Charter avion statiunea Eilat de la Marea Rosie, Israel-premiera nationala pe piata turistica din Romania
Prestige Tours a lansat un charter catre Israel
Prestige Tours, parte a grupului Happy Tour, a lansat un charter catre statiunea Eilat de la Marea Rosie, Israel, incepand din aprilie.
Zborul are loc in fiecare miercuri, in perioada 25.04 – 13.06, iar tariful este de la 600 euro cu TVA pentru o persoana cu tot cu taxe de aeroport si include cazare 7 nopti la un hotel de 3 stele, demipensiune, transfer, asistenta turistica in limba romana.
Cele 12 zboruri pe saptamana sunt operate de curse Tarom.
„Destinatia va reincepe la sfarsit de august inceput de septembrie. Vom lansa si circuite de o saptamana cu sosire si plecare pe zbor charter in Eilat si in care vom combina si marea si partea culturala”, a declarat Mircea Vladu, directorul agentiei Prestige Tours.
Fondul de investitii GED, care detine din 2007 grupul Happy Tour, a achizitionat anul trecut pachetul majoritar al tour operatorului roman Prestige Tours.
Happy Tour, una dintre cele mai mari agentii de turism de pe piata locala, a realizat anul trecut un profit net de 231.000 euro, in scadere de la 266.000 euro in anul 2009. Cifra de afaceri a tour-operatorului s-a majorat anul trecut cu 19%, la 34,1 milioane de euro.
Sursa articol: www.wall-street.ro