaria, bucurându–se de cel mai modern centru de schi. În ultimii ani, s-au investit câteva milioane de euro în modernizare pârtiilor de schi din această staţiune. Bansko se bucură de cea mai de calitate zăpadă şi cel mai lung sezon de schi dintre toate staţiunile montane din Bulgaria. Aici veţi găsi pârtii luxoase, telecabină, patinoare, disco, restaurant etc. Bansko oferă o combinaţie unică între o staţiune de schi, foarte bine dezvoltată şi un oras istoric care face acest loc perfect pentru distracţie şi petrecere a timpului liber. Tavernele tradiţionale din Bansko, numite “Mehana”, construite într-un stil aparte, fermecător, oferă turiştilor un strop din atmosfera locală prin bucătărie specifică, o bună selecţie de vinuri şi muzică tradiţională. În staţiune există o mulţime de cafenele, baruri, discoteci, cluburi de noapte.
Iată principalele avantaje ale staţiunii Bansko:
• Pârtiile excelente, cu grade diferite de dificultate, ce se întind pe circa 70 km;
• Gondola ultra rapida – în câteva minute ajungi la pârtiile de ski;
• Hotelurile noi cu un grad de confort ridicat, majoritatea având piscină interioară, centru SPA, locuri de joacă pentru copii, garderobă pentru ski şi transfer gratuit la gondolă;
• Restaurante tradiţionale (mehana). Cel mai celebru dintre ele – Molerite – are porţile deschise călătorilor încă din anul 1792.
• Magazine moderne, amplasate în zona centrală a oraşului;
• Tarife deosebit de atractive, în raport cu calitatea oferită.
Bansko este recunoscut drept o aşezare unică, de o importanţă internaţională. Pe lângă minunaţii Munţi Pirin, oraşul mai posedă o serie de locuri încărcate istoric:
• Ruinele fortăreţelor antice din Staroto Gradishte sunt situate la doar 4 km vest de asezarea Ulen, de-a lungul cursului râului Demianitsa
• În apropierea Staroto Gradishtei se afla dealurile de mangal Tracic.
• La Sud de Bansko este situat Parcul Naţional Pirin inclus în patrimoniul cultural şi natural UNESCO. Acesta deţine o serie de lacuri, cascade, peşteri, arbori seculari şi aşezări istorice.
• Bansko, alături de Dobrinishte, este faimoasă pentru izvoarele minerale.
2. Borovets
Totalul pârtiilor de schi este de 30 km şi are cea mai mare altitudine din Bulgaria. Este o staţiune foarte potrivită pentru schiori avansaţi. Deschisă în anul 1896, Borovets este cea mai veche staţiune montană din Bulgaria, păstrând tradiţia unei staţiuni de renume. Este situată la 72 km distanţă de Sofia, la 1390 m altitudine. Borovets asigură condiţii foarte bune pentru sporturile de iarnă cum ar fi: schi, schi nocturn, snowboard-ing, cross-country, sărituri, biatlon, ski-doo etc. Staţiunea este situată în vecinătatea colinei Borovets, pe pantele de nord ale versantului Mousale, la Est de Rila. Pădurea de brazi şi pozitionarea la 1.390 m deasupra nivelului mării fac din Borovets locul ideal pentru recreere, relaxare şi schi.
Traseele pentru schi ale Borovets-ului sunt localizate în trei regiuni diferite.
După o zi petrecută pe pârtia de schi, turiştii au destule posibilităţi de distracţie precum baruri, cafenele, cluburi de noapte şi discoteci. Restaurantele şi tavernele cu specific bulgăresc, toate cu o atmosferă de vacanţă, întâmpină turiştii cu preparate din bucătăria internaţională şi bineînteles cea tradiţională, muzică folk live şi dansuri tradiţionale precum “horo”.
Mai pot fi vizitate celebra mănăstire Rila şi castelul Carska Bistrica, situat la doar 10 minute de mers pe jos din centrul staţiunii.

