Domeniile Ostrov organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului „VINUL NOU”

  • Festivalul VINUL NOU Ostrov 1
  • Festivalul VINUL NOU Ostrov 2
  • Festivalul VINUL NOU Ostrov 3
32 Views

Pe 18 octombrie, la Domeniile Ostrov sunt aşteptaţi peste 1.000 de amatori de vin din România, Bulgaria, Italia, Franţa, Turcia, Israel
► Producătorul dobrogean de vin lansează noua gamă Istros

Dobrogea este cel mai vechi pământ al României, iar cele mai vechi vinuri şi cele mai vechi tradiţii vitivinicole de pe teritoriul ţării noastre sunt atestate tot în această regiune. Potrivit surselor istorice, vinul a fost introdus pentru prima dată acum 3000 de ani în Dacia de către greci, în momentul în care au sosit la Marea Neagră, în regiunea Dobrogei de azi.
Festivalul VINUL NOU Ostrov 1

„La Domeniile Ostrov creăm vin pentru tine așa cum o făceau străbunii noștri!
Moștenirea lăsată de ei se întinde pe 1300 de hectare,  iar în pivnițele vechi de 3000 de ani am creat vin păstrând tradiția! Am ales să păstrăm și să ducem mai departe spiritul vinurilor care au dat naștere sărbătorilor lui Dionysos! La Domeniile Ostrov prețuim atât tradiția lui Dionysos cât și inovația vinificării cu utilaje moderne și tehnologie avansată, permițând păstrarea componentelor valoroase a strugurilor, și astfel au luat naștere vinurile din gama noastră Reserve pe care să le iei cu tine peste tot unde te va duce destinul!
Străveche, autentică, impregnată din plin de spiritul lui Dionysos colecția ta de călătorie: Reserve de la Domeniile Ostrov!”, declară Oana Belu, proprietarul Domeniilor Ostrov şi amfitrionul Festivalului „Vinul Nou”.
Festivalul VINUL NOU Ostrov 2

Pe 18 octombrie, la Crama Domeniile Ostrov (jud. Constanţa) se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Festivalului „Vinul Nou”, intenţia organizatorilor fiind aceea de a continua tradiţiile dionisiace începute încă din perioada antichităţii. Sunt aşteptaţi peste 1.000 de participanţi din România, dar şi din Bulgaria (datorită imediatei vecinătăţi cu oraşul Silistra), Italia, Franţa, Turcia, Israel.
Festivalul VINUL NOU Ostrov 3

Festivalul va fi deschis cu o conferinţă de presă, urmând ca toată ziua să aibă loc spectacole de muzică folclorică şi pop. Astfel, ca muzică folclorică vor fi invitate Ansamblul Bărăganul, Ansamblul Borcea, Ansamblul Avlia – muzică aromână, alţi cântăreţi de muzică populară din Dobrogea, Lia Lungu, Mariana Birică, ansambluri de muzică populară din Bulgaria (RITAM, RETPO, CIAR). De asemenea, vor fi şi interpreţi de muzică pop, printre care amintim de Antonela Dima şi de actorul Răzvan Oprea.

Pe lângă toate sorturile de vin Ostrov, participanţii la Festivalul „Vinul Nou” vor degusta preparate tradiţionale româneşti, precum miei la proţap, tochitură, pastramă de capră şi mititei de casă, care rămân în tradiţia Domeniilor Ostrov. Participanţii, inclusiv staff-ul (printre care se numără proprietara Domeniilor Ostrov şi amfitrioana evenimentului, Oana Belu şi soţul ei, artistul şi pianistul Lucian Velciu), vor fi costumaţi în daci şi romani, precum şi în port popular.

De asemenea, în cadrul festivalului va avea loc şi un târg de produse tradiţionale româneşti, care va reuni mai mulţi meşteri artizani.

Evenimentul va fi prezentat de către actorul şi artistul Răzvan Oprea şi jurnalistul şi consultantul în turism Traian Bădulescu (Innovation Travel).

Festivalul se va încheia cu o cină câmpenească, dublată de spectacole şi concurs de karaoke. Printre invitaţi se vor număra Alteţele Sale Prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia de România, Marian Neagu, directorul Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi, Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Vinului – Domeniile Ostrov, somelierii Marian Timofte şi George Ignat.

 Cu ocazia Festivalului „Vinul Nou” va fi lansată şi noua gamă de vinuri a Domeniilor Ostrov, denumită Istros. Această gamă a fost deja lansată în reţeaua Auchan şi cuprinde următoarele soiuri: Muscat Otonel – sec, Fetească Regală demisec, Merlot rose – sec, Cabernet sauvignon – sec, Fetească Neagră – sec. Domeniile Ostrov continuă să aducă în prim plan vechile tradiţii şi denumiri ale zonei care datează încă din antichitate, Istros reprezentând vechea denumire dată de traci fluviului Dunărea.

