Radu Enache, noul preşedinte al FIHR

28 Views

Radu EnacheRadu Enache (proprietarul lantului hotelier Continental), noul preşedinte al FIHR.

Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) anunţă un nou preşedinte în persoana domnului Radu Enache. În cadrul unei conferinţe, ce va fi organizată săptămâna viitoare, vor fi abordate elementele cheie din strategia şi tactica FIHR în mandatul încredinţat de Adunarea Generală domnului Radu Enache şi aspecte esenţiale cu privire la situaţia actuală şi viitoare a patronatelor din Industria Turismului din România.

FIHR lansează noi strategii pentru investitorii hotelieri

Federaţia Industriei Hoteliere din România a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă organizate cu prilejul alegerii noului preşedinte strategii şi tactici pentru mandatul în curs. La conferinţă au participat alături de Radu Enache, noul preşedinte, George Copos, proprietarul lanţului hotelier ANA Hotels, dar şi Corina Martin, preşedinte ANAT. Unul dintre cele mai importante puncte discutate a privit rolul viitor al FIHR în cadrul sistemului turistic românesc.

Federaţia doreşte a fi o voce pentru toţi investitorii hotelieri din turismul românesc şi aspiră către o coagulare a puterii tuturor, putere care încă nu este pe deplin conştientizată”, se arată în comunicatul de presă emis. În momentul de faţă turismul românesc se confruntă cu o multitudine de probleme ce pot fi rezolvate numai prin uniunea forţei tuturor patronatelor şi colaborarea pro-activă cu Ministerul Turismului. Conform declaraţiilor lui George Copos, pentru a avea şanse ca turismul românesc să se afirme este nevoie ca toate organizaţiile să devină partenerii Ministerului.

De aceeaşi părere este şi preşedintele ANAT, Corina Martin, care susţine unificarea patronală pentru a obţine rezultate în turismul românesc. FIHR doreşte să susţină interesele investitorilor din domeniul hotelier în special, şi din turism în general şi, constituindu-se sub forma unui conglomerat puternic, să schimbe mentalitatea actuală şi să invite autorităţile la discuţii.

FIHR este o asociaţie de drept privat, non-profit, non-guvernamentală, independentă, având ca scop protejarea şi reprezentarea intereselor economice şi patronale ale membrilor săi hotelieri (proprietari, administratori sau operatori de hoteluri ca active imobiliare). Asociaţia susţine dezvoltarea concurenţială, promovarea turismului din România în general, a domeniului hotelier în special, împreună cu celelalte activităţi conexe: baruri şi restaurante, precum şi colaborarea cu agenţiile  de turism, societăţile de transporturi sau orice altă entitate care are legătură cu industria turismului.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...