3. Pamporovo
Totalul pârtiilor de schi este de 30 km şi are cea mai mare altitudine din Bulgaria. Este o staţiune foarte potrivită pentru schiori avansaţi. Situată în inima Munţilor Rhodopi, munţii miticului Orfeu, Pamporovo este o modernă staţiune de schi ce se înscrie în rândul celor mai sudice şi însorite staţiuni din Europa, destinate acestui sport. Sunt disponibile şi trasee în afara pistelor cunoscute, dar şi hoteluri situate la peste 1.500 m altitudine, centre sportive şi de schi. Cea mai lungă pârtie de schi are 4,2 km. Şcoala de schi din Pamporovo este renumită pentru începători. Schiorii de nivel intermediar au la îndemână 20 km de pârtii de schi, iar începătorii au aproape 3 km de pârtii.

Ponturi pentru amatorii de ski din Bulgaria
– Staţiunile montane din Bulgaria sunt mai ieftine în comparaţie cu staţiunile din Europa occidentală, iar pachetele de schi sunt la prețuri accesibile.
-Condițiile meteo sunt favorabile şi de cele mai multe ori veţi avea cer albastru și soare în timp ce schiaţi.

-Statiunile precum Borovets sunt perfecte pentru începătorii care au nevoie de
şcolarizare pentru a contribui la dezvoltarea abilităților lor. Mulţi instructori de schi sunt vorbitori de limba engleză.
– Farmecul rustic al satelor este autentic și fascinant. Vă puteți bucura de plimbări cu calul și căruța și dans tradițional, ca parte a serii de divertisment în unele staţiuni.
– Staţiunile de munte oferă unele facilități uimitoare pentru întreaga familie. Copiii sunt în centrul , atenţiei, având la dispoziţie o mulţime de activităţi pentru a-i menține ocupaţi.
– Peisajele din staţiunile montane din Bulgaria îţi taie pur şi simplu respiraţia.
– Zăpada este în abundenţă şi de calitate.
3-bukovel

Topul regiunilor din România emitente de turişti pentru staţiunile montane din Bulgaria
1. Muntenia (Bucureşti, Argeş – Piteşti, Prahova – Ploieşti, Constanţa)
2. Transilvania (Braşov, Cluj)
3. Moldova (Iaşi, Bacău)
4. Oltenia (judeţul Dolj)

Despre Travel Planner
Travel Planner este un proiect românesc, înfiinţat în 2007, o agenţie de turism specializată pe destinaţia Bulgaria. Din 2009, touroperatorul Travel Planner este membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). “De 5 ani, oferim eficient şi în siguranţă vacanţe în Bulgaria, la un preţ convenabil. Deviza noastră este We Plan. You Travel (Noi planificăm. Tu călătoreşti)”, subliniază Sebastian Constantinescu, directorul general al Travel Planner.
Touroperatorul Travel Planner a obţinut, de-a lungul timpului, mai multe premii şi distincţii atât în România, cât şi în Bulgaria, precum locul 1 în topul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava la categoria agenţii de turism, timp de mai mulţi ani, locul 1 in topul national CNIPMMR, diplome şi certificate de excelenţă din partea partenerilor – lanţurile internaţionale Melia şi Iberostar, lanţul bulgăresc Grifid Hotels etc. (Bulgaria), Premiul special pentru management eficient în dinamica de activitate a întreprinderii la Forumul IMM 2010 (Suceava) etc.

Site-ul Travel Planner are şi un forum de discuţii, de unde turiştii se pot documenta cu privire la calitatea hotelurilor şi a serviciilor. „98% din cei care ne-au scris (peste 5200), au recomandat serviciile noastre. Astfel suntem obligaţi să fim mai buni, dar ne place această provocare”, declară directorul general al Travel Planner.

Pentru alte amănunte:
Sebastian Constantinescu
Director general Travel Planner
www.ski-bulgaria.travelplanner.ro

office@travelplanner.ro
Mob: 0745 962 829

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...