Astazi s-a nascut Asociatia de Promovare si Dezvoltare a Turismului Hunedoara
O nouă asociaţie de dezvoltare și promovare a turismului în județul Hunedoara
Astăzi, 14 aprilie 2016, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, a participat la întâlnirea de lucru organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, pentru a prezenta modelul de organizare şi funcţionare a asociaţiilor de dezvoltare şi promovare a turismului şi a susţine constituirea unei astfel de asociaţii în judeţul Hunedoara.
„Am prezentat cu deosebită plăcere modelul de organizare şi activitatea Asociaţiei Litoral-Delta Dunării într-un judeţ cu un potenţial turistic fantastic, care trebuie dezvoltat şi promovat printr-o asociaţie de promovare care asociază instituțiile publice cu partenerii privați, la fel cum funcţionează deja în alte 14 judeţe din România. Mă bucur foarte mult că azi am participat la decizia de constituire a asociaţiei cu numărul 15, care va adera la FAPT. Sprijin în continuare dezvoltarea parteneriatului dintre sectorul public şi cel privat pentru turismul românesc, felicit Camera de Comerţ si Industrie Hunedoara şi Asociaţia de Turism Pro Straja pentru demersurile de constituire şi mulţumesc Consiliului Judeţean Hunedoara pentru implicarea directă în constituirea Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Hunedoara.” (Corina Martin).
La întâlnire au participat subprefectul Kiszely Fabius, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, doamna Vetuţa Stănescu, parlamentari, hotelieri, agenţii de turism, asociaţii de turism şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, AJOFM, ITM şi ai instituţiilor de cultură din județ.