Pe 21 iunie va avea loc cea de-a zecea ediţie a Premiilor “Margareta de Aur”
ANTREC vă invită la Sărbătoarea pensiunilor, sărbătoarea margaretelor
► Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” va găzdui un târg de turism rural, unde proprietarii de pensiuni se vor prezenta cu oferte
► Pe 21 iunie va avea loc cea de-a zecea ediţie a Premiilor “Margareta de Aur”
Bucureştiul va fi, pe 21 şi 22 iunie, “capitală a turismului rural românesc”. Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” va găzdui, între orele 10.00 şi 18.00, “Sărbătoarea pensiunilor, sărbătoarea margaretelor”, eveniment organizat de ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, în parteneriat cu revista “Vacanţe la ţară” şi cu Facultatea de Management din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară din Bucureşti.
Aici îşi vor prezenta ofertele proprietari de pensiuni din judeţele Braşov, Covasna, Buzău, Iaşi, Suceava, Gorj, Vâlcea, precum şi din zona Munţilor Apuseni.
Sâmbătă va fi organizat un program folcloric susţinut de ansamblurile de dansatori şi interpreţi din diferite zone ale țării. De asemenea, vor avea loc expoziții de produse tradiționale realizate de meșteri populari din diferite zone ale țării: meșteșuguri tradiționale, costume populare, covoare şi tricotaje cu motive tradiţionale şi multe alte dovezi ale autenticităţii produselor româneşti. Vor veni artişti cu ouă încondeiate, iar vizitatorii se vor delecta cu imagini surprinse în regiunile rurale ale ţării noastre, prin intermediul Expoziţiei de fotografie „Vacanțe cu Farmec” în care va fi promovat specificul pensiunilor din mediul rural.
Pentru cei interesaţi de aspectele mai tehnice ale turismului rural românesc, vor avea loc Simpozionul “Ospitalitate în satele românești: Autenticitate și Tradiții – Cheia succesului în turismul rural” precum și o proiecţie de film etnografic, în cadrul sălii de seminar a Muzeului Național al Satului.
În cadrul evenimentului, sâmbătă, 21 iunie, vor fi decernate Premiile anuale « Margareta de Aur », ajunse la cea de-a zecea ediţie, prin care ANTREC recunoaşte reuşitele proprietarilor de pensiuni. Distincţiile ANTREC vor fi acordate pentru tradiţii locale, gastronomie, agrement, grădini frumoase şi organizare de festivaluri.
“Bucureştiul are, din fericire, un colţ rural, şi acesta este Muzeul Satului. Ne bucură şi ne onorează faptul că această instituţie ne-a fost alături permanent. Împreună vom putea promova în continuare turismul rural românesc, şi sunt convinsă că acest eveniment va oferi o mostră a ceea ce înseamnă turism rural în ţara noastră. Astfel vom atrage şi mai mulţi turişti către pensiuni, natură şi tradiţii, mai ales că bucureştenii vor avea ocazia să discute direct cu proprietarii de pensiuni », declară Dr. Maria Stoian, preşedinte fondator ANTREC.
Amintim că toate manifestările şi programele ANTREC din acest an se desfăşoară sub auspiciile “ANTREC România la aniversarea a 20 de ani – Păstrăm tradiţiile”, precum şi a 10 ani de la înfiinţarea revistei specializate “Vacanţe la ţară”.
Ne vedem în week-end, la Muzeul Satului!