Interviu cu Iulian Andrei General Manager agentia de turism Blue Line International

A inceput ca ghid in studentie si a ajuns sa detina una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania. In tot acest drum, Iulian Andrei nu regreta decat ca a sacrificat, pentru afaceri, timpul acordat familiei.

Iulian Andrei

Lui Iulian Andrei ii place sa stea la povesti despre turismul romanesc. Numai ca bloguriturism.ro a vrut sa-l descopere pe omul care sta in spatele agentiei de turism Blue Line International, si, atunci, a devenit un pic mai pretios la vorba. Dar tot am aflat ce face Iulian Andrei in timpul liber.

Cum ati intrat in turism?
Am facut Facultatea de Comert la ASE, si, ca majoritatea studentilor pe vremea aceea, am fost ghid pe timpul facultatii. Am facut cursuri de pregatire pentru asta. Apoi, am intrat la ONT Carpati ca referent pe relatiile cu strainatatea. Numai ca eu nu puteam sa plec in afara, altii plecau, eu doar ma ocupam de contracte. Am avut norocul sa fiu coleg, la ONT, cu foarte multi oameni cu multa experienta… Pot sa spun ca aici am intrat la o noua scoala… Am stat niste ani acolo, am trecut prin toate departamentele, am fost si director general adjunct o perioada…

Cum ati pus pe picioare Blue Line International?
Eram inca la ONT cand am fost rugat de ministrul Turismului de atunci (n.r. Dan-Matei Agathon) sa ma ocup de piata Germania, care inregistra scaderi; am stat la Frankfurt patru ani, intre 1994 si 1998, unde m-am ocupat de biroul de informare turistica al ministerului. Acolo a fost o experienta foarte interesanta pentru ca i-am cunoscut, mai de aproape, pe partenerii pe care-i cunosteam de acasa, dar atunci am trait alaturi de ei si am vazut ce fac alti colegi, de pe alte piete. Cand am revenit in tara, la ONT lucrurile se angajasera pe o alta directie, se pregateau sa vanda excursii unei firme din Cipru… Nu mi-a suras ideea, am mai stat foarte putin acolo si am plecat la o firma privata de transport. Iar in 2004 m-am hotarat sa-mi deschid propria mea afacere. Firma e mult mai tanara decat perioada in care eu am acumulat experienta, dar mi-a fost usor, pentru ca aveam foarte multe cunostinte si prieteni si relatii. In momentul in care am deschis firma si am vorbit cu ei despre asta, multi au sarit si mi-au dat o mana de ajutor.

Mai precis, cum v-au ajutat?
Ajutor nu inseamna bani, neaparat. Ci ca acea persoana e langa tine, ca nu te simti singur, asta e cel mai important lucru. Sigur, nu poti trai numai cu asta, iti trebuie si bani. Dar banii au venit ulterior, din actiunile pe care am inceput sa le derulam. Stiam pietele pe care lucrasem, partenerii de acolo, si am luat legatura cu ei. Unii dintre ei au venit, altii nu. Unii au venit mai tarziu… Nu-i poti obliga, ei isi aleg cu cine sa lucreze. Dar imediat am reusit sa inchei contracte cu partenerii din Romania, am reusit sa pun la punct o serie de oferte, si sa pot iesi pe piata.

Cu ce investitie ati pornit afacerea?
25.000 de dolari. Dar am pormit totusi cu zece oameni.

Era mult la vremea aceea, era putin?
Era putin pentru momentul acela.

Cum a fost primita aparitia unei afaceri noi pe piata aceasta?
Intotdeauna cand apare o firma noua, mai ales sub patronajul cuiva care e relativ cunoscut si care, pana atunci, nu facuse pasul in domeniul privat, cu siguranta ca, pe langa bucuria manifestata de cei mai apropiati, apare si invidia unora care se gandesc ca un concurent nou pe piata le face viata mai amara.

Cat a contat numele dumneavoastra in succesul afacerii?
Sigur, cand vrei sa te lansezi in domeniul privat, un nume necunoscut nu te ajuta. Cel putin in prima etapa, numele persoanei trage numele firmei dupa el si il ajuta sa se aseze pe piata. Acum, dupa patru ani, a devenit si numele Blue Line mai cunoscut, dar cred, in continuare, ca numele meu o ajuta sa fie cunoscuta. Si, din perspectiva unui partener: exista o anumita garantie de seriozitate, de interes, de posibilitate de a face afaceri sigure impreuna.

Ce va place cel mai mult la afacerea dumneavoastra?
Calatoriile, bineinteles. Si negocierile imi plac foarte mult. Pentru ca, practic, acolo e o lupta psihologica. Nu trebuie, neaparat, sa discuti despre pret sau conditii. Poti ajunge sa discuti si despre politica, fotbal sau femei. In primul rand, trebuie sa-ti dai seama cu ce om stai de vorba. Ca nu exista, pana la urma, o diferenta foarte mare intre un client obisnuit, si un director al unei mari companii straine; si acesta tot om este, trebuie numai sa gasesti limbajul adecvat si trebuie sa ai o cultura generala bogata, un nivel profesional foarte bun, pentru ca testarea este reciproca, si fiecare incearca sa isi dea seama de celalalt cum este, ca sa stie cum sa-l abordeze. Cu cat discutiile dureaza mai mult, cu atat inseamna ca este mai interesanta. Dar, pe de alta parte, poate sa dureze si foarte putin pentru ca cei care stiu despre ce vorbesc ating numai lucrurile cele mai importante, punctual.

De cele mai multe ori, castigati negocierile?
Da, le castig.

Ce anume va incanta cel mai mult la negocieri: discutiile, victoria?
E o lupta si cred ca, inclusiv in relatia cu clientii, partea psihologica joaca rolul cel mai important pentru ca, inainte de a-i face cuiva o oferta, mai ales daca nu stie ce vrea, sau ca sa-l convingi sa accepte o oferta, trebuie sa intelegi intr-un timp foarte scurt ce fel de om este, cum e familia lui, ce fel de asteptari are, ce-i face placere. Si, apoi, sa ii faci oferta adecvata. Avand in vedere ca eu stau foarte mult de vorba cu astfel de clienti, cei mai dificili si mai pretentiosi, e un exercitiu permanent pentru mine. Si faptul ca ei se intorc multumiti imi da garantia ca inca ma mai pot mentine in lupta la forma maxima.

Se castiga bine dintr-o afacere in turism?
Nu. Nu are cum sa se faca cine stie ce bani, avand in vedere ca si comisioanele sunt undeva intre 5 si 10%.

Atunci de ce o afacere in turism?
Pentru ca imi place si stiu ca o fac si foarte bine. Si n-as vrea sa fac altceva doar de dragul de a castiga mai mult. Pentru ca e important si cata satisfactie ai.

Cat timp va rapeste afacerea?
Foarte mult. Toata ziua.

Cum se impaca familia cu asta?
Familia ma intelege.

Cum s-au transformat concediile dumneavoastra de cand sunteti om de turism?
Chiar daca merg cu familia in concediu, nu pot sta toata perioada nemiscat acolo! Imi place sa plec sa vad ce se intampla in jur, mai ales daca e o destinatie pe care o valorificam. Imi place sa vad locatii noi, sa cunosc persoanele care sunt responsabile acolo. Ma duc sa vad hotelurile, zonele, facilitatile, ce s-a mai construit, ce excursii optionale se pot oferi, care e evolutia unor lucrari la obiective, ca sa stiu cum sa-mi informez clientii.

Si familia s-a obisnuit cu genul acesta de concediu, ca dispareti cateva zile?
Nu dispar mult, plec intr-o zi un pic, mai plec si in alta zi; in rest, imi place si mie sa stau… Dar nu prea mult! Oricum, atunci cand plec cu familia undeva, fac si pe ghidul pentru sotie si cei doi baieti, pentru ca ei n-au ajuns impreuna cu mine peste tot pe unde am fost eu si, cand ajungem impreuna intr-un loc nou, imi place sa le povestesc si imi aduc aminte cu placere de perioada in care eram ghid. Ei sunt, de fapt, cei mai exigenti clienti ai mei, au pretentiile cele mai mari!

Ce ati sacrificat pentru afacere?
Timpul pe care l-as fi petrecut cu familia. In ultimii ani, baietii au crescut; poate nu am fost in fiecare moment langa ei. Nu am ratat momentele cele mai importante, dar am fost langa ei mai putin decat alti parinti si asta mi-a creat un sentiment de vinovatie, ca am investit foarte mult timp si energie in directia asta. Dar, pe de alta parte, am si satisfactia ca ce am facut am facut bine si sunt multumit.

La ce ati refuzat sa renuntati pentru succes?
Chiar daca viata este complicata, nu am facut compromisuri. Am facut exact asa cum am dorit, cum este bine… Nu am facut pacturi cu diavolul, ca sa pot sa am succes cu orice pret. Nu am vrut sa se planga nimeni de mine si, atunci, am incercat sa ma folosesc doar de calitatile pe care le am, nu am vrut sa obtin nimic pe nedrept.
Ce-o sa faceti cand o sa va retrageti, la “pensie”?
Nu prea ma vad in zona asta de “pensie”. In domeniul meu, consumul de energie si stresul sunt foarte mari, iar speranta de viata, in acest caz, e destul de mica… Asa ca nu ma gandesc la pensie.

Totusi, nu v-ati gandit sa dati afacerea pe mainile altcuiva? Pana cand o sa va mai ocupati de ea?
Daca baietii mei vor dori s-o continue, cu siguranta. Dar trebuie sa mai treaca ceva timp pana la acel moment. Deocamdata, acest fruct – Blue Line – mai are pana sa fie parguit. Sigur, poate fi condusa de altcineva, la un moment dat, insa foarte multe din lucruri sunt legate de relatiile interumane si toti cei cu care colaborez nu sunt doar parteneri, ci si prieteni.

Ce pasiuni aveti, in afara de munca?
Din pacate, am prea putin timp pentru alte pasiuni… Dar imi place sa pescuiesc. E o slabiciune si un rasfat pe care mi le pot oferi destul de rar, de cateva ori pe an. Si merg in Delta sau pe baltile din jurul Bucurestiului… E o evadare si atunci stau concentrat si o zi intreaga si nu-mi dau seama cum a trecut timpul. Si am ustensile profesioniste, chiar ma pricep.

Si veniti cu pestele acasa, sau il aruncati inapoi, cum se stie ca fac pescarii sportivi?
Nu va uitati la emisiunile acelea de la televizor, ca acolo pescarii arunca un peste-doi inapoi, asa, de ochii camerelor.

Cu cine mergeti la pescuit?
Am mai mers si cu toata familia, dar, de obicei, merg cu baiatul cel mare, caruia i-am transmis “microbul”, se pare.

Sursa:
http://www.tvtravel.ro/articole/detalii/359/Patronul-Blue-Line-e-un-pescar-pasionat.html