Cat au cheltuit si unde au calatorit romanii de Revelion 2014
„Aproape 111.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creștere cu 15% față de anul trecut, și au cheltuit aproximativ 95 de milioane de lei, cu 15% mai mult comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă din acest an peste 10.000 de turişti, în creştere cu aproximativ 30% faţă de anul 2013. Aceştia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creştere cu 70% faţă de anul anterior” potrivit studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.
Romanii s-au obişnuit cu criză economică şi în speranţa unui an mai bun, au demonstrat că ştiu să se distreze şi să profite de vacanţă prelungită de Revelion, unii alegând să plece în destinaţii externe, iar alţii preferand să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din ţară.
Din analiza realizată de către FPTR, s-a constatat că, faţă de anul 2013, numărul romanilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât şi al celor care au ales destinaţii turistice din România a crescut semnificativ.
SITUAŢIE ESTIMATIVĂ a locurilor vândute pentru REVELION 2013/2014 în România
Anul acesta, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în zonele montane unde 25.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa la munte, iar 30.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în creştere cu aproximativ 20% fata de anul anterior.
În zonele rurale, turiştii au fost în număr de 29.000 anul acesta, în timp ce 26.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, pentru litoral au optat doar 600 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.
Numărul romanilor care au cumpărat în acest an un pachet turistic pentru petrecerea Revelionului în ţară, a crescut cu 15% fata de anul trecut ajungând la 110.700 turişti.
În ceea ce priveşte tarifele percepute, în perioada sărbătorilor, se constată că acestea nu s-au modificat față în anul anterior cu excepţia Deltei Dunării şi a zonelor rurale unde se constată o creştere a tarifelor de 3%. (conform tabel anexat).
Romanii au cheltuit peste 94 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creştere cu 15% față de anul anterior.
Cererea a fost foarte mare în zonele montane şi în marile oraşe, iar menţinerea tarifelor de anul trecut a făcut ca hotelurile, restaurantele şi cluburile să fie ocupate în proporţie mai mare faţă de revelionul 2013. Preferinţele romanilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună, hoteluri renumite, sau spre oferte foarte ieftine.
Numărul mare de zile libere a făcut ca mulţi romani să plece în strainanatate pentru petrecerea revelionului astfel că numărul romanilor care au petrecut Sărbătorilor de Iarnă în străinătate în acest să crească cu aproximativ 30% față de anul 2013, ajungând la 10.050 de turişti.
SITUAŢIA ESTIMATIVĂ a locurilor contractate pentru Revelion 2013/2014 în străinătate
De asemenea, statisticile demonstrează că romanii au cheltuit cu mult mai mulţi bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 5,3 milioane euro, în creştere cu 70% fata de anul anterior.
Cele mai solicitate destinaţii externe au fost ca şi anul trecut: Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia.
Anul acesta se constată o creştere a cererii pentru destinaţiile exotice, datorată unui număr mare de zile libere ce permite deplasări în destinaţii îndepărtate şi a schimbării mentalităţii romanilor care au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte vacantele.
O mare parte dintre romanilor şi-au cumpărat servicii turistice folosind sisteme de rezervări online, de aceea numărul turiştilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenţii, este în continuă creştere, însă numărul acestora nu poate să fie apreciat.
Cauzele principale ale creşterii circulaţiei turistice prilejuită de sărbătorile de iarnă din 2013-2014 au fost:
-Perioadă prelungită de concediu din acest an (Crăciunul şi Anul Nou au făcut punte)
-Menţinerea tarifelor atât în ţara cât şi instrainatate
-Oferte variate şi chiar avantajoase ale agenţiilor de turism, hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor şi cluburilor pentru aceasta minivacanţa.
-Românii au renunțat la economii în ceea ce priveşte cheltuielile aferente vacantelor.
*Aceste date sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro, a estimărilor realizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.
FEDERATIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMANESC
Presedinte,
Mohammad Murad
Relatii suplimentare:
dr. ing. DRAGOS RADUCAN
Vicepresedinte FPTR
Tel 0744.544.056