Gülen Hashmi, hotelul Tempo Bucureşti: Bucureştiul poate fi considerată o capitală sigură ca destinație de city break

32 Views

• Hotelul din Bucureşti, inaugurat în 2004, şi-a recuperat investiţia în 5 ani. Acestuia i-au urmat încă 6 hoteluri în Turcia (Istanbul şi Izmir)
Capacitatea de cazare a Bucureştiului s-a triplat în 15 ani

„Competiția hotelieră din Bucureşti a devenit mai intensă dacă ne referim la tarife și la tariful mediu zilnic (ADR), ceea ce a condus la o creștere a conștientizării raportului preţ-calitate la hotelierii care gestionează hotelurile de 2 şi 3 stele, pentru a-şi păstra clientela existentă. Un rezultat bun al acestei competiții este trecerea de la stabilirea prețurilor gen „am prins clientul, i-am luat banii” la focalizarea pe valoarea adăugată a banilor. Mai mult decât atât, concurenţa actuală de pe piață se bazează foarte mult pe competiţia într-o anumită zonă de activitate, mai degrabă decât pe concurența între categoriile de stele”, declară doamna Gülen Hashmi, directorul general al hotelului Tempo, de 3 stele, din Bucureşti.

Hotelul Tempo din Bucureşti a fost deschis în 2004, pe baza unei investiţii de aproximativ 1,3 milioane de euro.
hotel-tempo2
Firma care deţine Tempo, „Izmir Turizm Insaat ve Ticaret AS”, cu capital turcesc, are, de asemenea, o clădire de birouri de 6.600 de metri pătraţi în Otopeni, în valoare de 1,8 mil de euro. Mai mult,compania construieşte, în prezent, un outlet la Snagov, cu o suprafaţă de 14,500 mp, investiţie în valoare de 4 milioane de euro. De asemenea, compania turcească a investit în 134 de apartamente rezidenţiale aflate în patru blocuri de apartamente din Otopeni, cu un cost total de 3,2 milioane de euro, precum și în 20 de vile din aceeași zonă, în valoare de 1 milion de euro.

Piaţa imobiliară din România a început să se dezvolte iarăşi, după anii de criză economică, iar mediul de afaceri se dovedeşte a fi stabil. Actuala conjunctură din România atrage mai mulţi investitori din Turcia, un partener economic tradiţional al ţării noastre.

„Hotelul Tempo din București s-a dovedit a fi o investiție profitabilă, pe care am recuperat-o în doar 5 ani. După succesul Tempo Hotel București, ne-am decis să formăm și să extindem lanțul hotelier Tempo din Turcia, care în prezent deţine 5 proprietăți în Istanbul și o proprietate în Izmir. Din moment ce hotelurile din Turcia sunt relativ investiții noi, de doi până la trei ani, este prea devreme pentru a face o comparație directă în ceea ce privește atractivitatea lor”, adaugă doamna Gülen Hashmi. Aceasta susţine că Bucureştiul poate fi considerată o capitală sigură ca destinație de city break. Principalele atracții pentru petrecerea timpului liber, în ochii turiştilor străini, sunt viaţa de noapte, plină de culoare şi la prețuri rezonabile şi viaţa non-stop a capitalei. De asemenea, numărul tot mai mare de evenimente precum concerte sau meciuri de fotbal transformă Bucureştiul într-un oraş ideal pentru city break.

La ora actuală, majoritatea clienţilor hotelului Tempo din Bucureşti sunt români (31%), italieni (13%), israelieni (7%), germani (5%) şi turci (4%).
70-75% din turiştii hotelului Tempo sunt veniţi pentru afaceri. Media de înnoptări a fost de 2 nopţi per turist în 2015, respectiv de 2,3 nopţi per turist în 2016. Gradul de ocupare a crescut de la 67% în 2015, la 73% în 2016.

Amintim că hotelului Tempo din Bucureşti i-a fost decernat, pe 21 decembrie, la Oxford, Marea Britanie, în cadrul Galei Premiilor Internaţionale Socrates, distincţia “best enterprise”.
hotel-tempo

Premiile Socrates au o tradiţie din anul 2000 şi recunosc cei mai performanţi oameni de afaceri şi antreprenori, oameni politici, oameni de stat şi oameni implicaţi în domeniul educaţiei. Aceste premii se acordă pentru şase categorii: management guvernamental, educaţie, ştiinţă şi tehnologie, artă şi cultură, economie şi afaceri respective medicină şi farmacie. Această ceremonie reprezintă apogeul Oxford Summit of Leaders, forumul membrilor şi partenerilor Europe Business Assembly, care reuneşte oameni influenţi din 50 de ţări, din domenii precum afacerile, politica, educaţia etc.

Capacitatea de cazare a Bucureştiului s-a triplat în 15 ani
Capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape că s-a triplat în ultimii 15 ani. Dacă în anul 2000 erau 7422 de locuri de cazare, în prezent sunt 19.784 de locuri de cazare. Au apărut atât hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză de către lanţuri internaţionale, precum şi multe apartamente în regim hotelier clasificate official şi hosteluri, dedicate în secial tinerilor.

La ora actuală, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă operează 33 de companii aeriene, dintre care 8 sunt low cost. Principalele destinaţii ca număr de zboruri sunt Londra, Viena, Frankfurt, Roma, Istanbul, Amsterdam şi Paris iar în total sunt operate 66 de destinaţii directe.

Iată care este structura turiştilor care sosesc în Bucureşti:
1. Turişti de afaceri şi de evenimente (MICE) – pondere de 60%
2. Turişti de city break – pondere de 20%
3. Turişti care iau parte la circuite ale României şi aleg 1-2 nopţi de cazare în Bucureşti – 10%
4. Alte categorii de turişti: concerte, vizite la prieteni etc.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2015, Bucureştiul a primit 1.724.999 de turişti. Dintre aceştia, 645.718 au fost turişti români iar 864.504, turişti străini. Cifra turiştilor a crescut de la an la an, în 2014 fiind înregistraţi 1.510.222 de turişti care au generat 2.497.182 nopţi-cazare, în 2013, 1,32 de milioane de turişti iar în 2012, 1.245.425 de turişti. Ca să vă faceţi o idee, în 2001 Bucureştiul primea doar 471.126 de turişti. În primele 10 luni ale anului 2016 au fost înregistraţi, în Bucureşti, 1.613.074 turişti, o creştere important faţă de 1.450.877 de turişti, câţi au fost în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Despre Hotelul Tempo – Bucureşti
Hotelul Tempo din Bucureşti a fost inaugurat, în urma unei investiţii cu capital turcesc, în 2004. Hotelul s-a bucurat de succes datorită calităţii ridicate a serviciilor şi a flexibilităţii personalului, precum mic dejun întârziat, ore flexibile de check-in şi de check-out etc.Tempo are 31 de camere, dintre care unele cu balcon şi facilităţi precum WiFi gratuit, cafetieră în cameră precum şi birou, pentru a face cât mai confortabilă şederea oamenilor de afaceri.
Hotelului din Bucureşti i-au urmat alte investiţii în Turcia: cinci hoteluri în Istanbul şi unul în Izmir.

www.tempohotel.com/ro/

www.tempohotels.com

Facebook:
https://www.facebook.com/tempohotelbucharest

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 22 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.600 de articole scrise.

You may also like...