Categorie eveniment: Targ turism international Localitate: Tel Aviv, Israel
In perioada 7-8 februarie 2017, Ministerul Turismului participa la cea de-a 23-a editie a Targului International de Turism pentru Piata Mediteraneeana (IMTM) din Israel.
In prima zi a targului, Ministerul Turismului, impreuna cu Ambasada Romaniei in Israel, organizeaza o prezentare turistica despre Romania, intitulata ”Explorati Romania! Explorati Gradina Carpatilor!”. Scopul acestui eveniment este de a prezenta potentialul turistic al Romaniei, in vederea cresterii numarului cetatenilor israelieni care aleg ca destinatie tara noastra pentru petrecerea vacantelor sau pe segmente de nisa, de tipul turismului medical, balnear, de afaceri etc.
Romania se prezinta cu unul dintre cele mai mari standuri nationale amenajate la editia din acest an a targului din Israel, avand o suprafata de 100 mp. In cadrul acestuia, vor expune 24 de companii romanesti, consilii judetene, asociatii de promovare care activeaza pe piata turistica din Romania. La aceasta editie a IMTM, Consiliul Judetean Maramures este regiunea partenera a Romaniei. Mesterul popular maramuresean Daniel Les va organiza sesiuni de demonstratii de olarit accesibile tuturor celor prezenti. De asemenea, in standul Romaniei vor avea loc recitaluri de muzica populara traditionala si degustare de vinuri romanesti.
Conform datelor prezentate de Institutul National de Statistica, Israelul se afla pe locul doi in topul tarilor care genereaza turisti pentru Romania.