„Noi, la Domeniile Ostrov, am obişnuit publicul amator de vin cu evenimente dedicate celei mai nobile băuturi. Festivalul Vinul Nou are deja un caracter internaţional, având participanţi din mai multe ţări. Ne bucură şi interesul în creştere al vecinilor noştri din Bulgaria, care apreciază mult vinurile româneşti. De altfel, avem în desfăşurare un program transfrontalier în valoare de un milion de euro, care are ca scop promovarea circuitelor vitivinicole. Pe lângă aceste programe, reuşim să creăm o atmosferă interculturală, de prietenie reciprocă între România şi Bulgaria, şi la acest festival având ca invitaţi artişti de muzică folclorică dar şi amatori de vin din ţara vecină”, subliniază Oana Belu.

Printre evenimentele susţinute an de an de către Domeniile Ostrov se şi Tabăra de artă Durostorum. Lucrările artiştilor rămân în cadrul Muzeului de Artă Contemporană, Arheologie Domeniile Ostrov.

Anul 2014 a adus pentru Domeniile Ostrov struguri de foarte bună calitate, în pofida vremii nefavorabile caracterizată adeseori de grindină şi de ploi. Recolta de vin din acest an a Domeniilor Ostrov este de 600 de vagoane, respectiv de 6000 de tone. Cele mai favorizate tipuri de vin au fost cele roşii, iar ca soiuri, Muscat Ottonel, Chardonnay şi Feteasca Neagră. Faţă de ani, s-a observat o corpolenţă mai mare precum şi un extract mai mare al soiurilor de struguri.

Domeniile Ostrov au înregistrat o cifră de afaceri de 27,088,437.33 RON în 2013, iar pentru acest an estimează o uşoară creştere. Anul trecut, producătorul a comercializat 4,204,366.50 de litri de vin.

Despre Domeniile Ostrov:

Domeniile Ostrov sunt situate în sud-vestul judeţului Constanţa, de-a lungul malului drept al Dunării, pe terasa superioară, având o lungime de 30 de km. Expunerea dealurilor şi luciul Dunării conferă culturii viţei-de-vie condiţii foarte bune pentru ca strugurii să ajungă la maturitate deplină şi să îndeplinească toate caracteristicile organoleptice şi fizico-chimice, necesare obţinerii unor vinuri de înaltă calitate. Actualii proprietari au reuşit cu succes să aducă plantaţia viticolă şi tehnologia de vinificare la standarde europene, astfel ca drumul ce trebuie urmat pentru a realiza un vin de calitate superioară să îndeplinească cele mai exigente condiţii, îmbutelierea vinului Domeniile Ostrov realizându-se în cadrul cramei proprii. Vinurile obţinute în această podgorie au particularităţi de nobleţe şi originalitate, care le conferă o personalitate puternică şi distinsă. Vinurile Domeniile Ostrov respectă şi promovează cerinţele de calitate ale Uniunii Europene. Calitatea superioară este garantată de Uniunea Europeană, prin certificarea ce atestă denumirea de origine controlată şi indicaţia geografică (D.O.C.-C.M.D. Oltina).

Soiurile care se cultivă la Domeniile Ostrov sunt următoarele: Merlot, Cabernet Sauvingnon, Feteasca Neagră, Pinot Noir, Syrach şi Rebo pentru vinurile roşii. Pentru vinurile albe se cultivă soiurile: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris, Feteasca Albă, Feteasca Regală, Riesling Italian, Muscat Ottonel şi Crâmpoşie. Principalele game de vinuri marca Domeniile Ostrov sunt următoarele: Domeniile Ostrov Reserve, Cetatea Durostorum, Canaraua Fetii, Păcuiul lui Soare, Domeniile Ostrov, Premiat, Labyrinthum, Vinăria Ostrov, Naiada şi Istros..
În prezent, Domeniile Ostrov  deţine o suprafaţă agricolă de aproximativ 2000 de hectare, cu un areal viticol de 1200 de hectare, 400 de hectare livadă (cais, piersic, măr, prun, cireş, vişin, nuc), 150 de hectare de teren arabil ce urmează a fi plantate şi 200 ha de sere. Domeniile Ostrov include cele două mari centre: Ostrov, cu un total de cinci ferme şi o suprafaţă de circa 600 ha şi Lipniţa, cu un total de nouă ferme şi o suprafaţă de circa 1000 ha.

Foto:
Filme:

 

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...