Topul destinatiilor exotice solicitate de romani pentru sezonul de iarna
• Din ce în ce mai mulţi români aleg destinaţiile exotice, calde, pentru perioada sărbătorilor de iarnă • Cele mai căutate regiuni sunt Caraibe, Extremul Orient şi Oceanul Indian • Ultima etapă a reducerilor early booking este până pe 31 octombrie
Potrivit consultanţilor în turism ai touroperatorului Alltur, destinaţiile exotice sunt din ce în ce mai solicitate de către români pentru sezonul de iarnă, inclusiv pentru perioada sărbătorilor.
“Pentru destinaţiile exotice, pentru Crăciun şi Revelion, pachetele trebuie cumpărate până la sfârşitul lunii noiembrie, altfel rişti să nu mai găseşti locuri, decât la tarife foarte mari. În ultimii ani, agenţia noastră a avut în alocaţie, adică locuri pe cursele aeriene cumpărate în avans şi garantate, doar pentru Revelion, între 100 şi 150 locuri pe diverse destinaţii exotice şi nu s-a întâmplat să rămânem cu ele nevândute”, declară Liviu Cîrstea, directorul general Alltur.
Iată care este, din punct de vedere al specialiştilor Alltur, topul destinaţiilor exotice alese de români în sezonul de iarnă:
1.Extremul Orient: Thailanda (Krabi, Phuket, Khao Lak şi Bangkok), Malaezia (Langkawi şi Kuala Lumpur) şi Indonezia (Bali)
2.Caraibe: Republica Dominicană (Punta Cana), Mexic (Cancun şi Riviera Maya), Cuba (Varadero şi Havana)
3.Oceanul Indian: Maldive şi Mauritius, iar mai nou, Zanzibar
Aceste destinaţii sunt căutate pentru plajelele de calitate, pentru peisajele extraordinare şi apa cristalină, pentru facilităţile oferite de hotelieri şi nu în ultimul rând pentru a te „rupe” efectiv de cotidian.
La ora actuală, foarte mulţi români aleg destinaţii exotice în perioada sărbătorilor de iarnă.
Fie că sunt persoane care merg la resorturi de lux (şi aici vorbim mai mult de persoane cu vârste între 45 şi 55 de ani, dar nu numai, care merg cu întreaga familie), fie că sunt persoane între 35 şi 45 de ani, care îşi doresc pe lângă plajă şi puţină aventură sau vizitarea unor obiective turistice, fie că vorbim de tineri între 30 şi 35 de ani, care merg mai mult pentru distracţie şi plajă, fiecare trebuie să scoată din buzunar cel puţin 1.500 – 2.000 de euro, dar sumele ajung şi la 4000 – 5000 de euro de persoană. Alltur a avut avut şi clienţi care au plătit peste 22.000 de euro / familie de 2 adulţi + 2 copii pentru un pachet de 2 săptămâni în Maldive, la un resort de 6*.
Tarifele includ cazarea cu regimul de masă, diferit de la o destinaţie la alta, transportul cu avionul, taxele de aeroport, precum şi transferurile la hoteluri. La unele hoteluri este inclusă şi cina festivă de Revelion.
Zona Caraibelor şi Mexicul au în general oferte în sistem all inclusive, în timp ce destinaţiile din Asia oferă micul dejun, aici fiind de mare interes luarea cinei în afara hotelului, tarifele fiind accesibile iar oferta foarte variată şi totodată foarte interesantă. În Oceanul Indian se oferă atât mic dejun, cât şi demipensiune, pensiune completă sau chiar all inclusive.
Pentru perioada Sărbătorilor de iarnă rezervările încep să se facă încă din vară (iulie-august), de către cei care vor să se asigure că prind cele mai mari reduceri, atât la avion, cât şi la cazare, dar cele mai multe rezervări se înregistrează în octombrie şi noiembrie, când turiştii sunt setaţi mai mult pentru a-şi organiza sărbătorile.
De obicei există reduceri early booking, care scad pe măsură ce ne apropiem de data plecării, iar în luna decembrie, dacă mai sunt locuri, pot apărea chiar şi oferte last minute. Însă nu recomandăm să aşteptaţi aceste oferte, deoarece, în general, la începutul lunii decembrie, nu mai găsim prea multe variante de cazare
Iată câteva variante de tarife pentru destinaţii exotice, în perioada Revelionului:
Thailanda – de la 1.530 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun
Singapore – Malaezia – de la 2.125 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun
Singapore – Indonezia – de la 1.900 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun
Vietnam – de la 1.920 euro/sejur 11 nopţi – mic dejun
Maldive – de la 1.960 euro/sejur 7 nopţi – demipensiune
Mauritius – de la 1.950 euro/sejur 7 nopţi – demipensiune
Cuba – de la 1.795 euro/sejur 7 nopţi – all inclusive
Mexic – de la 1.975 euro/sejur 7 nopţi – all inclusive
Există şi reduceri early booking. De exemplu, pana la 30.09 Alltur a avut o reducere de 200 euro/persoană, iar până la 31.10 reducerea este de 150 euro/persoană.
Despre Alltur
Înfiinţată în februarie 2003, ALLTUR este o agenţie de turism turoperatoare, membră a ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism), acreditată IATA precum şi partener DerTour Germania.
ALLTUR oferă toate serviciile ce decurg din activitatea turistică: cazare la hoteluri din ţară şi străinătate; rezervare şi emitere bilete de avion; organizare de conferinţe şi evenimente speciale; circuite, sejururi, croaziere; închirieri de autoturisme, microbuze, autocare; transferuri aeroport-hotel-aeroport; asigurări medicale; consultanţă în turism.
Cu o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro, înregistrată anul precedent, Alltur este unul dintre liderii pieţei pentru destinatia Bulgaria (având şi o flotă de autocare şi microbuze care asigură transportul către litoralul bulgăresc), dar activitatea firmei se concentrează foarte mult pe oferirea de servicii precum city break-uri, pachete charter, parcuri de distractie şi vacanţe exotice.