Constanţa ar putea avea un zbor direct către Chişinău

51 Views

Aşa cum am anunţat anterior, pe 13 noiembrie 2015 la iniţiativa Asociaţiei Litoral – Delta Dunării a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii companiei aeriene naţionale TAROM şi reprezentanţii a trei Consilii Judetene (Bihor, Timiş şi Suceava) şi patru Asociaţii de Promovare a Turismului (Litoral – Delta Dunării, Oradea, Timiş şi Suceava). De asemenea, la întâlnire a participat conducerea Aeroporturilor Constanţa, Oradea, Timişoara şi Suceava, precum şi Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi Preşedintele Federaţiei de Promovare a Turismului din Republica Moldova.
avion-constanta-chisinau1

Întâlnirea a avut ca scop introducerea unor curse interne, care să lege Constanţa de vestul, estul şi nordul ţării, pentru a facilita fluxul turistic estival către litoralul românesc, propunere care, din păcate, nu poate fi implementată în prezent de către TAROM.
avion-constanta-chisinau2

În urma acestei întâlniri, Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Federaţia de Promovare a Turismului din Republica Moldova solicită TAROM introducerea unui zbor direct Chişinău – Constanţa – Chişinău.
În acest sens, Asociaţia Litoral – Delta Dunării, Federaţia de Promovare a Turismului din Republica Moldova şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România vor susţine campania de promovare a circulaţiei turistice între Chişinău şi Constanţa, pentru creşterea numărului de pasageri/turişti şi pentru creşterea vizibilităţii şi atractivităţii destinaţiilor.
avion-constanta-chisinau3

Menţionăm ca anul acesta peste 47.000 turişti din Republica Moldova au ajuns în destinaţii turistice româneşti, din care aproximativ 25.000 de turişti au ajuns pe Litoral.

Declaraţie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: „Am vrut ca Tarom să se implice în susţinerea turismului românesc prin realizarea unor zboruri către litoralul românesc in special. Turiștii din Timișoara, din Oradea sau cei din Suceava trebuie să poată să zboare către Constanța și, la fel, constănțenii trebuie să poată ajunge rapid către Bucovina, în Banat. Din păcate, TAROM nu ia in considerare curse interne către litoralul românesc datorită numărului insuficient de aeronave. In aceste zile, continuăm presiunea şi negocierile cu Tarom, împreună cu conducerea Aeroportului “Mihail Kogălniceanu” Constanţa (dl. Bogdan Artagea, Director General şi dl. Horia Acatrinei, Director Economic), pentru introducerea unui zbor direct care să ne conecteze cu Chişinăul. Facem o echipă excelentă de lucru şi de negociere cu actuala conducere a aeroportului Constanţa şi rezultatele s-au văzut din plin în acest an – 3 rute aeriene noi de pe/către Constanţa.“

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...