Muzeul Taranului Roman

Muzeul Taranului Roman, infiintat la 5 februarie 1990, este continuatorul unor traditii muzeale datand inca din anul 1875 cand a fost constituita, pe langa Muzeul National de Antichitatii, prima sectiune de arta textila cu "lucrari facute la tara", dupa cum propusese criticul literar Titu Maiorescu. La 11 octombrie 1906, ca urmare a stradaniilor numeroaselor pesonalitati ale vremii, este infiintat un muzeu autonom al artei populare romanesti. In functia de director a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcas, un eminent istoric de arta datorita caruia institutia va dobandi un statut stiintific si cultural prestigios.

Ulterior, in anul 1912, pe locul fostei Monetarii si al Palatului Mavrogheni, s-a pus piatra fundamentala a Muzeului de Arta Nationala. In documentul de infiintare, semnat de Regele Carol I si coborat la temelia edificiului, s-a consemnat faptul ca acest muzeul era necesar "spre a cinsti arta stramoseasca cu un adapost vrednic de insemnatatea sa". Proiectul si conducerea lucrarilor au fost incredintate arhitectului N. Ghica-Budesti.

Muzeul Taranului Roman se inscrie in familia europeana a Muzeelor de Arte si Traditii Populare. Posesorul unor colectii de obiecte deosebit de bogate, adapostit intr-o cladire-monument istoric, in stil neo-romanesc, practica o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit in anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA European Museum of the Year Award.

Stilul original de expunere se prelungeste si in publicatiile muzeului, in actiunile de tip Muzeul Misionar, Scoala Satului, sau in evenimente ca vernisaje, concerte, conferinte. In cadrul Muzeului, alaturi de expozitia permanenta, intalnim si expozitii temporare, targuri cu mesteri si un atelier de creativitate pentru copii.

__________________

Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare, un edificiu dedicat păstrării şi expunerii artei şi tradiţiilor populare, care administrează cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România.

Muzeul Ţăranului Român deţine una dintre cele mai bogate colecţii de obiecte ţărăneşti din România, în patrimoniul său aflându-se aproape 90.000 de piese – ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. – din toate provinciile româneşti.

Colecţia de ceramică cuprinde un număr de aproximativ 18.000 de piese – oale pentru sarmale, oale pentru prins lapte, oale pentru fiert magiunul, cratiţe sau vase pentru friptură, forme pentru cozonac, ulcioare de diferite mărimi pentru apă.

Colecţia de costume ţărăneşti, conţine un număr de aproximativ 20.000 de piese din toate zonele ţării, din secollele XIX şi XX.

Colecţia de ţesături de interior conţine, în marea lor majoritate, piese provenind din Moldova şi Oltenia.

Colecţia de lemn, mobilier şi feronerie numără aproximativ 8.000 de obiecte – unelte agricole, mobilier tradiţional, unelte din industria casnică şi instrumente muzicale. Colecţia de artă religioasă grupează obiecte precum icoane pe sticlă, icoane pe lemn, odoare bisericeşti, xilogravuri, cruci şi pristolnice.

În istoria noastră au existat numeroase încercări de înfiinţare a unor instituţii culturale care să gestioneze arta şi tradiţia populară.

După Unirea principatelor Române din 1859, în perioada construcţiei noastre naţionale, ţăranul şi lumea rurală au început să devină o referinţă centrală a identităţii noastre, iar cultura ţărănească începe să capete un rol important.

În anul 1863, Alexandru Ioan Cuza dă o ordonanţă pentru organizarea unor expoziţii în care să fie incluse şi produse ale industriei casnice ţărăneşti.

A urmat apariţia primelor colecţii private, expoziţii naţionale şi participări ale României la expoziţiile universale şi începe să se simtă necesitatea unui muzeu naţional, care să gestioneze produsele artei şi tradiţiilor rurale.

Astfel, în anul 1864, Cuza a pus bazele Muzeului Naţional de Antichităţi, considerat precursorul actualului Muzeu al Ţăranului Român.

În anul 1875, Titu Maiorescu propune înfiinţarea unei secţiuni deosebite în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în ţară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri, iar exponatele aveau să provină mai ales din colecţia locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase un mic muzeu chiar în casa sa. Trebuie spus că o serie de obiecte din colecţiile actuale ale Muzeului Ţăranului sunt păstrate încă din acea perioadă.

A urmat, la 11 octombrie 1906, înfiinţarea „Muzeului de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială”, cu sediul în clădirea fostei Monetării, iar director a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcaş, un eminent istoric de artă, care a contribuit la prestigiul instituţiei.

În anul 1912, ca urmare a actului semnat de Carol I, se începe construcţia sediului actual, amplasat pe locul fostei monetării a statului, la conducerea proiectului fiind numit Nicolae Ghica-Budeşti, un reprezentant de seamă al şcolii de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe „un palat al artei pământene”, dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După lucrări întrerupte parcă la nesfârşit, clădirea se finalizează abia în anul 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român, denumit popular de bucureşteni „Muzeul de la Şosea”.

Clădirea, o ilustrare a stilului neoromânesc inspirat de arhitectura tradiţională, mai ales de cea brâncovenească, este caracterizată de o deosebită expresivitate, fiind completată cu utilizarea elementelor decorative florale şi zoomorfe. Elementele constructive – zidăria de cărămidă roşie, ferestrele reunite sub arcade, coloanele, balustrada, elementele traforate, turnul central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri – conferă clădirii alura unui veritabil palat al artelor.

Începând din anul 1953, clădirea adăposteşte Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului Comunist Român, devenind în ultimii ani ai comunismului un soi de „omagiu muzeal” al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În toată această perioadă, colecţiile vor fi adunate pentru o vreme în clădirea Palatului Ştirbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, iar apoi fiind îngrămădite în depozitele Muzeului Satului.

Mai mult, în anii ’60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construite însă în totală neconcordanţă cu arhitectura clădirii originale, având trăsături clare ale perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

După Revoluţie, la 5 februarie 1990, ministrul culturii de la acea vreme, Andrei Pleşu, reînfiinţează Muzeul Ţăranului Român, numindu-l director pe pictorul Horia Bernea.

În anul 1996 instituţia primeşte titlul de Muzeu European al anului, iar în anul 2004, premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obţinut pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat "Ţinuturile României" .

În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992.


Comentarii despre pagina: