Ne promovăm la Tel Aviv!
Ne promovăm la Tel Aviv!
Litoralul românesc va avea 3 chartere/săptămână din Israel
Săptămâna aceasta, după târgul de turism de la Londra, ne aflăm a doua oară la Tel Aviv, pentru a promova litoralul românesc, Mamaia, Satul de Vacanţă şi Delta Dunării.
În urma unui proiect reuşit în 2015, prin care Asociaţia Litoral – Delta Dunării a susţinut în mod independent printr-o campanie de publicitate promovarea staţiunii Mamaia prin intermediul a 5 posturi de radio din Israel, în 2015 au ajuns pe litoral 4500 turişti israelieni, care au consumat servicii turistice în valoare de 4,5 milioane USD pentru pachete de vacanţă şi excursii opţionale la atracţiile din Constanţa şi Tulcea.
Declaraţie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: „Continuăm proiectul cu Meshek Wings şi azi, după prima zi a târgului de turism „International Mediterranean Travel Market” de la Tel Aviv, anunţăm oficial că în această vară vom avea 3 chartere/săptămână, şi aprox. 7000 turişti israelieni vor ajunge pe litoral în staţiunile Mamaia, Năvodari si Eforie.
Asociaţia Litoral – Delta Dunării va demara şi în acest an o campanie de publicitate în mass-media din Israel, un proiect de succes al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, care a dovedit că atrage incoming cu o creştere spectaculoasă de turişti israelieni pe litoralul românesc.
Prin acest proiect independent al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, finanţat din bugetul taxei de promovare a staţiunii Mamaia, am reuşit să atragem interesul unui touroperator străin, care a avut încredere în produsul turistic „litoralul românesc” şi cu care am reuşit să creştem numărul de turişti străini pe litoral, de pe o piaţă externă pe care nu am avut-o niciodată în această destinaţie.
După târgurile de turism de la Londra şi Tel Aviv, vom continua promovarea la Milano, Bucureşti, Chişinău, Berlin, Moscova şi Cracovia (la târgul de companii aeriene Routes).”
Declaraţie Aurelian Marin, Preşedinte Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT): „Piaţa din Israel este foarte importantă pentru turismul din România, pentru că sunt foarte mulţi turişti israelieni care doresc să vină în România. Litoralul este capabil să ofere servicii de calitate, iar cele 3 chartere pe săptămână sunt dovada că suntem capabili să susţinem aceste servicii de calitate. Sper ca anul viitor să avem în fiecare zi zboruri din Israel.”
Declaraţie Meidan Butnaru, Director Operational si Comercial Meshek Wings: „Anul acesta continuăm proiectul cu Mamaia în care avem încredere, şi demarăm din luna iunie, nu iulie ca anul trecut, dacă va fi vreme bună. Avem multe proiecte pe România şi vom fi prezenţi la conferinţa de presă organizată de Meshek Wings înainte de Târgul de Turism al României.”